Unde nu-i cap…

0
144

Ai mare grija de membrele tale inferioare – ele sunt cele mai bune prietene ale omului.

Parafrazarea nu este deloc intamplatoare. Precum ciinii, picioarele noastre ne sint credincioase, ne slujesc neconditionat, alergind pina “le iese limba”, se multumesc cu putin si sint extrem de fericite cind le acordam putina atentie. Exista si citeva deosebiri. Nu toti avem un ciine in viata noastra, dar, volens nolens, toti avem picioare (sau cel putin asa ar fi normal), iar acestea cresc, se maturizeaza si imbatrinesc odata cu noi.

Ar mai exista o diferenta. Statistic vorbind, torturam mult mai putin ciinii decit propriile picioare. Tortura de care vorbesc poate fi facuta de altii (era o moda in evul mediu) sau chiar de noi. Paradoxal, mai nemiloase cu picioarele lor sint femeile (de fapt, nu-i deloc paradoxal) decit noi, barbatii, care ne multumim sa ne cotonogim la fotbal. Pe de alta parte, ridicarea primului nostru stramos in pozitie bipeda a dublat sarcinile bietelor noastre picioare.

Rezultatul a fost ca afectiunile picioarelor la om sa fie mult mai numeroase si mai complexe decit la animale (inca o dovada a superioritatii omului, vor spune unii). Dupa ce s-a stabilizat pe cele doua picioare, omul s-a apucat sa se diversifice, pe culori, pe forme, pe natii, pe culturi s.a.m.d. In acest fel a aparut si o diferenta de abordare a ingrijirii corpului (cu picioare cu tot), oamenii clasindu-se in doua extreme: cei care se duc cel putin o data pe an la doctor si cei care nu frecventeaza deloc astfel de indivizi.

Picioarele, mergind cu posesorii lor la consultatie, beneficiaza si ele (sau nu). Asa se face ca in unele zone geo-socio-culturale picioarele sint ingrijite, sanatoase, arata si functioneaza bine – si mai miros si normal (sau chiar frumos). In alte zone, apar probleme. Vecinatatea apropiata cu pamintul, probabil, le face sa fie mai predispuse la “ciuperci”. Acestea se ascund repede intre degete – locuri mai umede si mai ferite (de sapun).

Aici provoaca nu numai un miros urit, dar si mincarimi, care provoaca leziuni cutanate, care ii provoaca pe microbi sa intre – ei accepta provocarea si provoaca infectii (uneori grave, de ex.: erizipel) si alte tulburari care pot provoca… (cu ce apare dupa asterisc nu mai e de gluma). Din cauze variate si nu in totalitate elucidate, omul a decis sa-si mascheze laba piciorului.

De asta au profitat pantofarii (numiti mai nou designeri), care si-au dat friu liber imaginatiei si au scornit o uluitoare gama de incaltari, unele frumoase, altele doar lucioase, unele folositoare, altele nu, unele prietenoase si altele care s-au alaturat lungului sir de aparate de tortura imaginat de zonele tenebroase ale mintii umane. Maleficul situatiei culmina in doua variante.

Cea occidentala, cind incaltarile torturante sint foarte frumoase sau foarte la moda sau indecent de scumpe (sau toate la un loc), a condus la dictonul francez, care, in ciuda absurdului, a fost respectat cu sfintenie de miliarde de femei (si nu numai): “Il faut soufrire pour être belle” (pe romaneste – baba la frumusete rabda).

Si varianta extrem-orientala (japoneza) – in care, crezind ca barbatii au mintea atit de mica incit sa aprecieze numai lucrurile mignone, femeile pur si simplu nu si-au mai lasat picioarele sa creasca, apelind pentru asta la metode de o cruzime rafinata (care, prin extensie, au dus si la aparitia bonsaiului). In toate aceste zbuciumari, picioarele au avut de suferit ingrozitor.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here