Da timpul inapoi

17 octombrie 2012

Vrei sa fii tanar pana la adanci batraneti? Descopera si aplica noile secrete ale stiintei

1-mh0512-dpt-hlt-01.jpg

De Julie Stewart • Fotografie de Zachary Zavislak

FEMEILE NU SUNT SINGURELE CARE DEFINESC INAINTAREA IN VARSTA IN FUNCTIE DE ceea ce vad in oglinda. LeBron James s-a plans fanilor pe Twitter ca are un inceput de chelie. Simon Cowell recunoaste ca apeleaza frecvent la tratamentele cu botox. Iar suvitele lui Donald Trump sunt o sursa zilnica de batjocura pentru mass-media. Dar, de fapt, ceea ce conteaza cu adevarat vine din interior – inima, plamanii, creierul.
Din pacate, chiar daca astazi avem o speranta de viata crescuta, perioada in care suntem suficient de sanatosi ca sa ne bucuram cu adevarat de viata, nu doar sa supravietuim de pe o zi pe alta, nu castiga mare teren. „O mare parte din decaderea pe care o traim odata cu inaintarea in varsta este rezultatul asteptarilor si al mentalitatii noastre“, sustine Ellen Langer, profesor de psihologie sociala la Harvard, care studiaza procesul imbatranirii. „Ne asteptam sa ne descompunem, asa ca ne descompunem.“
Daca ai decide sa ai 35 de ani pentru totdeauna? Noi studii arata ca poti sa intorci timpul. Tine cont de trucurile noastre – sunt ca botoxul pentru creier si vopseaua de par pentru ADN-ul tau.

CREIERUL
REALITATE Doar celulele cerebrale care se afla in cea mai buna forma pot sa supravietuiasca dupa o tinerete tumultuoasa – iti mai amintesti cum dadeai peste cap zeci de shoturi de Jägermeister intr-o singura noapte? Un studiu din 2011 publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences mentioneaza ca, pe la 25 de ani, marimea creierului uman incepe sa descreasca ușor. Iar capacitatea ta mentala ar putea sa scada odata cu el. „Odata ce creierul tau incepe sa-și reduca din volum, materia lui alba devine mai putin eficienta“, sustine Deborah Little, profesor de psihiatrie la Universitatea Texas A&M.
Efectul? Memoria ta activa – abilitatea pe termen scurt de a judeca, intelege și a retine informatia – incepe sa se piarda treptat.
SOLUTIA Jocul cu mingile ajuta creierul sa revina pe fagașul normal. Intr-un studiu britanic din 2009, persoanele care au practicat jongleria vreme de șase saptamani au consolidat integritatea structurala a materiei albe din creier. Nici nu a contat ca n-au reușit sa tina mingile in aer prea mult timp; beneficiul a fost asociat cu timpul petrecut exersand, nu cu dexteritatea. Jongleaza cu trei mingi – acesta a fost exercitiul de baza efectuat de participantii la studiu. (Vizioneaza filmuletul „Learn how to juggle 3 balls“ pe YouTube.) Exerseaza cel putin 30 de minute zilnic, de cinci ori pe saptamana.

PLAMANII
REALITATEA Chiar daca nu te-ai atins de tigari și ai evitat fumatul pasiv, activitatea plamanilor tai ar putea sa scada pana vei implini 40 de ani. In ciuda faptului ca plamanii ating maturitatea pe la 25 de ani, ei incep sa imbatraneasca abia pe la 35. Alveolele – pungile mici umplute cu aer din plamani care permit transportul oxigenului in sistemul circulator și evacuarea dioxidului de carbon – incep sa piarda din suprafata, sustin cercetatorii de la Universitatea Georgetown. Așa ca plamanii tai sunt mai putin eficienti in transportarea oxigenului. Rezultatul: pe durata antrenamentelor e posibil sa respiri mai greu.
SOLUTIA Umple-ti un pahar cu lapte. Un studiu din 2010 publicat in Journal of American College of Nutrition arata ca persoanele care au consumat zilnic cate doua portii de lactate sarace in grasimi, cum ar fi branza de vaci, laptele sau iaurtul degresat, au avut mai putine simptome ale problemelor pulmonare. De asemenea, laptele contine vitamina A, despre care se crede ca ar «conecta» genele implicate in productia noului tesut pulmonar. Consuma doua-trei portii de lactate fortificate zilnic și vei beneficia de pana la zece micrograme de vitamina D și 455 de micrograme de vitamina A.

ADN-ul
REALITATEA Mai demult, Bush s-a referit la Iran, Irak si Coreea de Nord ca la „axa diavolului“. Ei bine, „axa imbatranirii“ de la nivelul celulelor tale este o problema la fel de clara si prezenta, conform doctorului Ronald DePinho, presedintele Centrului MD Anderson pentru Cancer din cadrul Universitatii Texas. Axa incepe cu lanturi speciale de ADN numite telomere, situate la capetele cromozomilor tai – rolul telomerelor este de a proteja cromozomii de mutatii cand are loc divizarea celulelor. Problema e ca telomerele tale devin mai scurte si se destrama pe masura ce inaintezi in varsta; odata ce ating lungimea critica, celulele tale nu mai sunt capabile sa se divizeze, asa ca incep sa nu mai functioneze normal. In acelasi timp, mitocondriile – centrele energetice ale celulelor tale – incep sa piarda din proprietati.
SOLUTIA Intr-un studiu recent, dr. DePinho si echipa lui au reusit sa inverseze procesul de imbatranire al rozatoarelor prin repararea telomerelor micsorate. Dupa aceasta interventie animalele au manifestat mai putine semne de deteriorare a ADN-ului, mitocondriile lor au fost mai eficiente, iar organele mai sanatoase! Din fericire, e posibil sa-ti regenerezi propriile telomere. Intr-un experiment al Universitatii California, persoanele care au meditat regulat pe o perioada de trei luni au avut o telomeraza mai activa – enzima care ajuta la conservarea telomerelor. „Incepe cu o sesiune de zece minute inainte de micul dejun“, recomanda dr. Alfred W. Kaszniak, profesor de psihologie, neurologie si psihiatrie la Universitatea Arizona. „Asaza-te intr-o pozitie confortabila, in care sa-ti poti mentine trunchiul drept si relaxat“, spune el. „Apoi, concentreaza-te fie asupra senzatiei pe care o ai cand respiri si aerul trece prin nari, fie asupra umflarii și strangerii abdomenului chiar sub ombilic. Numara fiecare expiratie, de la 1 la 10, apoi incepe din nou cu 1.“

