Încă un studiu confirmă: multivitaminele nu îți protejează inima

0
1739
Încă un studiu confirmă: multivitaminele nu îți protejează inima.
Încă un studiu confirmă: multivitaminele nu îți protejează inima.

Până acum probabil că ai ajuns să realizezi că mâncarea „adevărată”, naturală, prin vitaminele și mineralele pe care le conține, este mai sănătatoasă decât nutrienții pe care îi poți obține dintr-o cutie de multivitamine.

Acum, o nouă cercetare realizată în baza datelor adunate de la două milioane de participanți de către oamenii de știință de la Johns Hopkins, confirmă încă o dată faptul că multivitaminele nu te apără de probleme cardiace, infarcte, accidente vasculare cerebrale, sau moarte.

Aceste rezultate sunt coroborate de multe alte descoperiri științifice. De exemplu, un studiu realizat de Brigham and Women’s Hospital din Boston pe 14000 de bărbați a arătat că dozele zilnice de multivitamine sub formă de pilule sunt practic ineficiente în privința protecției cardiace.

Sigur, noi vă tot spunem asta demult. Și lumea cercetării științifice de asemenea. Practic, nu există dovezi convingătoare cum că vitaminele micșorează riscul de boli cornice sau că îți protejează în vreun fel inima (cel puțin nu în cazul în care nu ai deficiențe vitaminoase). Nici măcar Asociația Americană pentru Inimă (American Heart Association) nu recomandă consumul multivitaminelor în această formă.

Cu toate astea, o mulțime de oameni le folosesc. De exemplu, 30% dintre americani consumă suplimente de multivitamine și astfel susțin o industrie în valoare de 30 de milioane de dolari doar în Statele Unite. „Cred că oamenii fac asta pentru că se gândesc că multivitaminele le sunt folositoare din punct de vedere al sănătății”, spune Erin Michos, M.D., principalul autor al studiului despre care vorbim și profesor asociat de medicină la spitalul Johns Hopkins. „Dar e esențial să realizăm că mai mult nu înseamnă neapărat mai bine”.

Cum multivitaminele nu intră sub incidența forurilor decizionale cu privire la alimente și medicamente, numeroase studii au arătat că aproape jumătate din totalul multivitaminelor de pe piață nici măcar nu conțin substanțele pe care ar trebui să le aibă, conform etichetei. Iar acesta este un motiv întemeiat de îngrijorare, întrucât corpul nu poate elimina în mod natural anumiți nutrienți cum ar fi vitaminele A, D, E, sau K. Asta înseamnnă că substanțele pot fi stocate în ficat, ceea ce poate duce la o serie de probleme de sănătate.

„Nu există nicio pilulă care să poată înlocui cu succes o dietă echilibrată care include fructe și legume, sau un stil de viață sănătos, care implică activitate fizică susținută”, spune Michos. Ea mai adaugă și că e foarte probabil ca o vitamină procesată în formă de pastilă să nu aibă aceleași beneficii precum vitaminele și mineralele naturale din alimente, pe care le consumăm alături de ceilalți nutrienți din respectivul produs.

Și vestea bună? Nicio grijă, există și așa ceva în urma studiului despre care vorbim! Dacă dieta ta include proteine slabe, cereale integrale, fructe și legume, e destul de probabil că îți asigură și toate vitaminele și mineralele de care ai nevoie. De exemplu, un bărbat adult are nevoie de 120 micrograme de vitamina K pe zi, care poate fi obținut dintr-o ceașcă de spanac proaspăt.

Dacă, însă, crezi că suferi de o deficiență reală de vitamine – poate fugi de soare ca dracul de tămâie, sau poate ai o dietă foarte restrictivă – îți sugerăm să ceri sfatul doctorului înainte de a da banii pe suplimente alimentare. Analizele de sânge pot evidenția astfel de deficiențe și atunci ai putea lua în considerarea consumul de multivitamine în formă de pastile.

Așa că dacă vrei să te asiguri că ai o dietă cât se poate de sănătoasă, aruncă mai întâi o privire acestei liste de 30 de alimente pe care orice bărbat ar trebui să le aibă pe lista de cumpărături.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here