Trei lucruri pe care trebuie să le faci pentru 11 ani în plus de trăit

0
698

Știm cu toții că berile alea multe din weekend, dulciurile mereu la îndemână în coșul din bucătărie sau pachetul ăla de țigări consumat într-o zi sau două nu sunt cele mai sănătoase obiceiuri. Dar cât de nesănătoase, mai exact?

Americanii de la Health Affairs au realizat un studiu combinând trei factori simpli (greutatea, alcoolul consumat și fumatul) și au analizat date strânse de la peste 14.000 de persoane cu vârste mai mari de 50 de ani. Le-au clasificat în două categorii și mai firești, una de risc crescut, iar alta de risc scăzut. În prima categorie intră fumatul, peste 14 băuturi alcoolice consumate săptămânal și indicele de masă corporală mai mare de 30 (poți să-l calculezi aici).

(Distruge grăsimile mai repede)

A ieșit la iveală faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani nefumător (mai precis, care n-a fumat mai mult de 100 de țigarete pe toată durata vieții), are un IMC sub 30 și consumă cel mult 14 băuturi alcoolice într-o săptămână (serios, sunt două pe zi, nu e chiar tortură!) are șanse mari să trăiască cu până la 11 ani mai mult decât ceilalți – care, firește, sunt obezi, fumează și beau cam mult. Veștile au fost la fel de bune și pentru cei care s-au lăsat de fumat până la vârsta de 40. Așa că anii pe care-i strângem trăind sănătos pot fi, de fapt, ani adăugați vieții noastre.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here