Cum să faci totul mai bine

0
313

Editate de Paul Kita. Adaptare de Irina Mereacre. Ilustrații: Toby Leigh, Guliver/Getty Images, Paul Blow.

Recondiționează o mașină de epocă

Poate deveni un proiect întins pe ani buni, dar va fi mereu ceva special pentru tine. Reprezentanții Țiriac Collection, cea mai mare colecție de mașini de epocă din România, îți spun cum să ai o mașină unicat

Caută mașina ideală

Alegerea unei mașini de epocă depinde doar de preferințele tale și de buget, dar cel mai bine e să cauți modelul pe care îl visai. Colecționarii aleg și după starea mașinii valoarea pe care o poate avea exemplarul după restaurare. Evident, numărul limitat de exemplare îi conferă o valoare mai mare. Mulți colecționari se axează pe o anumită marcă sau stil de mașină (sport, limuzină etc.). În colecția Ion Țiriac, predomină Rolls Royce-urile și limuzinele mari, dar nu lipsesc nici mașinile sport, populare și utilitare.

Urmărește piața

Mașinile vechi se găsesc la licitații, dealeri specializați, dar poți să dai de ele și în reviste de profil sau în ziare, la mica publicitate.

Fii atent la detalii

Atunci când te decizi să cumperi o mașină de epocă, fii atent la starea generală a acesteia și la gradul de originalitate. Chiar dacă acel exemplar este achiziționat pentru restaurare, el trebuie să aibă cât mai multe piese originale și funcționale. Faptul că mașina este funcțională sau nu este mai puțin important. Motorul, cutia de viteze, instalația electrică, cât și elementele de caroserie pot fi reparate relativ ușor, dar dacă lipsește un ornament, mai ales la modelele de serie mică, e posibil ca acesta să fie foarte greu de găsit sau de reprodus. De multe ori, mașina este atât de rară, încât nu ai un punct de reper după care să te ghidezi.

Caută piesele de schimb necesare

În România, piața de restaurare de mașini este încă la început. Există însă dealeri și ateliere specializate în întreaga lume de unde pot fi achiziționate piese de schimb, iar Internetul îți dă posibilitatea să le găsești rapid. Majoritatea specialiștilor se axează pe o anumită marcă sau chiar pe un anumit model, pentru care produc aproape toate componentele. Mai dificilă este situația mașinilor de serie foarte mică sau unicate, cum sunt Rolls-Royce Phantom, Delahaye sau Bugatti. Pentru aceste mașini, există puțini furnizori sau nu există deloc. De multe ori, va trebui să cumperi piese uzate doar pentru a avea un model care să fie reprodus în atelier.

Rezolvă problemele aparent insurmontabile

Cei de la Țiriac Collection reproduc piesele indisponibile în atelierele proprii sau la parteneri specializați. Va trebui să faci și tu asta, dacă mașina e una specială. Păstrează cât se poate din caroseria originală și apelează la metodele tradiționale de lucru.

E gata? Pregătește-o pentru drum

Singura diferență la înmatriculare este atestarea mașinii ca vehicul istoric de către Retromobil Club România, autoritate națională FIVA (Federația Internațională a Vehiculelor de Epocă). Aceasta constată originalitatea mașinii și eliberează, în consecință, un atestat de autovehicul istoric. Drum bun!

 

Sedu-o în patru pași

mh0514_hte_bet_03

Prietena ta e stresată? Ajut-o să se relaxeze cu următorul plan conceput de Dee Patel, asistent general manager și administrator de băi (ai citit bine!) la Hotelul Hermitage din Nashville, Tennessee.

Încălzește apa Preferințele pentru temperatură pot varia, însă pentru majoritatea oamenilor 33°C sunt suficiente. Dacă nu ai un termometru, testează gradele folosind partea interioară a încheieturii mâinii. Îți vei da seama dacă apa nu este prea fierbinte – degetele tale sunt mai puțin sensibile.

Folosește arome Cumpără sare de baie și un ulei de levănțică; studiile arată că această aromă are un efect relaxant. Poți adăuga și două linguri de ulei de măsline. Pune jumătate din cantitate sub jetul de apă.

Ademenește-o Umple cada cât să rămână vreo 15 centimetri până la margine – apa trebuie să-i ajungă până la gât. Așază-i o pernă pentru cadă (ori un prosop rulat) și un covor antiderapant, apoi pregătește-i halatul și o pereche de papuci de casă.

Pune în scenă Aprinde câteva lumânări neparfumate – nu vrei să amesteci aromele. Uită de banalele petale de trandafir și, în schimb, pune trei orhidee sau nuferi. Oferă-i apă și vin.

 

Curăță peștele rapid

mh0514_hte_bet_01

Ai prins un somn de 50 de kilograme. (Sau poate doar un păstrăv mic.) Acum ce urmează? Hank Shaw, autorul cărții Hunt, Gather, Cook, te ajută să-l pregătești pentru cină.

Dă jos solzii

Ia un cuțit pentru servire și un tocător, apoi du-le afară. Trân-tește peștele pe tocător și ține-i capul bine cu o mână. Pozi-țio-nează partea neas-cuțită a cuțitului perpendicular pe pește. Cu mișcări ferme, rade solzii, dinspre coadă spre cap. (Vor zbura în toate părțile!) Întoarce și repetă.

Taie

Întoarce-te în casă, clătește peștele și ia un cuțit flexibil, cu lama subțire. Apucă peștele la fel ca mai devreme și introdu vârful cuțitului în șanțul dintre burtă și aripioarele din spate. Du lama până spre cap, până când atingi osul de sub branhii. Dintr-o singură mișcare, taie osul cu cuțitul.

Eviscerează-l!

Scoate cuțitul, apucă măruntaiele din apropierea capului și tragele afară. Scoate și branhiile pline de bacterii – astfel peș-tele nu se va altera rapid. Dacă e mic, ține branhiile cu degetul mare și arătătorul, apoi trage-le în sus și în afară. Pentru un pește mediu, folo-seș-te foarfeca de bucătărie.

Încheie

Dacă te uiți în cavitatea corpului, vei vedea o linie de sânge închisă la culoare, de-a lungul părții superioare. Nu o lăsa acolo dacă nu vrei ca peștele să aibă un gust amar. Curăț-o cu vârful unei linguri. Apoi clătește bine tot peștele, sub un jet de apă rece. Șterge-l cu prosoape din hârtie. Poți să-l gătești!

 

Învață-l s-o facă pe mortul

mh0514_hte_bet_05

Orice câine poate să stea în două labe sau să-ți întindă „mâna“. Dar ar putea oare să mimeze o împușcătură? Învață-ți potaia s-o facă pe mortul folosind metoda veterinarului și specialistului în comportamentul animalelor Sophia Yin, autoarea cărții Perfect Puppy in 7 days. (Bonus: folosește aceiași pași ca să îți dresezi pisica să îngenuncheze.)

Schimbă recompensele Pentru a-l încuraja, folosește mâncare pentru câini. Recompensele pentru câini au de regulă multe calorii și nu ar trebui să reprezinte mai mult de 10% din dieta animalului.

Mișcă-te cu încetinitorul Instruiește-ți câinele să se întindă și să stea nemișcat. Du câteva bobițe peste capul lui, astfel încât să-și mute greutatea corpului pe o parte. Dă-i recompensa și, încet-încet, mișcă-ți mâna mult mai în spate; când cade pe-o parte, retrage-o imediat spre tine. Dacă își pierde echilibrul sau se ridică, nu primește nimic.

Fă pauze de efect Odată ce câinele se odihnește relaxat pe o parte, dă-i mâncarea cât timp mai are capul pe podea. Puțin câte puțin, prelungește perioada dintre recompense, retrăgându-ți mâna cu mâncare atunci când trebuie să-l hrănești. Trebuie să ajungi la intervale de 10 secunde.

Atenție… start! După câteva runde de dresaj, câinele tău ar trebui să înceapă să se culce pe o parte când vrea o gustare. Când e pe cale să cadă, îndreaptă-ți degetul arătător spre el și spune: „Poc!“ După câteva zile, testează comanda ca să vezi dacă poate s-o facă pe mortul când vrei tu.

 

Alungă „vampirii“

Untitled-1

Insectele care înțeapă pot fi o adevărată pacoste. Joseph Conlon, consultant tehnic la Asociația Americană de Control a Țânțarilor, și Daniel Kline, entomolog, au câteva tactici prietenoase cu mediul care te vor ajuta să scapi de dăunători.

Joacă-te cu apa

După ploaie, șterge bine mesele și grătarul și identifică locurile în care s-a acumulat apă – prelata de pe grămada de lemne, o farfurie pentru ghiveci, o ceaș­că sau o sticlă uitată afară. Pentru coșul de gunoi și pentru cel de reciclare, folo­seș­te o borma-șină și găurește-le fundul. Găurile de drenaj vor împiedica acumularea apei.

Fii romantic

Țânțarii urăsc citronela, însă majoritatea lumânărilor sunt mici și nu acțio­nea­ză decât pe 1,5 metri. Alege unele mai înalte (70 cm, julianotools.ro, 11,60 lei) care pot fi înfipte în pământ, scot mai mult fum – un alt disconfort pentru dăunători – și au o rază de acțiune ceva mai mare. Dacă nu poți suporta parfumul, ia-ți un lampion solar (dmail.ro, 276 lei).

Suflă!

Majoritatea insectelor au aripi delicate, așa că poți îndrepta un ventilator cu picior spre zona unde se adună. Dacă o muscă îți dă târcoale: las-o să aterizeze, apoi înde­păr­tează-ți mâinile și bate din palme la 15 centimetri deasupra ei. Pe măsură ce aplauzi, musca va simți pertur­bația din aer și va zbura fix între palmele tale. Spală-te pe mâini după aceea.

 

Îndepărtează mizeria de pe mașină

mh0514_htesd_bet_01

Tim McNair, proprietar al Grand Prix Concours Pre­pa­ra­tion din Philadelphia, are grijă de mașini exotice. Iată cum îndepărtează petele frecvente.

Excrementele păsărilor

Alegerea noastră Orice gel antibacterian, în jur de 10 lei

Cum îl aplici Pune gel pe pată, așteaptă zece secunde, apoi folosește un șervețel umed.

Insectele

Alegerea noastră Netins, 7 lei, promotortm.ro

Ai nevoie de Un produs care nu atacă vopseaua, chederele sau părțile din cauciuc.

Smoala

Alegerea noastră Asfalt, soluție de îndepărtat smoala, 13 lei, dedeman.ro

Altă metodă Umezește o lavetă și înmoaie un colț în benzină. La final, folosește o cârpă uscată.

Ultimul pas: protecție și prevenire Mulți agenți de curățare pot îndepărta ceara de pe caroserie, ceea ce scade din protecția oferită de vopsea, crescând totodată vulnerabilitatea la următorul „atac“. Pulverizează local puțină ceară auto lichidă (ProX Liquid Wax, 9,9 lei, norauto.ro) ca să protejezi caroseria.

Pete „încăpățânate“? Aplică o cantitate generoasă de soluție direct pe pată. Pe măsură ce se înmoaie, șterge-o cu un prosop din microfibră. Încearcă să nu freci întrucât riști să lași zgârieturi pe vopsea. Dacă pata se îndepărtează greu (cum este cazul smoalei), freacă atent, folosind o pensulă cu peri moi.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here