Trusa esențială pentru sală

0
1143

De Ioana Vasile. Foto: Guliver/GettyImages.

Nu te învățăm să folosești prea multe creme în timpul antrenamentelor. De altfel, este indicat să lași corpul și fața să se „curețe“ prin transpirație. Dar ține cont că, împreună cu sudoarea eliminată prin porii pielii, vei elimina totodată toxine și săruri. Astfel, la finalul antrenamentului, fața și corpul îți vor fi acoperite de impurități pe care nu-ți dorești să le „păstrezi“. Nici mirosul urât nu este de ignorat – știi cum să-l ții deoparte? Iată ce îți recomandăm să folosești înainte și după antrenament.

 

Formula antitranspirație

În mod natural, pielea nu emană un miros neplăcut. De fapt, transpirația este inodoră, însă, odată ce intră în contact cu bacteriile de la nivelul pielii, își alterează mirosul. În plus, intensitatea acesteia depinde și de modul în care te hrăneşti: persoanele care consumă o cantitate mare de carne miros mai puternic (și mai puțin dezirabil), iar dacă ești fanul mâncării picante, vei transpira mai des. Ca să rămâi fresh 24/24, alege produsele care ţi se potrivesc cel mai bine: păstrează în geantă un antiperspirant – acesta blochează acțiunea glandelor sebacee – sau foloseşte un deodorant – deşi nu împiedică transpirația, îndepărtează bacteriile de la nivelul pielii și astfel elimină mirosurile urâte. Concepută special pentru atleți, formula antiperspirantului 6 in 1 Cool&Dry 48h, Adidas, 16 lei , acţionează eficient împotriva mirosului, a senzației de umezeală și reduce apariţia petelor inestetice de pe haine, de la nivelul axilelor. Dacă preferi variantele solide, alege una care miroase întocmai precum parfumul tău favorit, aşa cum este deodorantul stick Bleu de Chanel, Chanel, 158 lei .

 

Mici, dar eficiente

Oricât de motivat ai fi să te antrenezi, o simplă bătătură îți poate strica orice chef de mișcare. Mai ales dacă apare într-o zonă greu accesibilă, pe care nu o poţi „proteja“ cu orice plasture. Dacă pantofii de sport devin asemenea unor chingi pentru picioarele tale, ține la îndemână plasturii potriviți. Alege dintre modelele de la Compeed, 22 lei , care se aplică ușor și grăbesc vindecarea rănii.

 

Îngrijire postantrenament

După încheierea sesiunii de fitness, este important să acorzi pielii o îngrijire suplimentară. Începe cu un duș şi foloseşte un gel energizant, care poate fi utilizat şi pe post de şampon. Get Ready 2 in 1 de la Adidas, 13,5 lei  este varianta ideală. Pentru exfolierea pielii şi îndepărtarea oricărei urme de reziduuri, masează-ţi corpul cu un burete din fibre vegetale. Recomandarea noastră: Konjac Sponge, longeviv.ro, 59 lei  – ca să îndepărtezi celulele moarte este suficient să execuţi mişcări uşoare. Pasionații de tehnologie pot alege un aparat pentru curățarea pielii corpului și a feței: Clarisonic Plus Face and Body Sonic Cleansing, Clarisonic, 1.052 lei . Acesta acționează pe baza ultrasunetelor, iar peria se roteşte cu 300 de rotații pe minut. Îţi poţi curăţa corpul în timp record – sunt necesare doar trei minute. Peria este potrivită și pentru cei care acuză dureri de spate și de umeri, întrucât permite efectuarea unor mişcări ample, de profunzime, care relaxează muşchii. Pentru o piele tonifiată și detensionare musculară, alege un gel de duș pe bază de proteine, vitamine și extracte din plante, precum cel de la Collistar Linea Uomo, 89 lei . Netezeşte pielea, o hidratează şi, în plus, conferă o senzaţie de relaxare. Dacă, odată ajuns acasă, încă mai simți tensiune la nivelul mușchilor, stai 15 minute în cada plină cu apă fierbinte, în care ai adăugat trei măsuri de loțiune Aching Muscle Super Soak, Elemis, 199 lei . Produsul conține un amestec de ingrediente care îți vor încălzi mușchii și te vor energiza. După acest tratament ce remediază durerile, hidratează-ți pielea cu o loțiune-gel care penetrează pielea rapid, preferabil cu o formulă din ingrediente naturale. Încearcă produsul Petitgrain Hydrating Body Gel, Aesop, 160 lei, disponibil la Madison Perfumery .

 

Ideale pentru păr

Ai scalpul sensibil sau predispus la apariția mătreţii? Folosește un șampon special creat pentru utilizare zilnică: Capital Force, Kérastase Homme, 96 lei . Nu îngrașă scalpul și întăreşte firul de păr, dacă este folosit cu regularitate. Atunci când ești pe fugă, pune în geanta de sport un șampon uscat, cum este Drynamic, Sebastian, 85 lei : pentru a camufla părul gras, este suficient să-l pulverizezi și apoi să te piepteni bine. Produsul va oferi părului un plus de textură și îi va reda aspectul îngrijit.

 

Nu uita de față

Dușul fierbinte, transpirația şi eliminarea mineralelor contribuie la deshidratarea tenului. În plus, pielea devine mai aspră, iar ridurile sunt accentuate. Aplică o cremă special creată pentru bărbaţi, destinată îngrijirii zilnice: Cellular Day Cream Treatment, Cellcosmet, 1.700 lei, disponibilă la Madison Perfumery : se absoarbe rapid, nu lasă luciu şi acţionează acolo unde este nevoie. După ce te vei uita în oglindă, vei observa că ai mai puţine riduri decât te aşteptai.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here