Îmbunătățește-ți relațiile cu femeile

21 ianuarie 2014

Experta noastră în sex și relații, Oana Maria, îți răspunde la toate întrebările

shutterstock_131400920

Femeile se așteaptă să respectăm de fiecare dată regula „ea trebuie să termine prima“?
Raimund, Brașov

Nu există reguli. Și noi ne bucurăm de orgasm la fel de mult ca voi. Dar, după cum sunt sigură că știi deja, noi nu ajungem la orgasm atât de ușor, așa că sunt mari șanse să rămânem excitate și frustrate în timp ce pe voi vă ia deja somnul. Nu-i nicio problemă dacă n-a terminat înaintea ta, dar dacă vrei să arăți că-ți pasă, termină-ți treaba cu ajutorul degetelor. Partenera e deja excitată și n-ar trebui să dureze mai mult de trei minute. Hai că poți să-i oferi trei minute înainte să adormi!

 

Am în sertarul noptierei lubrifiant și prezervative de la fosta prietenă. Le pot păstra pentru următoarea tipă?
Filip, București

Gândește-te că un tub de lubrifiant pe jumătate folosit o face pe fata cu care ești să se gândească la cele cu care ai mai folosit lubrifiantul – ceea ce nu e o tragedie, dar de ce ai vrea să se gândească la asta? Așa că aș zice să-l arunci sau să-l pui deoparte pentru o partidă viitoare când deja vă veți cunoaște mai bine și o să puteți râde împreună despre cum l-ai ascuns de ea la prima întâlnire. La prezervative nu văd nicio problemă. Sunt împachetate individual, igienic. Și transmit despre tine doar faptul că faci sex protejat – bravo!

 

Îmi place mai mult să gătesc decât să mănânc în oraș. E aiurea dacă invit o tipă la cină la mine acasă din prima?
Lucian, București

Da, e un pic dubios. Îți dai seama că o să-și facă o grămadă de idei. Chiar dacă talentele tale de bucătar sunt lăudabile, o vei impresiona după ce vă cunoașteți mai bine.
O idee ar fi ca prima întâlnire să aibă loc pe teren neutru. Așa că poți s-o scoți întâi la un vin într-un băruleț intim și relaxat și, dacă totul merge bine, îi poți propune, pentru următoarea întâlnire, o cină cu prietenii la tine acasă. Atunci vei avea ocazia să-i arăți talentul tău culinar.

 

Am prima mea relație la distanță și aflu pe propria piele cât de greu e de menținut. Cum am putea condimenta lucrurile?
Dragoș, Arad

Evitați să vă țineți la curent unul pe altul cu toate mărun­țișurile. Dacă vă petreceți toată ziua trimițându-vă SMS-uri, o să stoarceți tot entuziasmul din conversația pe care o veți avea seara, după muncă. Apoi, trebuie să aveți tot timpul încredere unul în altul și să nu vă terorizați pe motiv că „n-ai răspuns la telefon“ sau „nu mi-ai dat SMS imediat“. Genul ăsta de supărări nu fac decât să deterioreze relația.
Fiți cât mai creativi pe Skype: luați masa împreună (puteți găti același fel de mâncare), provoac-o la o partidă de poker pe dezbrăcate sau citiți-vă unul altuia pasajul preferat pe care l-ați găsit în ziua aceea în cărțile pe care le citiți. Încercați să ieșiți din lumea virtuală. Trimiteți-vă obiecte – cadouri, bilețele de dragoste sau jucării sexuale pe care vă place să vă imaginați cum o să le folosească celălalt.

 

Google mi-a sugerat numele fostului iubit al prietenei mele. Înseamnă că l-a căutat. Ar trebui să spun ceva?
Laurențiu, Iași

Și ce? Tu n-ai căutat niciodată pe cineva pe Google din plictiseală? Las-o baltă. Chiar dacă n-o spionai, o să creadă că asta ai făcut. Apoi o să creadă că n-ai încredere în ea. Nu te-a înșelat, dacă l-a căutat pe fostul pe Google. N-ai de ce să îți bați prea mult capul cu chestia asta. Dacă îi dai importanță, o să-ți aprinzi singur imaginația și o să creezi probleme acolo unde nu există.

 

Ce vor fetele

Am întrebat 1.100 de femei ce poziţii sexuale le-ar plăcea să încerce mai des. (Cea a misionarului a ieșit pe ultimul loc.) Se pare că fetele își doresc același lucru ca voi: mai multă aventură.

Poziția față în față așezat 48%

Stimularea punctului G 32%

În picioare 31%

Dragonul 31%

În picioare, pe la spate 30%

 

Foto: Shutterstock



Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți