Identitatea ta porno

24 octombrie 2007

Aveam 12 ani. Am descoperit sexul. Totul era minunat. Era la inceputul anilor \’90 si nu puteam sa ma abtin. Dar miscarea anti-SIDA, parintii mei si muzica idioata pe care o ascultau colegele mele m-au impiedicat sa pun mina pe vreo fata.Era o conspiratie la nivel inalt. Atunci a inceput toata lumea sa vorbeasca despre SIDA, iar pustii de virsta mea erau sfatuiti, direct sau pe ocolite, sa poarte prezervativul daca nu vor sa sufere o moarte teribila.

1-590poza-interior.jpg
Previous1 din 3Next
Poți folosi tastele ← →

Aveam 12 ani. Am descoperit sexul. Totul era minunat. Era la inceputul anilor \’90 si nu puteam sa ma abtin. Dar miscarea anti-SIDA, parintii mei si muzica idioata pe care o ascultau colegele mele m-au impiedicat sa pun mina pe vreo fata.

Era o conspiratie la nivel inalt. Atunci a inceput toata lumea sa vorbeasca despre SIDA, iar pustii de virsta mea erau sfatuiti, direct sau pe ocolite, sa poarte prezervativul daca nu vor sa sufere o moarte teribila.

Unii cunoscuti de-ai mei spuneau ca nu exista o asemenea boala, dar adaugau ca daca ar fi fost adevarat, atunci ar fi trebuit sa ne ferim de ea. Oamenii mai conservatori si televiziunea publica gestionau cu greu cruda realitate, in timp ce fetele din jurul nostru erau sfatuite sa se imbrace cit mai decent cu putinta si sa acopere cit mai mult din goliciunea corpului.

Ma rog, pe atunci inca nu exista acest climat canicular…Cum as fi putut face rost de o partenera de sex intr-o lume atit de contradictorie? Rasfo-ind paginile revistelor de profil, desigur. Astfel, mi-am gasit consolarea intr-un dulce pacat, care avea sa ma sustina si, totodata, sa ma dis-truga in urmatorii 15 ani.

Realitatea inconjuratoare imi oferea mizerie, minciuni, sloganuri si amenintari, in timp ce pornografia imi promitea niste imagini absolut fantastice: “Daca cumperi revista X, o sa-mi ridic fusta si o sa-ti ofer o priveliste de neuitat.” E o propunere extrem de tentanta chiar si acum, daramite in acei ani, cind singurul lucru care se ridica era inflatia.

Da, stiu…Toate revistele astea sint o mare pacaleala. Dar erau mult mai cinstite, in felul lor, decit societatea care incepea sa arunce cu crunte dezamagiri in directia tinerilor. Pe linga asta, toate femeile alea care imi stirneau privirea (precum si diverse organe aflate mai jos) erau desprinse dintr-o scena extrem de familiara din copilarie, de care mi-era din ce in ce mai dor.

E foarte simplu. Primele femei pe care le-am vazut vreodata erau prietenele ceva mai “nemaritate” ale mamei, care purtau bluze inflorate si largi si sandale cu tocul jos, care-si trageau esenta de undeva din “urletul” anilor \’70 si care, uneori, erau lasate sa ma supravegheze. (Doamne, ce timpuri!)

Tineretea lor insemna pantaloni scurti, tenisi, Beatles si Led Zeppelin. Cind m-a prins si pe mine pubertatea din urma, am fost nevoit sa ma multumesc cu personajele jucate de Tiffani-Amber Thiessen si Alyssa Milano in serialele pe care le urmaream in fiecare seara. Numai in iubitele mele reviste timpul parea sa fi stat in loc. si asta pentru ca o majoreta goala are o frumusete atemporala.

Exista o oarecare frumusete (perversa, de altfel) si in actul de a procura si a folosi asemenea materiale tulburatoare. imi amintesc valul de adrenalina care-mi inunda corpul atunci cind fugeam la chioscul din colt sa-mi procur “marfa” si privirea stigmatizanta a vinzatoarei care balansa intre bujorii din obrajii mei si copertile revistelor pe care le cumparam.

De obicei, era o fotografie cu doua fete care-si sug degetul una alteia... Era, cu siguranta, ceva rau. Diavolesc, as putea spune. si mai palpitanta era cursa inapoi spre casa, cu toata literatura aceea interzisa ascunsa in buzunarele interioare ale unei geci de blugi si cu inima batind nebuneste.

Previous1 din 3Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți