8 lucruri care îi fac viața mai ușoară oricărui bărbat care preferă să facă lucrurile cu mâna lui

0
1055

Pentru astfel de lucrări minore nu este nevoie să chemi un specialist, mai ales acum, când ai la îndemână atât de multe lucruri care îti salvează timp și efort și cu care te poți descurca la fel de bine ca un profesionist. Iar odată ce vei căpăta dexteritate și rapiditate, îți vor veni noi idei de pus în aplicare prin casă și vei vrea să încerci să rezolvi singur acele mici detalii pe care le-ai tot amânat. De aceea, ne-am gândit să îți facem o lista cu toate lucrurile pe care orice bărbat ar trebui să le aibă prin casă și care se dovedesc utile în multe situații:

Ușurează-ți munca inutilă depusă pe timpul iernii

Dacă ți s-a întâmplat de nenumărate ori să nu ajungi la timp undeva din cauză că ai petrecut zeci de minute încercând să-ți scoți mașina de sub nămeții din parcare, atunci soluția ar putea fi o freză de zăpadă cu care să îți faci drum mai rapid. Noi îți recomandăm să-ți iei una pe care să o poți folosi și la curățarea aleilor din curte, ca să nu te mai alegi cu dureri de spate sau răceli, pentru că ai dat ore în șir zăpada cu lopata. În plus, gândește-te că timpul petrecut curățând zăpada este un timp pierdut, care nu îți aduce multe beneficii, și pe care l-ai putea petrece într-un mod mult mai productiv sau distractiv.

O unealtă multifuncțională este ușor de transportat oriunde

Uneltele multifuncționale sunt perfecte pentru momentele în care ai nevoie să repari rapid ceva sau te roagă iubita să o ajuți cu o defecțiune de prin casă. Acest tip de unealtă este compactă, ușor de pliat și de transportat, astfel că o poți lua cu tine și în vacanțe sau la grătar.

O bormașină, ca să îți montezi singur rafturi

Și să îți enervezi vecinii. De fapt, motivul pentru care sunetul de bormașină la prima oră a dimineții a căpătat notorietate este pentru că mulți oameni au înțeles cât de important este să îți poți monta singur mobila prin casă sau să dai câteva găuri pentru a agăța tablouri, decorațiuni sau pentru a instala corpuri de iluminat. Chiar dacă nu intenționezi să o folosești foarte des, bormașina se va dovedi extrem de utilă și cu siguranță vor mai avea nevoie de ea și alți membri ai familiei.

Un cric și o cheie de mașină, pentru o pană de cauciuc neașteptată

Orice șofer se va confrunta la un moment dat cu o pană de cauciuc, așa că dacă nu vrei să ajungi în situația în care să îți suni prietenii să vină să te tracteze, este obligatoriu să știi cum să înlocuiești roata. Nu este un procedeu complicat, dar vei avea nevoie, pe lângă o roată de rezervă, de un cric cu ajutorul căruia să ridici mașina. Cele mai multe automobile au un sistem propriu de ridicare cu cricul, așa că va trebui să examinezi cu atenție mașina pentru a descoperi unde trebuie să îl plasezi. O cheie de roți te ajută să scoți roata care a făcut pană și să o strângi pe cea de rezervă, așa că păstrează mereu aceste două unelte în portbagaj.

Echipamentul de lucru te ajută să nu îți strici hainele

Dacă obișnuiești să faci des treburi prin casă, este bine să investești într-un echipament de protecție, cu salopetă, cască și mănuși de lucru. Pe lângă faptul că sunt fabricate din materiale mai ușor de curățat și nu îți vei mai strica hainele, te protejează mult mai bine. Astfel vei scăpa de grija că te vei murdări sau accidenta ușor și îți vei putea vedea liniștit de treabă.

O pompă cu aer, mereu de folos

Indiferent că mergi la plajă sau la un grătar la iarbă verde, o pompă cu aer te ajută să umfli saltelele pneumatice în câteva secunde. Alege una pe care să o poți alimenta și de la mașină, pentru mai multă funcționalitate. Majoritatea acestora vin cu un set de capete de dimensiuni diferite, astfel că poți folosi pompa și pentru a umfla jucării pentru cei mici, piscina gonflabilă sau colacul de înot.

Un set complet de unelte, ca să pierzi mai puțin timp cu reparațiile

O cutie mare cu unelte care să includă chei franceze, șurubelnițe, șuruburi și dibluri într-o gamă variată de modele este tot ce ai nevoie pentru a rezolva rapid orice problemă tehnică de prin casă. Nu vei mai pierde timp prin magazine încercând să găsești un anumit tip de cheie și le vei avea pe toate frumos organizate, astfel încât să te miști rapid și ușor.

Un kit pentru văruit, util în orice locuință

Îți poți face singur un kit de văruit cu care să-ți zugrăvești locuința sau cu care să corectezi micile pete care apar pe pereți. Un trafalet, preferabil unul cu rezervor incorporat, role de rezervă, un grătar pentru scurgerea excesului de vopsea și un șpaclu sunt suficiente pentru a-ți renova singur locuința. În plus, materialele sunt ieftine, deci ai încă un argument în plus pentru a trece la treabă.

 

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: wavebreakmedia

(P) Articol realizat împreună cu toolman.ro



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here