Ea vrea să te uiți

25 mai 2015

Femeile din ziua de azi par nerăbdătoare să se dezbrace și să-și arate nuditatea: selfie-uri, #healthies, fuste cu șliț, lenjerie intimă la vedere, aventuri în camere de hotel. Toate le dau femeilor fiori și le excită. Bine ai venit în epoca de aur a exhibiționismului. Bucură-te de spectacol!

MH0414_FEA_SEX_05
Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →

De Anna Davies. Adaptare de Irina Mereacre. Foto: Jana Cruder.

Preludiul începe în bar, când David își strecoară mâna pe sub fusta Anei. Cei doi se pipăie în taxi, în drum spre apartamentul lui David, iar șoferul își manifestă dezgustul, nu o dată, respirând greu și totuși trăgând cu ochiul prin oglinda retrovizoare.

Odată pătrunși în atmosfera intimă a apartamentului lui David, Ana, 29 de ani, aruncă o privire la geamul imens, cu vedere la clădirea din vecinătate. Se asigură că draperiile sunt trase până la capăt. Dacă vreun vecin sau vreun trecător s-ar uita pe geam, ar vedea cum David îi trage ușor Anei chiloțeii peste coapse, apoi o împinge pe pat, iar ea își încolăcește picioarele în jurul lui.

Sexul cu David este OK. Însă acum, că draperiile sunt trase, e fenomenal. Fără îndoială, Ana nu e timidă. Mai mult chiar, spune ce înseamnă pentru ea această expunere: „Când știu că putem fi văzuți, jocul devine mai intens. Totul e mai excitant. Îmi place să-mi imaginez că cineva ne privește și e gelos.“

Ana nu e singura. Și eu simt ispita. La fel ca prietenele mele. Atracția exhibiționismului poate fi puternică, indiferent că suntem participanți ori spectatori. De aceea, mulți dintre noi cedează ispitei: vezi poza tipei de la yoga, publicată pe Instagram, cu ea în postura cămilei, cea care îi etalează abdomenul tonifiat. Sau o vezi pe prietena ta, îmbrăcată sumar, făcându-ți semn de pe balconul camerei de hotel. Mai sunt necunoscutele care își umplu iPhone-urile cu selfie-uri lascive. Majoritatea femeilor simt nevoia și chiar sunt dispuse să-și manifeste exhibiționismul. Iar când facem asta, ceea ce vă arătăm poate dezvălui totul despre ceea ce am vrea să vedem. Iată de ce – și cum să savurezi mai bine spectacolul.

1. Este distractiv să vă ispitim

 Mai demult, am împărțit cu prietenele mele o fustă scurtă, neagră, din piele. Am poreclit-o „fusta pentru acțiune“. Venea fix pe la mijlocul coapsei și, combinată cu o bluză cu decolteu adânc, garanta privirile bărbaților. Puterea acelei fuste nu se datora doar lungimii. Corpul femeii sugerează sexualitate. Iar prin îmbrăcăminte – un hanorac fără forme ori un maiou lipit de piele –, instigă la fantezii. „Puterea controlului este importantă“, spune Ogi Ogas, specialist în neuroștiințe cognitive și coautorul cărții A Billion Wicked Thoughts. Ogas a evaluat comportamentul din online a peste 100 de milioane de persoane și a constatat că, în timp ce fanteziile bărbaților se concentrează asupra orgasmului, fanteziile femeilor pun accent pe sentimentul de a fi dorite. „Astfel, chiar dacă pe un bărbat îl încântă să fie dorit de o femeie, acest lucru nu este suficient pentru a-l excita“, spune dr. Stephen Snyder, profesor de psihiatrie clinică la Spitalul Mount Sinai.

Devine din ce în ce mai frustrant, nu? Tacticile pe care noi, femeile, le folosim ca să ispitim bărbații nu funcționează întotdeauna și în sens invers. Majoritatea dintre noi, din păcate, nu avem fantezii cu tipi care-și dezgolesc pieptul. „Asta se întâmplă deoarece, în comparație cu bărbații, noi ne alegem partenerii sexuali în mod diferit“, spune David Ley, psiholog și autorul cărții Insatiable Wives. Pe noi, femeile, ne influențează semnale subtile – felul în care interacționezi cu prietenii tăi sau cum miroși. Așa decidem dacă mergem la tine acasă, iar tu afli de ce eu și prietenele mele îi spunem „fusta pentru acțiune“.

Fă puțină zarvă

Să nu-ți fie teamă să scoți un oftat ori un geamăt ceva mai exagerat. Nu te va durea limba nici dacă-i vei face un compliment, spunându-i că e minunată. „Femeile simt un impuls puternic de a se transforma în obiectul dorinței tale“, spune Ogas.

Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți