Cum să vinzi un miracol

0
148

De dr. T.E. Holt • Adaptare de Lina Vdovîi • Fotografii de John Midgley

Medicina alternativă. Gândește-te la Groucho Marx în O zi la curse sau la dr. Nick din The Simpsons. Nu-i așa că „impostor“ e un cuvânt amuzant? Dar de ce e amuzant cineva care încearcă să se dea drept doctor? Medicina alternativă a fost o sursă de umor încă din secolul al XVII-lea, atunci când dramaturgul francez Molière i-a satirizat pe doctorii șarlatani și pe pacienții lor naivi în piesa Bolnavul închipuit. Molière însuși a jucat rolul personajului principal la prima reprezentație a piesei. Aceea a fost și ultima, deoarece, în timpul spectacolului, dramaturgul s-a prăbușit pe scenă. A murit câteva ore mai târziu din cauza unei hemoragii pulmonare. Mereu există o morală.  Medicina alternativă a pășit pe scena europeană la puțin timp după ce medicina convențională a început să se organizeze ca profesie. Pentru Molière, care scria într-o perioadă în care nu existau tratamente pentru bolile grave, pamfletul era adresat tuturor. Doctorii legitimi erau la fel de escroci ca orice șarlatan. Dar, așa cum finalul lui Molière sugerează, bolile erau reale. Necesitatea de a le trata a dus la căutări îndelungate de tratamente la fel de reale ca bolile, de ceva care să facă o diferență mai mare decât o glumiță ironică între aceste remedii și metodele alternative. Astăzi, diferența este – sau ar trebui să fie – clară. Medicamentele prescrise de un doctor te pot trata. Metodele alternative ar putea fi o escrocherie.  Dar povestea este mult mai complicată în cazul bărbaților.

Pacientul pe care îl cunosc de vreo doi ani stă întins pe un pat de spital. Mereu îngrijorat de starea sa de sănătate, mă caută frecvent să mă întrebe lucruri legate de vreo boală pe care a descoperit-o recent. Cu câteva luni în urmă avea fibromialgie. I-am spus că-i o iluzie. Acum e internat în spital, dar nu cu fibromialgie, ci cu insuficiență renală acută (IRA). În cazul unei persoane sănătoase, IRA este de obicei cauzată de deshidratare. Locul doi este ocupat de medicamente prescrise de doctori.
Dar eu știu foarte bine tratamentul pacientului și acea listă nu conține nimic care să-i fi făcut asta. De aceea, după ce observ că organismul lui nu reacționează la tratamentul obișnuit cu soluție de hidratare, îl întreb dacă a mai luat altceva.
Mă privește rușinat, vinovat și speriat. Răspunsul, desigur, este da.
„Ce a fost?“
„Chinină.“
Chinină. Da, are sens. O doză sănătoasă de chinină îți poate da rinichii peste cap. Dar de ce ar lua chinină? Se mai folosește uneori împotriva malariei și a babesiozei, iar unii doctori o mai prescriu pentru sindromul picioarelor neliniștite, chiar dacă nu există dovezi că ar fi eficientă. Dar afecțiunile astea nu figurează în lista lui de boli imaginare.
„Pentru fibromialgia mea“, îmi spune. A comandat-o la sfatul unui individ dintr-o reclamă, în urmă cu șase luni. Încă nu are fibromialgie, dar acum cu siguranță suferă de insuficiență renală acută.

 

Până la începutul secolului al XIX-lea, medicina nu era cu mult mai avansată față de cea din zilele lui Molière. Flebotomia (luarea de sânge) continua să fie metoda standard de tratament, iar ceea ce nu se putea trata prin tăierea pielii și incizarea în lung a vasului de sânge se „rezolva“ prin folosirea laxativelor.

Abia în secolul XX medicina a luat forma pe care o cunoaștem astăzi. Pe măsură ce metodele științifice au șlefuit medicina, practici empirice precum comerțul cu ulei de șarpe – care o caracterizaseră până în acel moment – au intrat într-un con de umbră. Această scindare s-a accentuat în următorii ani, atunci când scandalurile legate de mâncarea și medicamentele expirate au dus la crearea Administrației Americane pentru Medicamente și Alimentație (FDA), al cărei scop este reglementarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale pentru siguranța consumatorului.

Cu toate astea, procedurile și amestecurile care promiteau mai mult decât puteau să facă – și făceau mai mult rău decât bine – au continuat să fie căutate în era reglementării federalizate. Erau folosite pe ascuns, fiind imposibil de eliminat. Radiul (element radioactiv, folosit în medicină și fizică) se găsea oriunde: îl puteai cumpăra în apă îmbuteliată, de la o mulțime de furnizori. Uneori, sticlele respective chiar conțineau radiu. Iar dacă acesta nu reușea să trateze orice te supăra – ori, cum se întâmpla adesea, îți grăbea moartea –, mai puteai procura un balsam tratat cu radiu. În 1953,  FDA încerca să interzică folosirea oscilațiilor în unde scurte, galvanice. În 1970, Administrația a interzis Laetrilul, un compus care, din cauza conținutului de cianuri, era mai toxic pentru persoanele care îl luau decât pentru celulele canceroase.

Reglementarea însă a avut un efect secundar surprinzător. Protejată de competiție prin persecuția statală și federală agresivă, medicina convențională a căpătat statutul de instituție. Acest lucru a transformat-o într-o țintă sigură a rebeliunii din anii ’60 și a suspiciunilor legate de orice e asociat cu Statul, în general. Iar medicina, ca sistem, a făcut puține pentru propria ei protecție în toată această perioadă: FDA a făcut un lobby puternic împotriva procedurilor tradiționale, însă, odată cu creșterea numărului de medicamente în urma cercetărilor științifice și a progresului tehnologic, tratamentele s-au scumpit. Afectați de acest lucru, oamenii au început să pună la îndoială competențele medicilor.

Într-un final, explozia industriilor dedicate marketingului pentru medicina tradițională a favorizat apariția unor legi la începutul anilor ’90. Dar în loc să consolideze restricțiile impuse prin reglementare, Legea privind sănătatea și educația față de suplimentele alimentare din 1994 a eliminat practic FDA din joc. Cât timp comercianții ofereau un produs drept supliment, nu medicament, nu mai erau obligați să dovedească eficacitatea sau siguranța acestuia.

În România, medicina alternativă a stat într-un con de umbră legislativ din anii ’90 până în 2007, perioadă în care nu s-a putut ajunge la un consens referitor la reglementarea ei. Însă acest lucru nu i-a dăunat. Dimpotrivă, a permis practicarea formelor tradiționale de terapie de către falși specialiști, care au știut să profite la maximum de carențele legislative și de naivitatea bolnavilor.

În 2007, lucrurile păreau a se îndrepta pe calea cea dreaptă. Deși inițiative de acest gen au mai existat anterior, acestea s-au lovit de fiecare dată de avizul negativ al Colegiului Medicilor din România. Totuși, în mai 2007 Parlamentul României a adoptat Legea 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și a practicilor de medicină complementară/alternativă.

Pe lângă viteza cu care a fost votat în plen (2.05.2007) și promulgat de președintele interimar la acea vreme, Nicolae Văcăroiu (8.05.2007), actul legislativ este considerat controversat din mai multe motive. Deși ar fi trebuit să apere naivii de negustorii de iluzii, legea le-a oferit șarlatanilor o mai mare libertate de acțiune: conform actului, orice persoană care intenționează să-și deschidă un cabinet o poate face dacă urmează un curs de perfecționare – „pregătire specifică de scurtă durată“ – într-o metodă terapeutică. Mai mult, a recunoscut o mulțime de practici ciudate: anexa legii conține în jur de 50 de practici din cele mai neobișnuite – cum ar fi Reiki, cristaloterapie, astrologie medicală, ayurveda sau tehnica Dian Xue, în condițiile în care Uniunea Europeană nu recunoaște decât câteva dintre ele.

