Ce nu stii despre femei

20 iunie 2013

Oana Maria, experta noastra in sex, iti raspunde la intrebari

Oana Maria, experta noastra in sex, iti raspunde la intrebari

Care e faza cu epilatul in zona inghinala? Le pasa femeilor de asta?
Multora le pasa, da. Daca ai par scurt in mod natural, s-ar putea sa nu trebuiasca sa-ti faci griji. Dar daca vorbim despre o padure, s-ar putea sa ai nevoie de masina de tuns. Cel mai bine e sa-ti intrebi partenera, daca ai una stabila, ce preferinte are. Pana la urma e simplu: cu cat ne place mai tare cum arati de la brau in jos, cu atat o sa petrecem mai mult timp in zona. Dar nu e cazul sa devii dependent de lama. Nu ne place nici sa arati ca un adolescent si nici sa mangaiem o miriste de par scurt si tepos. Daca-l tunzi din cand in cand, e perfect.

Noua mea prietena a iesit cu foarte multi tipi inainte, dar spune ca n-a avut o relatie serioasa cu niciunul. S-o iau ca pe un semnal de alarma?
In primul rand, dezvaluirea ei arata ca e sincera si nu are nimic de ascuns, ceea ce e un semn bun. Daca esti ingrijorat ca o sa fii doar unul dintre numerosii iubiti nesemnificativi din viata ei, o poti intreba ce a mers prost in relatiile trecute. N-are de ce sa te acuze ca esti curios. Spune-i ca n-o intrebi din gelozie, ci pentru ca vrei sa afli mai multe despre ea.

Prietenul meu cel mai bun are o sora super sexy. E OK daca il rog sa ne combine?
Eu n-as face asta, in locul tau. Dar daca insisti si ai chef sa creezi o atmosfera dubioasa de cate ori te intalnesti cu prietenul tau, macar fii precaut. Mai intai, intreaba-l aparent dezinteresat, ca din curiozitate, despre fostii prieteni ai surorii lui si vezi ce reactie are. Poate e un frate foarte protector, gata sa elimine orice tip care se uita la ea. Insa, in cazul in care pare relaxat, incearca sa petreci niste timp cu el si sora lui o vreme si vezi daca si ea te place. E posibil sa nu simti o chimie puternica reciproca si atunci e mai bine sa te retragi. N-are rost sa te straduiesti prea mult daca nu simti ca ar putea iesi ceva serios.
Si nu uita ca odata intrat in relatie cu sora lui, atunci cand va certati prietenul tau cu siguranta nu iti va lua tie apararea. Dar, daca ti se pare OK sa pierzi un prieten atat de bun, fa-ti de cap.

Cred ca prietena mea mimeaza orgasmele. Exista vreun mod in care sa-mi dau seama fara s-o intreb?
Fii atent la semne – contractiile, inclestarile si felul in care isi relaxeaza corpul dupa. Tine seama de faptul ca semnele astea sunt mult mai subtile decat ale tipelor din filmele porno care urla non-stop: „Da! Da!“.
Data viitoare puteti juca jocul „Sa nu trezim vecinii“, in care incercati sa fiti cat mai tacuti. Se creeaza ceva tensiune sexuala cu jocul asta, crede-ma. In timpul preludiului, acorda-i multa atentie clitorisului. Fara exprimare verbala, ei nu ii va fi atat de usor sa-si mascheze reactiile, iar tie o sa-ti fie mai usor sa le descifrezi. Dar, cel mai bine e s-o intrebi deschis ce crede ca i-ar provoca mai multa placere in pat, astfel incat, pe viitor, sa fii sigur ca nu mimeaza.

Acum cativa ani, m-am culcat cu o amica din gasca mea. In prezent, nu mai e nimic intre noi. Vreau sa stiu daca ar trebui sa-i spun prietenei mele actuale despre asta, inainte ca cele doua sa se cunoasca.
Cel mai frumos ar fi sa-i poti spune oricand persoanei iubite ce te macina. Sunt sanse foarte mari ca si ea sa aiba un amic cu care a facut sex la un moment dat. Cu cat faci un secret mai mare din chestia asta, cu atat va parea mai dubios cand prietena ta o sa afle despre intreaga poveste (eventual un prieten de-al tau va arunca o replica tampita la o petrecere sau o sa va imbatati intr-o seara voi doi si ii vei spune chiar tu).

 

CUM SA SCAPI DE O FEMEIE
Iesi cu ea de cateva saptamani, dar acum simti ca ai nevoie de spatiu. Iata cum poti sa-l obtii.

FARA SMS-URI
Oricat de putin ati iesit impreuna, e frumos s-o suni ca sa anulezi o intalnire cu ea, in loc sa-i trimiti un SMS sec.
INFRUNTA SITUATIA
Stiu ca n-ai chef s-o dezamagesti, dupa care sa fii nevoit sa-i vezi reactia si sa ai remuscari. E mult mai jignitor pentru ea sa-i torni minciuni prin telefon si sa inventezi scuze, doar pentru ca ai nevoie de mai mult spatiu.
ITI PLACE FOARTE MULT LIBERTATEA OBTINUTA
Daca simti ca perioada fara ea ti-a picat foarte bine, e cazul sa te intalnesti cu ea si sa-i spui. Marturiseste-i ca e o tipa foarte misto, dar ca vrei sa te intalnesti si cu alte femei. Zi-i si ca esti constient de faptul ca s-ar putea sa te razgandesti si sa ti se faca dor de ea mai tarziu, cand ea poate nu va mai fi disponibila, dar ca in momentul acesta esti dispus sa-ti asumi acest risc.

Foto: Shutterstock.
 



Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!