INIMA
REALITATEA In jurul varstei de 40 de ani, elastina, o proteina flexibila din aorta, e inlocuita treptat cu colagen – o proteina mai densa si mai fibroasa. „Drept rezultat, inima ta nu mai pompeaza sange la fel de eficient“, sustine Joao Lima, doctor in medicina, directorul departamentului de imagistica cardiovasculara de la spitalul Johns Hopkins. Dupa varsta de 40 de ani, corpul incepe sa inlocuiasca miocitele – celule musculare – cu tesut cicatrizat. Astfel, inima devine mai mica, ceea ce o forteaza sa depuna mai mult efort ca sa functioneze, crescand riscul de afectiuni cardiace.
SOLUTIA Fiecare minut petrecut pe banda de alergat te ajuta sa dai timpul inapoi. „Exercitiul intrerupe procesul de imbatranire cardiovasculara“, sustine dr. Lima, „intrucat mentine flexibilitatea muschilor inimii si a arterelor si incetineste frecventa cardiaca in repaus“. Antrenamentele in intervale sunt ideale, daca vrei sa-ti sculptezi corpul. Insa, pentru mentinerea sanatatii inimii e mai bine sa pastrezi o viteza mica si constanta. Intr-un studiu recent din International Journal of Cardiology, barbatii care s-au antrenat pe banda de alergat de trei ori pe saptamana, cate 30 de minute per sedinta, au inregistrat o imbunatatire a flexibilitatii arterelor, o mai buna circulatie a sangelui in sistemul circulator si o crestere a nivelurilor de celule progenitoare – un tip de celule din maduva care repara peretii arterelor.

OASELE
REALITATEA Poate ca pielea ta radiaza de tinerete, insa in interior oasele tale au inceput sa imbatraneasca. Un studiu recent al Clinicii Mayo a descoperit ca, in cazul barbatilor, densitatea masei trabeculare – tesutul poros din structura oaselor – s-a micsorat cu 30% in perioada in care aceștia aveau intre 24 si 48 de ani. Veștile proaste nu se sfarsesc aici. „In jurul varstei de 65 de ani, oasele tale incep sa piarda o cantitate mai mare din masa de minerale care le face mai puternice, proces ce determina o degenerare si mai rapida“, spune dr. Bahram Arjmandi, presedintele departamentului de stiinte de nutritie, alimentatie si exercitiu din cadrul Universitatii de Stat din Florida.
SOLUTIA Fructele ar putea fi secretul tineretii oaselor tale. „Prunele sunt printre cele mai eficiente alimente care anuleaza pierderea densitatii osoase“, sustine dr. Arjmandi. Cercetarea lui a aratat ca barbatii care includ prunele in dieta iși pot creste cu 11% densitatea osoasa. „Prunele ar putea sa contina polifenoli unici cu proprietati antioxidante care ajuta la lupta impotriva osteoporozei. In plus, aceste fructe au capacitatea de a crește cantitatea de magneziu din oase“, completeaza el. Iar un nivel crescut de magneziu inseamna oase mai puternice. Consuma trei prune pe zi, dar ai grija sa bei si un pahar cu apa ca sa previi deshidratarea – un efect pe care il au fibrele si zaharul din fructe. (De asemenea, adauga prune taiate in cuburi in fulgii de ovaz sau in mixul de alune.) „Poti sa mananci și doua mere medii sau 60 de grame de afine proaspete – stimuleaza cresterea densitatii osoase fara sa scada cantitatea de calciu eliminat prin urina“, sustine dr. Arjmandi.


TRATAMENT ANTIIMBATRANIRE
Inainte sa apelezi la gesturi extreme (procedurile cu botox, de exemplu), ia in considerare si alte optiuni.
Ca sa scapi cu fata curata din capcana inaintarii in varsta, evita doua chestii care te pot da de gol: ridurile si pielea lasata. Asadar, cum sa ai din nou o fata perfecta? Solutia o reprezinta rejuvenarea cu radiofrecventa, o procedura nonchirurgicala, care foloseste surse de caldura pentru a stimula productia de colagen. Intr-un studiu realizat de cercetatorii de la Johns Hopkins, procedura a diminuat ridurile si aspectul pielii lasate in cazul a 80% dintre pacienti. La efectuarea radiofrecventei „bipolare“, pentru intinderea pielii sunt folositi doi electrozi care controleaza mai bine sursele de caldura si care, pentru obtinerea unor rezultate optime, pot fi uniti cu laser sau pulsatii de lumina. Efectele unei sedinte de rejuvenare cu radiofrecventa pot dura ani intregi.



Categorii: Sănătate

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți