O cunosti cu adevarat?

20 octombrie 2012

Vrei sa afli totul despre noua ta iubita – sau chiar despre cea pe care o stii de-o viata? Incepe prin a-i pune urmatoarele intrebari

De Grant Stoddard • Adaptare de Irina Mereacre

AI IESIT DE CATEVA ORI CU TIPA DRAGUTA PE CARE AI CUNOSCUT-O intr-un weekend oarecare la un gratar cu amicii tai. Ai petrecut ceva timp cu ea, intreband-o despre chestii banale – restaurantele preferate, emisiunile TV – insa acum e timpul sa afli ceva mai multe despre ea. De ce sa pierzi timpul cu discutii banale? Sapa mai adanc!
Secretul e sa folosesti aceleasi instrumente pe care psihologii le utilizeaza pentru a stabili tipul de personalitate al pacientilor. Anumiti psihiatri apeleaza la o lista de trasaturi care pot dezvalui mai multe despre caracterul tau, numite The Big Five (Marele Cinci) – sociabilitatea, deschiderea la noi experiente, capacitatea de a fi simpatic, onest si prezenta nevrozelor. „Aceste trasaturi devin o problema daca sunt duse la extrem – de exemplu, cand introvertirea se transforma in indiferenta“, sustine psihologul John Mayer, de la Universitatea New Hampshire. Alti experti sunt de parere ca nu-i nevoie sa faci prea multe investigatii, deoarece trasaturile iti ofera semnalele cele mai clare.
Am conceput șapte fire narative pe care le poti folosi ca sa patrunzi in mintea ei. Bonus: toate functioneaza indiferent cat de mult a evoluat relatia voastra. Pana la urma, intotdeauna vrei sa inveti lucruri noi despre femeia cu care te vezi, nu?

INTBAREA-CAPCANA NR.1
Vrei sa dansezi pe tejgheaua acestui bar cu prietena mea, Maria?
E cam deplasat sa zici asta. In schimb, fii direct si intreab-o: „Iti place localul asta?“. E imposibil sa nu-ti dai seama ca persoana de langa tine este extravertita: zambet larg, postura relaxata, contact vizual continuu. „In cazul in care partenera ta este introvertita, dar simti ca ar vrea sa schimbe asta, planifica iesiri in care sa interactionati cu oameni necunoscuti“, sugereaza psihologul Seth Meyers, doctor in psihologie, „cum ar fi o degustare de vinuri sau o ora de gatit“. Daca tipa e mai timida, va iesi din carapace dupa ce se va obisnui cu noul mediu si oamenii pe care abia i-a cunoscut.

INTREBAREA-CAPCANA NR. 2
Ce zici de un arici de mare?
Cina este un moment bun sa descoperi daca tipa de langa tine e deschisa la experiente noi. Intreab-o: „Vrei sa incercam o mancare de furnici?“. Daca simpla idee de a incerca un asemenea meniu o face sa caute cu privirea cea mai apropiata iesire din restaurant, exista si alte modalitati prin care poti stabili daca e o fire aventuroasa. Intreab-o ce filme, carti, muzica sau gen de arta ii place. „Cu cat sunt mai variate genurile preferate, cu atat mai bine“, spune Sam Gosling, psiholog la Universitatea Texas din Austin si autorul cartii Snoop: What Your Stuff Says about You. „Douazeci de carti cu 20 de subiecte diferite reflecta mai multa deschidere decat 200 de carti care urmaresc unul sau doua subiecte“, adauga acesta.
„Daca nu pare aventuroasa, ia-o incet“, sugereaza expertele in dating Emma Taylor si Lorelei Sharkey, de pe EMlandLO.com. Sarut-o cand se asteapta mai putin, ciupeste-o de fund cand sunteti in supermarket – aceste mici actiuni pot dezvolta spiritul de aventura.

INTREBAREA-CAPCANA NR. 3
Vrei sa te muți cu mine? Azi?!?
Nu te lasa orbit de corpul ei sexy cand incerci sa-ti dai seama daca e o fire impras-tiata. „Cand prinzi momentul potrivit, intreab-o cum a luat decizii importante in viata. De exemplu, atunci cand a acceptat un job sau si-a cumparat masina“, spune psihologul Craig Malkin. „Cauta semnele unui mod de abordare a vietii indiferent, nehotarat.“ Daca tipa trateaza subiectul lansat de tine cu seriozitate si se gandeste bine inainte sa raspunda, probabil nu va fi nehotarata sau irationala in relatia voastra. Sau cere-i sfatul in legatura cu comportamentul pe care ar trebui sa-l ai fata de un coleg de birou care este din ce in ce mai neimplicat la locul de munca. Vei vedea dupa ce standarde se ghideaza partenera ta.

INTREBAREA-CAPCANA NR. 4
Ai vreun fost pe care vrei sa-l bat?
Cand se iveste ocazia s-o intrebi despre relatiile ei cu fosti iubiti sau membri ai familiei, nu ezita s-o faci. Raspunsurile obtinute iti vor dezvalui daca e o persoana agreabila sau nu. Cei care obtin un punctaj mare la aceasta categorie trec mai usor peste lucrurile rele, sunt mai ingaduitori in judecarea celorlalti si mai predispusi la compromis.

INTREBAREA-CAPCANA NR. 5
Iti dau eu bani. Renunti la jobul tau?
Daca atunci cand o intrebi despre jobul ei, sfarsesti prin a asculta un monolog trist despre motivele pentru care uraste sa mearga la munca, tipa ar putea fi nevrotica. Persoanele afectate de nevroza au adesea o viata dezordonata, sustine Malkin. „Acesti oameni au tendinta sa fie mai nefericiti, si asa ajung sa fie si partenerii lor“, spune el. Analizeaza si de cate ori incepe un enunt cu „Eu …“ – in caz ca se intampla prea des, poate fi un semnal de alarma, crede psihologul James Pennebaker, de la Universitatea Texas din Austin. „Cand sunt anxiosi, oamenii sunt mai atenti la ce li se intampla si ce simt“, spune el. „Persoanele care nu sufera de nevroze nu acorda atentie propriei persoane. Ele isi concentreaza atentia asupra mediului si a oamenilor din jur.“ Ca sa-ti dai seama daca poate sa se schimbe, incearca o deviere a discutiei: „Sper ca intalnirea noastra e un moment relaxant pentru tine“. Daca poate sa schimbe subiectul, inseamna ca a inteles aluzia.

INTREBAREA-CAPCANA NR. 6
Cum iti vezi cariera ideala?
Este genul care amana lucrurile de pe o zi pe alta? Sau poate viseaza cu ochii deschisi? E ambitioasa si obtine tot ce-si propune? Felul in care isi stabileste obiectivele in viata profesionala poate indica, de asemenea, cum isi atinge scopurile in alte sfere ale vietii, inclusiv in relatii. Ann Demarais, fondatoarea firmei de consultanta First Impressions, sustine ca poti sa-ti faci o parere tinand cont doar de scopurile partenerei. „Sa zicem ca intentioneaza sa scrie o carte“, spune ea. „Astfel iti spune ca e o persoana creativa si ca are de comunicat ceva lumii. Daca vrea sa inceapa o afacere, dorinta asta ar putea sa indice caracterul independent, hotararea.“

INTREBAREA-CAPCANA NR. 7
Ce obstacole ai depasit in viata?
Felul in care oamenii explica evenimentele spune multe despre ei. „E mereu o victima? Cineva ii strica planurile tot timpul? Daca atribuie ghinionul unor evenimente pe care nu poate sa le tina sub control, s-ar putea sa te confrunti cu o victima a narcisismului“, spune psihologul Craig Malkin. Pe de alta parte, daca e genul care se invinovateste pentru fiecare problema, ar putea sa aiba o parere foarte proasta despre propria persoana, completeaza Malkin. „Persoanele nemultumite de ele insele nu sunt multumite nici de partener“, spune el. Iata cum poti s-o testezi: intreab-o daca a facut vreo alegere pe care o regreta. O femeie optimista vorbeste deschis despre greselile ei. O adepta a narcisismului, insa, va evita sa dea un raspuns, cautand vinovatul. O suspectezi ca ar avea probleme cu stima de sine? Incearca s-o incurajezi: „Pare ca ai facut tot posibilul avand in vedere circumstantele“. Daca poate fi buna cu ea insasi, iti va accepta sprijinul si va renunta
la autoinvinovatire.  
 



Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!