5 idei pentru întâlniri fierbinți

5 august 2015

Te vezi cu o tipă care a ieșit cu mulți bărbați? Asigură-te că-și va aminti doar de întâlnirile cu tine.

_C2Q9738

Adaptare de Irina Mereacre. Foto: Sean Laurenz.

Când sunt atâtea de demonstrat la prima întâlnire, e o enigmă cum de ma­­­­j­­­­oritatea bărbaților aleg tot aceleași locuri vechi și plictisitoare – restaurante îmbâcsite, săli de cinema întunecate, puburi zgomotoase. Te poți descurca mai bine de atât. Iar dacă speri să ajungi la o a doua întâlnire – poate chiar la căsătorie, copii și aniversarea nunții de aur –, e musai să depui mai mult efort.

Îți spunem cum: ascultă ce zic femeile. Noi așa am procedat. Colegii de la ediția americană Men’s Health au făcut un sondaj pe HowAboutWe, un site unde membrii propun idei pentru ieșit în oraș, apoi merg la întâlniri cu cei cărora le plac sugestiile lor. După ce am făcut câteva săpături, site-ul a identificat propunerile care au atras cel mai mult atenția femeilor. Apoi am întrebat experții cum să punem în practică acele idei în cel mai bun mod posibil.

Faceți o drumeție de 15 minute – nici mai mult, nici mai puțin

Mergeți să vedeți ceva interesant ca să mențineți sângele – și conversația – în mișcare. În plus, faptul că vă plimbați împreună o va ajuta să comunice mai bine cu tine, arată un studiu din revista Social Cognition.

Fii șerpașul iubirii

Drumeția ideală este scurtă, dar include un prânz lung, relaxant. Ia niște aperitive, o sticlă de vin și o pătură. Va fi mult mai receptivă la primul sărut dacă nu va avea ace de pin înfipte în fund.

 

Surprinde-o cu abilitățile tale de alpinist

Escalada, indiferent că are loc între patru pereți sau în aer liber, crește producția de adrenalină, creând o senzație similară cu excitarea sexuală. Mergeți apoi într-un loc unde se mănâncă și se bea bine și decideți ce turnură va lua seara.

Fă o mișcare de milioane

Sună la sala de escaladă din timp pentru a face rezervarea și a plăti anticipat. Nu uita că femeile adoră bărbații care știu să facă planuri.

Exersați trezitul împreună

O plimbare la prima oră cu bicicleta până la cea mai apropiată piață (sau supermarket) poate crește intimitatea dintre voi. „Astfel, vă veți crea senzația intimă că ați petrecut noaptea împreună“, spune DeAnna Lorraine, antrenor de dating din Los Angeles.

Surprinde-o

Chiar îți place fata asta? Cumpără-i ceva mic, cum ar fi o brățară, ca să nu uite niciodată prima voastră întâlnire. Sau măcar află ce cafea îi place și așteapt-o cu una.

 

Mâncați în stradă și beți în grădină

Luați-vă câte un sand­viș gustos și ieftin, ca să-ți rămână bani pentru un vin special. „Dacă împarți întâlnirea în două etape, lucrurile devin mai interesante“, spune Timothy Loving, de la scienceofrelationships.com. Sigur va fi mult mai palpitant decât să vă holbați unul la altul peste masa de la restaurant.

Împarte

Un studiu de la Universitatea Clemson arată că atunci când mănânci cu cineva crește și n­ivelul de intimitate.

 

Arată-i că ești amuzant

Repede, care-i capitala Nigeriei? Nu știi? O seară într-un pub unde se organizează concursuri de cultură generală (cum ar fi Mojo, în București) e o idee perfectă: bere, conversații și un țel comun – premiul cel mare. (E Abuja, în caz că te frământă întrebarea.)

Fă-o pe grozavul

Propune un nume amuzant pentru echipă. „Și chiar dacă e OK să menții spiritul competitiv, nu trișa cu telefonul“, spune Loving. Ar putea să creadă că faci asta și în alte situații.



Categorii: Sex/Relații

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți