Salvează-ţi inima cu ajutorul tehnologiei

0
236

De Sorina Vasile. Foto: Guliver/Getty Images, Alexandru Busuioceanu.

Sistemul medical se digitalizează. Medicii și programatorii români învaţă să lucreze împreună. am vorbit cu românii care își propun să reinventeze modul în care îţi monitorizezi inima.

Te doare tare în piept. Te gândești la infarct, dar cum poţi ști sigur? În viitorul foarte apropiat, vei putea cumpăra un tricou inteligent care să știe asta pentru tine. Tricoul are electrozi care îţi fac o electrocardiogramă și îţi monitorizează activitatea electrică a inimii. Acesta transmite apoi informaţia mai departe în cloud. Algoritmi complecși vor putea spune destul de sigur dacă ai făcut sau nu infarct miocardic. Proiectul, numit eCuore, este rezultatul muncii unui IT-ist român și a unui student italian la Medicină, cu expertiză în inteligenţa artificială. Pe lângă infarctul miocardic, tricoul poate să analizeze și să detecteze și alte anomalii ale activităţii electrice a inimii. În caz de urgenţă, acesta ar putea chema singur ambulanţa.

Tehnologia eCuore a fost prezentată în vară la iCEE.health (Interactive Central and Eastern Europe Festival), o secţiune a unui festival de tehnologie care se concentrează exclusiv pe aplicaţiile medicale din IT. Aici, 36 de oameni au vorbit despre transformarea medicinei în era digitală. În curând, doctorii vor avea instrumente mai bune de diagnostic, vor putea comunica de la distanţă cu pacienţii, iar medicaţia va fi mai ușor de urmărit. Pacientul va fi, de asemenea, încurajat să-și urmeze tratamentul, prin transformarea indicaţiilor medicale în jocuri care vor răsplăti comportamentele pozitive și îi vor face să respecte recomandările doctorilor.

Tehnologia democratizează medicina, „eliberează informaţia care era [înainte] disponibilă doar într-un cadru medical“, spune Lorena Macnaughtan, care face un doctorat pe tehnologie și sănătate la Universitatea din Notthingam. Lorena a avut, acum doi ani, ideea înfiinţării secţiunii de Health la iCEE.fest. Nu se aștepta ca oamenii să fie așa receptivi și e surprinsă de succes. Crede că mulţi români văd domeniul digital ca pe o invitaţie la o reformare a medicinei de la noi, pe care o percep ca fiind depășită și coruptă. Echipele care au participat anul acesta la iCEE.health au fost selectate de ea în funcţie de potenţialul pe care l-a văzut la fiecare. Au avut însă prioritate aplicaţiile clinice, cum e eCuore.

eCuore a fost gândit acum trei ani de Liviu Chirilă împreună cu prietenul lui, Călin Damian, care nu a intrat în compania eCuore, ci a rămas să-l consilieze. Liviu are 35 de ani și a terminat Facultatea de Teologie. A fost însă mereu preocupat de IT. În 2014, socrul lui Călin a făcut infarct, iar vestea i-a dat peste cap pe amândoi. Atunci Liviu s-a întrebat prima oară dacă nu cumva ar putea găsi o soluţie comodă care să monitorizeze permanent sănătatea inimii. Nu știa medicină, dar s-a apucat să înveţe principii de bază în electrocardiogramă și cardiologie. La început, nimeni nu îi dădea nicio șansă. A mers din ușă în ușă cu ideea lui și a avut mii de căutări în browser pe subiectul ăsta, ca să se documenteze. Până la urmă, și-a dat seama că are nevoie de cineva care să se priceapă la inteligenţă artificială.

„Am tot avut discuţii cu terţi. Majoritatea au fost refuzuri“, își amintește Liviu. L-au găsit pe un forum din SUA pe cel de-al treilea membru al echipei, Raffaele Abate, un student la Medicină din Italia cu expertiză în inteligenţă artificială. Viitorul medic a găsit o soluţie: a construit o reţea neuronală care învaţă dintr-o bază de date a facultăţii Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite. Algoritmii reţin cum arată pe electrocardiogramă diverse patologii și evenimente cardiace și le compară cu datele primite în timp real de la pacienţi. Software-ul lor are acum o rată de eroare de sub 0,1%.

Compania are pregătit un prototip de tricou. Pasul următor ar fi să aplice pentru fondurile europene Horizon 2020 ca să testeze produsul. Liviu Chirilă a vorbit deja cu specialiști din trei ţări și sunt pregătiţi să intre în studii clinice.

Crede că medicina românească va avea parte de un upgrade în următorii ani: „Mă aștept să se deschidă, odată pentru totdeauna, ușa aceasta ruginită a medicinei“. Curând, noua generaţie de medici va înţelege cât de important este să lucreze cu specialiștii din alte domenii pentru rezultate procesate în tip real.

Preocuparea și munca cea mai grea, pentru iCEE.health, a fost de a-i aduce împreună pe medici și pe programatori, spune Lorena Macnaughtan. „La noi, informatizarea în sănătate s-a făcut târziu și eronat. Nu am învăţat nimic din greșelile altor ţări.“ Acest lucru se schimbă încet. „Digitalizarea va pătrunde în sănătate. E imposibil de controlat sau de refuzat. Abia acum se conștientizează însă rolul pe care trebuie să-l joace doctorii în aceste sisteme“, spune ea.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here