În ceea ce privește reglementarea suplimentelor alimentare la nivel european, măsurile de interzicere a unor vitamine și săruri minerale sunt prevăzute în Directiva europeană din 2002/46/CE. Conform acesteia, remediile pe bază de plante fără certificare au fost interzise. Oficialii europeni și-au argumentat inițiativa prin studii care au arătat că unele dintre suplimentele alimentare conțineau substanțe dăunătoare care, de cele mai multe ori, nu erau menționate pe eticheta produsului. România a implementat directiva la 31 decembrie 2009 și, deși legea i-a făcut pe adepții diverselor teorii conspiraționiste să critice decizia Guvernului și să prezică scenarii apocaliptice precum „suplimentele alimentare vor fi interzise/ usturoiul și menta vor fi considerate droguri și vor fi comercializate doar de corporațiile farmaceutice/ toate alimentele vor fi iradiate cu cobalt“, acest lucru încă nu s-a întâmplat.

În Statele Unite ale Americii, un studiu publicat recent în JAMA Internal Medicine arată faptul că 237 de suplimente alimentare au fost retrase de pe piață în perioada 2004-2012 din cauza faptului că ele conțineau ingrediente farmaceutice cu o „probabilitate rezonabilă“ de a cauza „consecințe adverse serioase sau chiar moartea“.

În timp ce cercetătorii nu pot afirma cu exactitate dacă aceste produse au fost cumpărate mai mult de bărbați sau de femei, acest lucru poate fi dedus din faptul că în topul suplimentelor se găseau cele destinate „creșterii performanței sexuale“, „bodybuildingului“ și „pierderii greutății“.

 

Am în fața mea un bărbat de 40 de ani, o persoană activă până în măduva oaselor. Nu ne vedem foarte des, pentru că e mai sănătos decât orice alt individ pe care îl cunosc de aceeași vârstă. Și, de asemenea, pentru că nu prea are încredere în doctori. A mărturisit acest lucru chiar de la prima vizită, după ce mi-a explicat că soția lui a fost cea care l-a târât la medic pentru o rană căpătată în timpul ultimei vânători. Se lovise într-o sârmă ghimpată, iar rana i s-a infectat. A încercat compresele calde și alte câteva remedii populare, dar când acelea nu au funcționat, nevastă-sa a pus piciorul în prag. L-am mai văzut de două-trei ori de atunci.
Toate aceste imagini mi se perindă prin fața ochilor când îl văd în cabinetul meu arătând destul de ciudat. Nu pare a fi bolnav ci, mai curând, foarte speriat. Motivul devine evident atunci când,  după ce-l întreb „Ce s-a întâmplat?“, se întoarce cu spatele, își ridică cămașa și-mi arată, între coaste, o imensă pată roșie. În mijlocul acesteia e o porțiune întunecată care nu poate fi altceva decât un melanom în stare avansată.
Cum cancerul nu poate fi diagnosticat în ab­­­­sența unui raport patologic, păstrez gândul pentru mine. După câteva momente, îl întreb despre pata roșie: melanomul nu vine de obicei cu așa ceva.
Îl aud bombănind ceva ce nu prea înțeleg.
„Sanguinarie*!“ repetă cu tonul ridicat, enervat. După un minut de tăcere, îmi explică cu o voce liniștită. „Am crezut că-l va face să dispară.“ La finalul acestei fraze, devine mai vulnerabil decât l-am văzut vreodată.
Îmi dau seama că a ținut această poveste doar pentru sine o perioadă prea lungă. La început, a ignorat porțiunea întunecată. Când a văzut că nu trece de la sine, a pus câteva cataplasme. Atunci când și acestea s-au dovedit a fi inutile, a găsit pe Internet un site de „medicină naturistă“ care i-a recomandat sanguinaria pentru cancerul de piele.
Pentru că el știa deja ce avea. Și a fost convins că sanguinaria îl va trata.

* plantă din familia papaveraceelor, din America de Nord, unde latexul ei roșu era folosit de indigeni pentru a-și vopsi pielea.

 MH0913_FEA_HLT_02

Internetul a fost ca un fertilizant pentru medicina alternativă. Dacă e să ne luăm după ce găsim acolo, am putea spune că trăim în secolul miracolelor. Câteva click-uri pe tabletă și ești răsplătit cu rezultatele remarcabile ale unor descoperiri revoluționare, cu fotografii cu bărbați eroici în halate albe și mărturii ale oamenilor care susțin că tumoarea lor a dispărut în două săptămâni. Desigur, nu lipsește nici avertismentul – la fel de monoton ca cel din reclamele pentru medicamentele convenționale – „acesta nu este sfatul medicului/consultați un doctor calificat/autorii nu sunt medici/ nu vă putem garanta acuratețea informației/ cititorul trebuie să-și asume întregul risc“ etc.

Afișele mai mari titrează și un altfel de avertisment: FDA, Big Pharma și Organizața Mondială a Sănătății complotează pentru a ține în secret acest miracol descoperit de noi!

Poate fi o lectură interesantă dacă ești curios cum arată credința oarbă, furia sau disperarea. Dacă nu ești, atunci e cu siguranță o lectură tragică.

Nu e imposibil să vezi medicina contemporană ca pe-o chestie inutilă. Citim mereu în presă despre diverse descoperiri medicale care promit marea cu sarea, înlăturarea unui inamic antic, iar apoi nu mai ies din laboratoare. Și noi, cei din presă, am jucat un rol important în asta. Atunci când un nou medicament antiviral era trimis la verificare, scriam sute de articole prin care aclamam victoria. Dar când însă era refuzat, abia apar câteva știri. Acest gen de exagerare estompează linia dintre medicina convențională și cea alternativă.

Azi, ca și în trecut, șarlatanii încearcă să scoată bani din boli comune, de multe ori mortale, și care încă nu pot fi vindecate cu tratamente cunoscute – anumite tipuri de cancer, Alzheimer, scleroza multiplă. Practic, orice afecțiune care are în spate o fundație ce strânge bani pentru cercetare atrage și impostorii după ea.

Și aici cresc mizele. Desigur, faptul că bolnavii pot fi jupuiți de impostori este revoltător, dar există și alte riscuri, mult mai grave, cum ar fi cele de a fi otrăvit sau schilodit. Mai mult, în unele cazuri, remediile tradiționale înlocuiesc tratamentele medicale alopate care le-ar putea prelungi viața, atenua suferința sau chiar trata afecțiunea. Impostorii nu doar îi jefuiesc pe cei disperați și neglijenți, ci îi pot ucide.

 

Soția sa îl aduce în cabinet. Nu poate merge singur de la accidentul care a avut loc în urmă cu cinci ani. Era un bărbat sănătos, de 32 de ani, atunci când un șofer beat l-a lovit și l-a lăsat paralizat, cu gâtul rupt și cu grave leziuni la nivelul creierului.
Cu capul sprijinit de pernă, se uită în direcții diferite. Uneori încearcă să vorbească, de cele mai multe ori nu reușește decât să saliveze. Odată, când i-am întrebat soția de ce l-a adus la mine, a răbufnit: „Pentru că e încă în viață!“
A gâfâit, și-a dat seama ce-a spus și și-a acoperit gura imediat. Dar nu aș fi putut să o condamn. Oricine altcineva în locul ei ar fi disperat demult.
De aceea, astăzi m-a uimit. Bărbatul femeii nu s-a schimbat, dar ea e plină de entuziasm. Îmi aruncă o hârtie în mâini. E printată de pe Internet. Cineva promite folosirea celulelor stem pentru a trata: Alzheimerul, artrita, autismul, oboseala cronică, leziuni ale creierului, cancerul, paralizia cerebrală, fibroza chistică, diabetul, epilepsia, fibromialgia, intestinul iritabil, bolile de inimă şi de ficat, insuficiența pulmonară, boala Lyme, lupusul, scleroza multiplă, distrofia musculară, Parkinson, leziuni ale coloanei vertebrale și altele.
Încheierea „și altele“ aproape că mă face să râd, dar când îmi ridic ochii de pe hârtie și mă uit la femeia cu ochii plini de lacrimi, nu mi se mai pare amuzant.
Susține că a văzut la televizor un material cu un pacient înainte de a urma acest tip de tratament. Bărbatul nu putea să meargă sau să mănânce – exact ca soțul ei –, dar la trei luni după tratament, s-a putut ridica de pe scaunul cu rotile și a mers singur. Când ajunge în acest moment al povestirii, începe să plângă în hohote. A sunat la numărul afișat pe ecran și i-au cerut o mostră de celule din obrazul lui, ca „să se asigure că genele lui sunt bune“. Și l-au acceptat! Îl ducea în celălalt capăt al țării săptămâna viitoare pentru a începe tratamentul.
Îi explic, pe cât de politicos pot, că nu există o asemenea terapie cu celule stem care să-i trateze soțul. Nu acum. Poate în câțiva ani, dar cu siguranță nu acum.
Nu voi uita niciodată felul în care s-a uitat la mine în timp ce-și conducea soțul afară din cabinetul medical.

 

Pe rafturile șarlatanilor se găsesc și soluții pentru probleme mai neobișnuite ale omului. Chelia, impotența și acea sâcâitoare convingere că mărimea contează sunt importante surse de profit pentru impostorii întreprinzători. Nimeni nu știe câți bărbați sunt înșelați de aceste lucruri – cele mai multe victime nu vor recunoaște –, iar pretențiile impostorilor că au „tratat“ milioane sunt aproape la fel de greu de crezut ca orice altceva afirmat de ei.

Dar dacă te gândești doar la suma de bani cheltuită pe medicamente legitime pentru a „trata“ asemenea probleme, îți dai seama cât e de mare numărul potențialilor naivi.

De ce ar prefera cineva, mai ales un bărbat, un tratament tradițional în favoarea unei chestii reale? Există o mulțime de motive. Unul dintre ele este frica – femeile au o rezistență mult mai mare la anxietatea legată de boli și afecțiuni –, iar bărbații care cedează în fața fricii își pierd imaginea de masculi puternici. Și e cu atât mai greu să aduci un bărbat în fața unui doctor, dacă problemele pacientului sunt legate direct de ceea ce reprezintă bărbăția lui, cum ar fi ejacularea prematură sau disfuncția erectilă.

Unul dintre avantajele medicinei alternative este anonimatul clientului. Cât timp ești dispus să crezi în miracole sau teorii ale conspirației, îți poți comanda de pe Internet un tratament pentru absolut orice. Nu ai nevoie decât de o conexiune bună, un card de credit și o adresă. Se face fără explicații sau mărturisiri jenante.

Sloganuri cum ar fi „Singurul antidot împotriva disfuncției erectile“ sau „95% dintre bărbați au spus «Adio!» cheliei“ sunt cele mai bune unelte de marketing ale șarlatanilor. Dacă ai crezut vreodată că știința ar avea o mai mare rată de succes, află că, în acest caz, termenul „știință“ devine un cuvânt cu două tăișuri. Nimic nu poate să pară mai „științific“ decât o șarlatanie. Conținutul unei pagini de Internet dedicate unui tratament-minune va abunda în termeni precum „deradicalizări flogistice prin oxigen“. Asemenea bazaconii exploatează din plin partea misterioasă a biomedicinei. Ne pierdem ușor când le citim: sigur am auzit undeva de „flogistic“ și știm că radicalii liberi sunt dăunători…

E greu să dai de capătul acestei pseudo-științe. Și puțini oameni – cu atât mai mult cei disperați, naivi și cei convinși că medicina dezvoltată de om nu inspiră încredere – vor avea capacitatea sau voința de a investiga.

Nu ai nevoie de cunoștințe științifice când ai de-a face cu un șarlatan. Secretul lor e măcănitul. E un sunet inconfundabil. Dacă vrei să te ferești de ghearele lor, reține aceste semne ușor de recunoscut:

Vinde ceva. Ar trebui să fie evident: dacă un site vinde ceva, e o reclamă. Chiar vrei să-ți încredințezi sănătatea unei reclame?
E ca o cameră cu ecou. Caută pe Internet numele tratamentului. Dacă cele mai multe rezultate te direcționează către același site, mergi mai departe. Tratamentele adevărate, bazate pe cercetări științifice, vor fi menționate în diverse locuri independente, inclusiv în reviste medicale și în mass-media.
Merge mână-n mână cu alte site-uri similare. Dacă ideea e aceeași – de tratament-minune – și doar accentul e diferit, stai departe de el.
Are o organizație în spate. Grupurile legitime rareori sponsorizează un produs comercial. Dacă nu te poți convinge de faptul că instituția este legitimă, renunță.
Are recomandarea unui expert. Dacă medicamentul este trâmbițat de un expert „recunoscut“, cel mai probabil este un fals. Medicina adevărată nu are nevoie de endorsement. Dacă numele expertului respectiv nu se regăsește în studii sau articole publicate în reviste medicale, atunci persoana respectivă nu este expert.
Are testimoniale. Site-urile cu diverse pseudotratamente publică mereu testimonialele persoanelor care au fost tratate. În primul rând, multe afecțiuni se tratează de la sine. Negii, de exemplu. Apoi, doar pentru că cineva susține că a fost tratat de cancer nu înseamnă că acea persoană a avut cancer vreodată. Testimonialele, indiferent de cât de emoționante sunt, nu demonstrează nimic. Ceea ce pot face ele însă e să arunce o puternică umbră asupra judecății tale.
Sunt pline de bazaconii. Cu cât mai mulți termeni științifico-miraculoși conține ceea ce este în esență o reclamă, cu atât este mai puțin probabil ca ea să fie reală.
E paranoic. Site-urile șarlatanilor îți vor spune că descoperirea lor se bazează pe principii necunoscute de știință și că forțele guvernamentale fac tot posibilul să le suprime.
Tratează totul. Dacă se susține că medicamentul respectiv tratează mai mult de o afecțiune, uită de el.
Este natural. Ce înseamnă „natural“, până la urmă? Una dintre cele mai prezente substanțe naturale din Univers este cianura, dar eu nu ți-aș recomanda să iei cianură.
Are vitamine. Din momentul în care Linus Pauling a început să promoveze excesiv vitamina C, s-a discutat mult despre vitamine, în general, dar fără a avea vreun background științific. Care este adevărul? Puține vitamine „tratează“ cu-adevărat boli și nu foarte mulți oameni au nevoie de mai multe vitamine decât consumă zi de zi. Cantitățile mari de vitamine pot fi dăunătoare.
Tratează incurabilul. Nu s-au descoperit încă tratamente pentru Alzheimer, scleroză multiplă, boala Lou Gehrig, artrita reumatoidă, fibroza chistică, lupus, HIV, diabetul sau simpla răceală. Organele bolnave – inima, ficatul, rinichii – pot fi tratate doar prin transplant. Cancerul poate fi tratat în anumite situații, dar vindecările complete sunt rare și greu de obținut. Persoanele realiste vor folosi termeni precum ameliorare și te vor preveni în legătură cu efectele secundare.
Nu este inclusă în polița de asigurare. Într-adevăr, companiile de asigurare medicală nu acoperă absolut toate tratamentele, dar dacă asiguratorii evită un medicament pe care l-ai găsit online – și e surprinzător cât de multe site-uri te anunță acest lucru –, atunci poate și tu ar trebui să îl eviți.

 

Nu mi-am văzut prietenul de câțiva ani și acum arată oribil. A slăbit vreo 20 de kilograme, e tras la față. Pare bătrân. Ultima dată când ne-am întâlnit, era același tip optimist și plin de viață din liceu. Era chiar mai entuziasmat decât de obicei. După 20 de ani cu același job, reușise să-și deschidă propria afacere.
Acum nu mai zice nimic despre cariera lui, vorbește doar despre durere. O simte în spate, în picioare, în brațe, în mâini. Se trezește cu ea și merge la culcare cu ea. Nu poate mânca, nu poate dormi, e epuizat. Încearcă să supraviețuiască de la o zi la alta, iar soția lui – își pierde vocea în acest punct și-și lasă gândul neterminat.
Îl întreb ce i-a spus doctorul.
„Mi-a făcut analizele. Sunt toate negative. Am renunțat să mai merg la el.“
„Ce vei face?”
„Am făcut deja. Am dat de un tip specializat în cazuri ca al meu. Mi-a spus că am o infecție cronică și un nivel ridicat de plumb în organism.“
Fac ochii cât cepele.
„Așa că urmez un tratament de chelare.“ Își descheie cămașa și-mi arată o sondă adâncită sub claviculă.
Fac o pauză înainte de a-i răspunde. Nu sunt doctorul lui.
„Și cum merge?“, întreb, într-un final.
Își schimonosește fața. E pe punctul de-a izbucni în plâns. Dar eu sunt prietenul lui. „Vrei să vorbim despre asta?“ Și ne îndreptăm spre un loc liniștit.

 

Oamenii apelează la medicina alternativă dintr-o nevoie emoțională care poate fi alinată de șarlatani și tratamentele lor. Impostorul le spune că le neutralizează, prin terapie de chelare, metalele toxice din organism, însă ceea ce face el cu adevărat este să le diminueze singurătatea, abandonul sau frica. Și, chiar dacă din acest punct de vedere soluția lui pare să aibă efect, adevărata problemă nu e nici pe departe rezolvată.

Dacă unul dintre prietenii tăi e tentat să apeleze la medicina alternativă, încearcă să înțelegi despre ce e vorba. Chiar dacă problema lui e reală și incurabilă – cum e cancerul, de exemplu –, o discuție sinceră și deschisă despre teamă, cu un prieten bun, care nu-l va judeca, îi va face mai mult bine decât orice medicament din lume.

 

*Cu excepția celor identificați cu numele lor reale, indivizii și tratamentele menționate în acest articol sunt fictive. Orice asemănare între ele și o persoană reală, vie sau moartă, ori un tratament real sau fraudulos e o coincidență.

 MH0913_FEA_HLT_03

Medicamente legitime care îți pot face rău

1. Somniferele eliberate fără prescripție (OTC)
Aceste medicamente diminuează activitatea sistemului nervos, provocând intrarea creierului și a vezicii urinare într-o stare de somnolență. În principiu, e ceva firesc, însă în cazul în care ai deja probleme cu urinatul din cauza unei prostate mărite, riști ca pe viitor să ai nevoie de o sondă. Mai mult, somniferele pot masca o altă problemă pe care o ai, pentru că insomnia este simptomul unei afecțiuni – de cele mai multe ori al depresiei –, pe care tu sau medicul tău trebuie să o tratați în mod direct.

2. Antiinflamatoarele
Aspirina sau alte antiinflamatoare nesteroidiene, cum e ibuprofenul sau naproxenul, pot provoca probleme mai mari decât simplele dureri de stomac. În cazul persoanelor susceptibile, de exemplu, ele pot cauza răni interne și sângerări extrem de periculoase. Dacă ai suferit de ulcer sau hemoragii digestive (ori hipertensiune arterială sau boli ale rinichilor, care pot fi de asemenea agravate de antiinflamatoare), până și o folosire ocazională este dăunătoare. Gândește-te bine înainte să iei pastile, chiar și în cazul migrenelor puternice.

3. Sedativele
Valiumul, Xanaxul, Anxiarul, Rivotrilul sau alte preparate din aceeași serie creează dependență. Ele sunt folosite excesiv, de foarte multe ori, pentru afecțiuni diagnosticate greșit, cum ar fi insomnia sau depresia, fără ca măcar să poată rezolva astfel de probleme. Pentru anxietatea ocazională indusă de stres, sesiunile de meditație sau relaxare sunt mult mai sigure decât calmantele, iar cele două opțiuni sunt aproape la fel de eficiente pentru majoritatea persoanelor. Poți apela la sedative dacă, desigur, preferi să trăiești într-o continuă stare de amețeală.

4. Oxicodona
Pentru persoanele cu dureri cronice sau acutizate, analgezicele precum oxicodona le pot atenua durerea într-un mod miraculos, însă, în același timp, au un potențial uriaș de a crea dependențe pe viață. Pacientul ar trebui să recurgă la asemenea medicamente doar după o evaluare medicală completă și, respectiv, niște doze serioase de Acetaminofen (care nu este antiinflamator) și ședințe de fizioterapie. Există cazuri de persoane care au și murit, nu de la acest preparat, ci de la constipația pe care o provoacă în aproape toate cazurile.

5. Antibioticele
În urma folosirii excesive a antibioticelor, vom pierde această armă naturală în următorii zeci de ani. Infecțiile respiratorii sunt de obicei virale, iar cele ale sinusurilor răspund mult mai bine la decongestive. Desigur, nu trebuie să riști cu o infecție care se agravează atunci când, de fapt, ar trebui să se vindece, mai ales dacă suferi de diabet. Dar data viitoare când îi ceri medicului tău un antibiotic, ai grijă – în caz că ești insistent, s-ar putea să-l primești, chiar dacă nu ai cu adevărat nevoie de el. 

MH0913_FEA_HLT_50



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here