Țârâitul infernal din capul meu

4 septembrie 2015

Dacă dai volumul prea tare, pentru prea mult timp, riști să-ți afectezi auzul. Ba chiar, vei dori să auzi mai puțin.

MH070815_HEA_SIL_02
Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →

De Michael Perry. Adaptare de Irina Mereacre. Ilustrație: Foreal.

Nu sunt cherestegiu (întreabă-l pe fratele meu, care chiar este), însă noi ne încălzim casa cu un cazan pe lemne și îmi place să mânuiesc ferăstrăul cu lanţ. Și iată-mă fericit în pădure, acum vreo câteva luni, în timp ce turam motorul, doborând copaci și tăindu-i în bucăţi potrivite pentru iarna viitoare. Hârșâitul ferăstrăului devenea mai ascuţit, apoi cobora, fiind înăbușit de căștile mele de protecţie. Apoi ferăstrăul și-a „dat sufletul“. A rămas fără benzină. Pădurea era cuprinsă de liniște. Capul meu? Nu prea. În momentul în care a încetat zgomotul produs de motor, în tărtăcuţa mea s-a declanșat un ţiuit continuu. Sunetul părea să-mi pătrundă prin creier, dintr-o ureche în cealaltă, asemenea celei mai subţiri corzi de chitară, întinsă atât de mult încât este pe punctul să plesnească – și totuși nu o face niciodată. Am lăsat ferăstrăul jos și mi-am scos căștile. Ţiuitul nu dispăruse, dar se atenuase, și nu mai simţeam că cineva îmi străpungea craniul cu fasciculul unui laser.

În capul meu obișnuia să fie liniște. Dar, în urmă cu 15 ani, am petrecut o noapte întreagă într-un studio de înregistrări, ascultând muzică într-o pereche de căști, cu volumul dat la maximum. În zori, când am ieșit la lumina zilei, în urechile mele se auzea încă ecoul notelor muzicale. În următoarele 48 de ore, ecoul a dispărut, însă a rămas un ţiuit. Eram îngrijorat: îmi „stricasem“ urechile?

M-am programat la un specialist în audiologie. În mod surprinzător, stăteam bine cu auzul, însă ţiuitul nu-mi dădea pace. „Este tinitus“, mi-a spus. „Unele persoane aud un bâzâit ori un ţârâit. Ar putea să dispară de la sine“, mi-a zis. „Sau nu.“ Nu a dispărut. M-a ţinut treaz nopţile. Cu cât încercam să ignor mai mult sunetul, cu atât mă deranja mai tare. Și nu mă deranja pur și simplu – mă făcea să mă simt rușinat și vinovat. Era ca un semnal care emitea încontinuu același mesaj: Ţi-ai distrus urechile, idiotule! Eram deprimat. Nu puteam dormi. Și, mai ales, mă simţeam prost că mă supăra un sunet.

Aveam nevoie de ajutor, așa că am început să caut opţiuni de tratament, să intru în contact cu experţi în tratarea tinitusului și să învăţ tot ce se putea despre afecţiune. Prima chestie pe care am aflat-o a fost că oamenii pronunţă cuvântul în două feluri, punând accent pe silabe diferite. Este o dilemă cu care se confruntă chiar și specialiștii. Însă, indiferent cum este pronunţat, tinitusul afectează un segment important din populaţie. Unii sunt suficient de deranjaţi de disconfort încât să caute tratament, alţii spun că senzaţia este insuportabilă și uneori atât de copleșitoare încât îi împiedică să funcţioneze normal. Este o problemă mai des întâlnită la bărbaţi – poate și pentru că aceștia aleg de regulă meserii care îi expun la niveluri ridicate de zgomot. Un risc crescut îl prezintă cei care asigură servicii de urgenţă, cum ar fi pompierii sau medicii de pe ambulanţă, dar și militarii trimiși în misiuni. Până să adun toate aceste informaţii au trecut câteva săptămâni, timp în care s-a întâmplat o chestie ciudată: tinitusul meu nu mă mai deranja. Era acolo, în continuare nu-l agream, însă trecuse în plan secund. Scăpasem, de asemenea, de depresie și de insomnie. Mai târziu – mult mai târziu –, aveam să descopăr că sincronizarea acestor schimbări nu era o simplă coincidenţă. Însă, pentru moment, decisesem că exista probabilitatea să trăiesc cu tinitusul meu.

Înainte să încerci să trăiești cu tinitus, află de la medicul tău dacă este necesar să faci asta. „Majoritatea cazurilor nu pot fi tratate cu medicamente ori pe cale chirurgicală“, spune James W. Hall III, profesor la Colegiul de Audiologie Osborne de la Universitatea Salus din Pennsylvania, „însă este întotdeauna important să identificăm acele câteva persoane care pot fi ajutate de un doctor, întrucât tinitusul poate fi un simptom al unei afecţiuni a urechii ori al unei afecţiuni neurologice care uneori poate fi extrem de serioasă“. El se referă în special la tinitusul declanșat de tumori, dar și la cel cauzat de boli cardiace. Însă zumzetul continuu poate fi și un indiciu că suferi de boala Lyme, dispui de o aliniere greșită a mandibulei în raport cu maxilarul sau te confrunţi cu ototoxicitate, apărută în urma manifestării efectelor secundare ale unor medicamente (inclusiv aspirină și anumite antibiotice). Tinitusul poate apărea, de asemenea, în cazul unei comoţii. Însă, în majoritatea situaţiilor, tinitusul apare în urma expunerii prelungite la zgomot. Amuzant este (mai puţin pentru suferinzi ca mine) că totul se află cu adevărat în capul persoanei afectate. Dacă cineva ar putea să monteze un microfon în craniul meu, nu ar auzi niciun ţârâit. Asta întrucât creierul, în special cortexul auditiv, generează doar percepţia zgomotului. În anumite cazuri, zgomotul reprezintă o tentativă a cortexului de a înlocui un interval de frecvenţă care nu mai poate fi detectat din cauza auzului deteriorat. Cercetătorii au identificat câteva dintre mecanismele care stau la baza percepţiei tinitusului însă, din păcate, de multe ori nu există o explicaţie pentru cauzele care determină apariţia acestor sunete-fantomă. Iată de ce tratarea tinitusului este atât de dificilă, lăsându-i pe cei afectaţi cu opţiuni limitate și uneori chiar lipsiţi de speranţă.

Atunci când muzicianul Mark Stancato din Austin a fost adus într-o stare de tensiune crescută care avea să-i schimbe cursul carierei, în 2013, după ce a fost diagnosticat cu tinitus, iar doi medici au confirmat că nu puteau să facă nimic pentru el, bărbatul a ajuns în pragul disperării și a luat în calcul chiar și sinuciderea. „Îmi amintesc cum conduceam spre casă și am trecut pe lângă un magazin cu arme. Mi-am imaginat că îmi cumpăr un pistol, intru în casă, scriu o scrisoare și îmi lipesc arma de tâmplă“, spune Stancato. Speriat, a apelat la ajutorul unui psihiatru, care l-a tratat cu ședinţe de consiliere și medicamente împotriva anxietăţii. „Acum pot să ţin tinitusul sub control“, spune Stancato, care între timp și-a reluat activitatea profesională. „Uneori, nu aud deloc zgomotul.“ Însă el spune că nu va uita niciodată momentul în care l-a implorat pe un specialist în otolaringologie să-l ajute, iar medicul i-a răspuns: „Ei bine, tinitusul nu a omorât pe nimeni“. „Nu este adevărat“, spune Stancato, și are dreptate: el a scăpat cu viaţă, însă un raport realizat de Academia Americană de Otolaringologie în 2014 arată că suicidul este un semn de îngrijorare, în special atunci când tinitusul este însoţit de probleme psihice.

Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Sănătate

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți