Scoate-ți ficatul din ghearele grăsimii

17 iunie 2015

Este un organ ușor de ignorat. Iar asta chiar e o problemă: starea lui ar putea fi amenințată de un inamic ascuns.

MH0514_DPT_HEA_01
Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →

De Tony Rehagen. Adaptare de Irina Mereacre. Foto: Levi Brown.

După nașterea primei mele fiice, am știut că trebuia să fac o schimbare. Brusc, la vârsta de 32 de ani, eram responsabil pentru o altă ființă. Trebuia să-mi tratez sănătatea cu seriozitate sau măcar să-mi fac un plan de rezervă, în caz că aș fi pățit ceva. Asigurarea de viață părea varianta cea mai puțin dureroasă dintre cele două opțiuni.

Apoi am primit un apel de la agentul meu de asigurări. Apăruse o problemă. Procesul de înscriere presupunea ca eu și soția mea să ne facem o examinare medicală amănunțită, ce includea analize de sânge și de urină. Tensiunea mea arterială, nivelul de colesterol, al glucozei, dar și celelalte valori erau în limitele normale. Un singur rezultat m-a surprins: enzimele ficatului depășeau de trei ori limita admisă.

Simțind un mix de panică și de zăpăceală care mă neliniștea, i-am făcut o vizită medicului meu de familie. Mi-a palpat abdomenul, spunându-mi că aveam ficatul ușor mărit. După ce a mai efectuat un test care să confirme că aveam, într-adevăr, un număr crescut de enzime, mi-a adus la cunoștință că această combinație de simptome poate indica adesea prezența unei boli hepatice. Boală hepatică? „Ce naiba?“, a fost tot ce am putut să zic. Medicul a continuat să-mi explice că, deși multe lucruri pot distruge un ficat, de regulă „vinovații“ sunt consumul excesiv de alcool și hepatita. Următoarele teste au urmărit depistarea hepatitelor A, B și de orice altă literă, însă, în secret, mă întrebam cum stăteam la capitolul „consum“ de alcool: o bere pe zi sau poate două, în compania ocazionalului whisky băut înainte de culcare. Nu mi se părea excesiv. În plus, m-am gândit, eram încă destul de tânăr. Alergam câțiva kilometri de trei ori pe săptămână, mâncam fructe la desert, ba chiar, din când în când, înghițeam câte un buchețel de broccoli. Evident, mâncam în mod constant și sandvișuri, pizza, taco, burgeri sau cartofi prăjiți. Și ce dacă, la cele peste 90 de kilograme pe care le aveam, valoarea 32 a indicelui de masă corporală depășise treptat limita de supraponderal, trecându-mă, practic, în categoria obezilor? Până în acel moment, analizele mele medicale nu stârniseră niciodată o asemenea vâlvă. Și, în plus, mă simțeam bine. Ba chiar foarte bine.

Eram bulversat și, se pare, așa era și medicul meu. În timp ce-mi scria o trimitere pentru un specialist, a lansat o posibilitate, o expresie pe care nu o auzisem vreodată: „steatoză hepatică“, așa-numitul ficat gras. Mi-a spus că uneori grăsimea se depune în interiorul și de jur-împrejurul ficatului, lăsând, în cele din urmă, organul impregnat – ca să folosesc exact cuvintele lui – „ca o pastramă“. „Pe bune?“, l-am întrebat. Mi-a răspuns că nu era exclus și că aveam să știu cu certitudine după consultul la un gastroenterolog. Apoi mi-a aruncat o privire peste ochelari, părând să-mi spună că răspunsul „între trei și patru“, mâzgălit pe chestionar în dreptul întrebării: „Câte băuturi consumați pe săptămână?“, nu era unul sincer. Până una-alta, mi-a zis, fără băutură.

Peste câteva săptămâni, în timp ce așteptam, singur, în cabinetul gastroenterologului, îmi repetam obsesiv că o băutură pe zi era sănătoasă – ori, cel puțin, așa citisem eu mai demult –, când reveria mea a fost întreruptă de apariția medicului înalt, subțire și cu păr alb. A început să-mi pună întrebări despre istoricul diabetului mamei mele, apoi a cerut detalii despre dieta mea. „Mănânci pâine, orez, zahăr, cartofi, paste?“ „Da“, i-am zis. Și, pe lângă asta, respir oxigen, mi-a trecut prin minte. Fără măcar să aducă vorba de alcool, fără să-mi ceară să-mi ridic cămașa, gastroenterologul s-a așezat confortabil și mi-a zis că era gata să parieze că numărul mare de enzime din ficatul meu nu avea mare legătură cu obiceiul meu de a bea. Bănuiala lui, confirmată mai târziu de o ecografie și o biopsie, era că sufeream de boala ficatului gras nonalcoolic (NAFLD). Cu alte cuvinte, mă plimbam de colo-colo cu o bucată de pastramă în burtă.

Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Sănătate

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți