De ce ne trezim cu ea cât casa dimineața

0
1519

de Michelle Malia. Foto: Guliver/Thinkstock. Adaptare: Casa de Traduceri 

Imaginează-ți că un medic îți spune să îți pui o rolă de timbre în jurul penisului când te duci la culcare.

Probabil că vei căuta un alt medic. Dar, cu câteva decenii în urmă, urologii apelau la această tehnică pentru a testa dacă bărbații sufereau de disfuncții erectile.

Dacă perforațiile erau rupte dimineața, veștile erau bune: Însemna că domnul în cauză a avut erecție în timpul nopții, spune Dr. Tobias Köhler, M.P.H., profesor asociat și director de program în cadrul catedrei de urologie a Facultății de Medicină a Universității din Illinois.

Deși posibilitățile de testare au devenit mai sofisticate în medicină, iar urologii nu au mai folosit „testul cu timbre”, prezența erecțiilor nocturne rămâne un indicator important al modului în care funcționează întregul corp.

De fapt, un bărbat sănătos ar trebui să se aștepte la trei până la cinci erecții pe noapte, spune Dr. Köhler.

Evident, nu știm ce se întâmplă după ce adormim. Dar dacă nici măcar ocazional nu te trezești cu o erecție, e timpul să consulți un medic.

Citește mai departe pentru a afla de ce erecția de dimineață este importantă pentru sănătatea ta și când trebuie să te îngrijorezi dacă diminețile sunt mai moi.

De ce apare erecția dimineața

În timpul zilei, creierul eliberează o substanță chimică denumită noradrenalină, un hormon care atenuează erecțiile.  În timp ce dormim, însă, creierul eliberează o cantitate mai redusă din acest hormon. Astfel, sunt șanse mai mari să ai erecții noaptea.

Ele apar sporadic în timpul nopții, așa că e vorba doar de noroc dacă te trezești cu ea cât casa sau nu.

Ce spun erecțiile de dimineață despre sănătatea ta

Prezența constantă a erecțiilor în timp ce dormim indică un flux sanguin sănătos către penisul tău, care este necesar și pentru apariția erecției când ești excitat.

Așa că, dacă ai probleme de erecție când încerci să punctezi, dar erecțiile apar totuși peste noapte sau când te trezești dimineața, acest lucru indică o cauză psihologică pentru disfuncția ta erectilă, cum ar fi anxietatea sau depresia, spune Dr. Köhler.

Dacă dacă, însă, erecțiile nu apar nici noaptea, acest lucru indică faptul că fluxul sanguin către penisul tău ar putea fi de vină. Disfuncția erectilă este un simptom destul de comun în alte afecțiuni, de exemplu boli cardiace, probleme vasculare, nivel ridicat al colesterolului sau tensiune arterială mare.

Care sunt beneficiile erecțiilor nocturne pentru penisul tău

Erecția matinală deservește și o altă funcție importantă: Menține penisul în formă pentru momentele când trebuie să fie în centrul atenției în dormitor.

„Penisul nostru este un organ pe care îl putem pierde dacă nu îl folosim”, spune Dr. Köhler.

Erecțiile frecvente, spre exemplu, de mai multe ori pe noapte, mențin țesuturile penisului moi și elastice, explică Dr. Köhler.

Ele determină și relaxarea mușchilor netezi ai penisului, ceea ce permite sângelui să umple corpii cavernoși și să întărească penisul.

Este important ca acest lucru să se întâmple des, pentru că elasticitatea penisului scade dacă mușchii netezi rămân contractați prea mult timp, spune Dr. Köhler. În absența unui antrenament regulat de contractare-relaxare, lungimea penisului în erecție se poate reduce.

Ce să faci dacă nu ai erecție dimineața

Nu te îngrijora dacă numărul de zile cu erecție matinală se reduce ușor, spune Dr. Köhler. Erecțiile pot să apară în continuare în timpul nopții, doar că nu ne și trezim cu ele.

Dar ar trebui să consulți un medic dacă timp de câteva luni nu ai deloc erecție matinală. Dispariția completă a acesteia poate fi un semn de depresie, stres cronic sau alte probleme de sănătate, cum ar fi afecțiuni cardiace. Este și unul din primele semne ale unui nivel redus de testosteron.

Tratarea problemei de bază, de exemplu administrarea de statine pentru a elibera vasele îngroșate de colesterol sau terapia de substituție cu testosteron la bărbații cu un nivel scăzut al hormonului, poate ajuta deseori la îmbunătățirea problemelor erectile, spune Dr. Köhler.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here