Care e factorul tau de risc?

0
55

Majoritatea lucrurilor care ne ameninta sanatatea nu sunt marcate cu un craniu si doua oase asezate in cruce, asa ca ne bazam pe statistici despre riscuri si procente rezultate in urma studiilor stiintifice. Dar daca acordam prea multa atentie acestor cifre?

De dr. T.E. Holt • Grafica 3D de Craig Ward

Tipul care are putin peste 40 de ani si un nivel al colesterolului incredibil de ridicat imi zice: „Nu vreau sa inghit chestiile alea“. • Imi intinde o hartie cu niste informatii de pe un site care spun ca medicamentul pe care il ia – unul dintre cele mai intrebuintate de pe piata – poate cauza efecte secundare, de la amnezie la disfunctie erectila. In realitate, dovezile care sustin aceasta afirmatie nu sunt dintre cele mai solide, dar pacientul meu nu stie asta. Barbatul din fata mea este speriat. • „Pai“, ii zic, „tatal tau a avut atacul de cord la 45 de ani. Stii bine cat de greu i-a fost dupa.“ • „Stiu“, imi raspunde. „Dar chiar trebuie sa iau medicamentul?“ • Hm, oare trebuie? O intrebare buna, una pe care doctorii o omit adesea in timpul consultului, apoi cand prescriu medicamentele. Oare cat de riscant este sa traiesti cu colesterolul ridicat, fara sa urmezi un tratament? • Sincer sa fiu, nu stiu. • Exista un singur cuvant care a ajuns sa domine felul in care vorbim, gandim si ne facem griji in legatura cu sanatatea noastra. Iar acesta este RISCUL. Riscul este unica notiune importanta care ne influenteaza alegerile facute zilnic – doctori si pacienti deopotriva. • Judecand dupa emisiunile de stiri, riscul este omniprezent. Ar trebui sa ne ingrijoreze radiatiile provenite de la telefoanele mobile, substantele dubioase din mezeluri, campurile electromagnetice emanate de plapumile electrice. Mai am destule exemple, dar sigur ai si tu unele. De exemplu, stii ca sticlele din plastic contin o substanta chimica, Bisfenol A, si totusi bei apa din ele. Banuiesti ca alimentatia ta nu e cea mai sanatoasa – cel mai probabil iti lipsesc oligoelemente esentiale, cum ar fi zincul; iar lista poate continua. • Serios acum, care sunt riscurile reale ale lucrurilor mentionate anterior? Greu de spus. Multe dintre aceste preziceri (inclusiv apocalipsa prezisa de populatia Maya) au la baza calcule matematice dintre cele mai indoielnice.

SE SPUNE CA MOARTEA E O CHESTIE ­definitiva (si nu negam asta), dar pana si in cazul unui lucru atat de clar cum este trecerea in nefiinta, se pare ca cifrele nu sunt intotdeauna demne de incredere.
Care sunt sansele sa mori intr-un incendiu sau lovit de un fulger? Poti sa-ti arunci un ochi peste tabele cu statistici, cum ar fi cel de pe urmatoarea pagina, intitulat Pe tine ce te omoara? E un tabel umplut cu tot felul de cifre, pe care multi dintre noi le considera adevaruri. Insa ele nu spun totul.
Cele mai multe informatii pe care le stim despre cazurile de mortalitate provin din certificatele de deces. Dar de unde provin informatiile de pe certificatele de deces? Cand oamenii mor in afara spitalului, asa cum se intampla de cele mai multe ori, cauza mortii inregistrata pe certificat este adesea o presupunere medicala – bazata pe statisticile publicate despre cele mai comune cauze de mortalitate. Statistici care rezulta din informatiile disponibile tot in… certificatele de deces. Asta da incurcatura!
Insa chiar daca ne dorim sa credem ca asemenea liste au la baza informatii provenite 100% din cazuri reale, ele sunt adesea eronate, cel putin in masura in care ti se pot aplica tie. Iar motivul e simplu: relatia dintre statistici si orice individ este mereu incerta.
De exemplu, pentru romani riscul de deces provocat de un tsunami este mult mai mic comparativ cu cel al japonezilor. Iesenii conduc mai putin decat bucurestenii, asa ca riscul sa moara intr-un accident rutier scade simtitor. Iar cel de deces intr-un schimb de focuri depinde de o serie de factori: ai mai multe sanse sa mori daca detii o arma, conflictele armate sunt frecvente in orasul/tara unde locuiesti, ai ceva de impartit cu vreun mafiot notoriu. Pericolul pe care il prezinta aproape orice cauza de deces, cu exceptia ciocnirii cu un asteroid (exista o sansa din 500.000, asa cum afirma un site), variaza pentru fiecare individ in parte si depinde de mostenirea genetica si/sau influenta factorilor din mediul inconjurator.
Oamenii sunt diferiti. Cercetatorii folosesc statisticile pentru a sari peste acest adevar incomod si asta pentru ca, de regula, se mizeaza pe generalizari: cum ar fi ca tipii cu inceput de chelie si burta au mai multe atacuri de cord. Chiar daca am gasi dovezi care sa ateste acest lucru, inseamna ca parul rar sau circumferinta crescuta tradeaza apropierea mortii? Nicidecum. E gresit sa credem ca statisticile pot sa-ti prezica destinul.

IL CUNOSC DE CATIVA ANI PE UN TIP sanatos cu cateva probleme cronice minore, prea ocupat cu afacerea lui imobiliara si cu o casa plina cu copii. Saptamana trecuta m-a vizitat din cauza unui tiuit in ureche si a unor stari de ameteala. Testele auditive pe care i le-am facut au scos la iveala o pierdere pronuntata a auzului; RMN-ul (testul prin rezonanta magnetica nucleara) a indicat prezenta unei tumori. In final, l-am diagnosticat cu neurinom acustic – o tumoare benigna, care poate fi indepartata printr-o interventie chirurgicala. „Stiam eu“, mi-a zis in timp ce-i explicam toate astea.
„Serios?“, l-am intrebat usor surprins.
„Da. Vorbesc la mobil aproape incontinuu.“ S-a uitat la mine, observandu-mi nedumerirea. „Cred ca asta este cauza“, mi-a zis el.
Uneori, m-am gandit eu, oamenii vor mai degraba o explicatie decat sa afle adevarul.

CUM ITI DAI SEAMA CA VIATA TA E in pericol? Din pacate, nu prea ai cum. Cercetarile medicale, in special cele care implica factori de risc proveniti din mediul ambiant, stabilesc cu dificultate cauzele si efectele. Teoretic, problema ar suna asa: „Daca ai fost expus la asta, nu cumva ai un risc crescut sa faci asta?“. Insa ar fi prea simplu. Experimentele care expun oamenii la riscuri sunt in general imorale, asa ca trebuie s-o luam invers: „Ai fost diagnosticat cu boala asta, care o fi cauza?“ Problema pe care o prezinta aceasta abordare este ca adesea e dificil sa identifici inculpatul dintr-o multime de martori aparent inocenti.
Un exemplu clasic pentru acest gen de confuzie o constituie concluzia unei serii de studii stiintifice: persoanele diagnosticate cu cancer oral sunt mai predispuse sa utilizeze apa de gura. Aceasta asociere era interpretata astfel: „Apa de gura cauzeaza cancer“. Insa asocierea nu e aceeasi cand vorbim despre cauza si efect; adesea, studiile care descopera asemenea asocieri omit anumiti pasi intermediari cruciali pe care cercetatorii, pur si simplu, nu i-au luat in considerare, dar care pot schimba complet datele problemei. Si daca persoanele care au cancer dezvolta o respiratie urat mirositoare? (E posibil.) In acest caz, cancerul oral determina folosirea apei de gura – o descoperire mai putin utila.
Oamenii au tendinta sa-si imagineze tot felul de chestii – de dragul gasirii unei explicatii. Poti sa te convingi singur de asta. Da pagina, tine revista la distanta de un brat si priveste liniile asezate haotic in caseta din colt. Observi cum spatiile dintre linii se maresc si par sa „impinga“ liniile in parti? Uita-te insistent la orice text printat si in cateva secunde vei distinge mici forme – lanturi, zigzaguri, stelute etc. Toate sunt o inventie a creierului, care simte nevoia sa gaseasca o o explicatie, sa organizeze haosul.
In situatii oarecum similare, oamenii trag concluzii. Cand, in decursul unui an, trei copii din acelasi cartier sunt diagnosticati cu leucemie, oamenii cauta imediat o cauza comuna. O fi ceva in apa sau in pamant sau poate o fi de la cablul electric. In final, e posibil sa se gaseasca inculpatul sau nu. Insa e greu sa demonstrezi orice teorie.
Nu e ca si cum n-am avea cum sa aflam care sunt lucrurile periculoase pentru noi: numai ca aceste informatii sunt accesibile doar cand crezi ca ai identificat un risc anume si faci ceva pentru a-l diminua. Reducerea riscului, asa cum e scaderea tensiunii arteriale sau lasatul de fumat, este un experiment care diminueaza incidenta unei boli si poate sa-ti spuna ceva despre cauzele afectiunii. Dar nu prea multe.
Motivul? Niciodata nu poti fi sigur ca ceea ce vrei sa reduci, sa zicem nivelul colesterolului, nu va afecta si altceva, iar acel altceva poate fi adevaratul vinovat. Si mai e o problema. Se intampla uneori ca cercetatorii sa utilizeze o tehnica eronata cand vor sa analizeze informatiile din punct de vedere statistic. (Si exista zeci de modalitati.) Asa cum urmarirea spatiului dintre cuvintele de pe aceasta pagina poate sa creeze sabloane, cercetatorii pot sa inceapa sa produca modele gresite din nimic, proces intitulat „folosirea neadecvata a informatiilor“.
Un ultim aspect incomod despre statistici: „valoarea p“. Este Sfantul Graal al cercetarilor medicale. El masoara probabilitatea ca rezultatul oricarui experiment sa fie, de fapt, produsul unei abateri intamplatoare. Intrucat aceasta probabilitate nu poate fi redusa la zero, comunitatea de oameni de stiinta din SUA a stabilit o abatere de cinci procente fata de rezultatele prezente intr-o statistica. Pentru un cercetator, valoarea p care scade sub cinci procente indica faptul ca rezultatele obtinute pot fi publicate. Asta inseamna ca sunt si adevarate? Cel mai adesea, da. Dar nu e o regula. Chiar daca totul e facut ca la carte, din cand in cand, concluziile unui studiu de cercetare se vor dovedi a fi o iluzie, efect al erorilor intamplatoare.

ESTE UN TIP ENERVANT DE SANATOS, are putin peste 30 de ani, iar saptamana trecuta i-am facut vaccinul antigripal. Acum s-a intors sa ma vada. Deschid usa si ii citesc panica pe fata.
„Sunt un tampit!“, imi spune.
Ii ascult povestea. Dupa ce m-a vizitat cu o saptamana inainte, i-a zis unui prieten despre vaccinare. Prietenul l-a asigurat ca a facut o alegere proasta – nu stia ca vaccinul antigripal provoaca boala Guillain Barré?
Pacientul meu nu si-a facut griji decat atunci cand a verificat informatia pe Internet. A gasit zeci de site-uri care au confirmat pericolul, iar multe dintre ele ofereau povesti terifiante despre aceasta boala. La putin timp a inceput si el sa simta furnicaturi la nivelul bratelor. Iar aceste senzatii se numara printre simptomele sindromului Guillain Barré, o boala neurologica rara caracterizata de parestezii la nivelul mainilor si al picioarelor. In cazuri extreme, boala poate fi fatala.
Iata ce spun statisticile: anual, riscul unei persoane de a muri din cauza bolii Guillain Barré este de circa unul la zece milioane, decesul cauzat de gripa fiind de 1.000 de ori mai mare. Nu am considerat ca pacientul meu are sindromul Guillain Barré. M-am gandit ca furnicaturile pe care le simtea erau cauzate de hiperventilatie.
Totusi, am ezitat sa-i alung temerile definitiv. Vaccinurile antigripale cresc riscul bolii Guillain Barré – adaugand probabil inca o sansa de deces din zece milioane. In final, s-a dovedit ca pacientul meu nu a avut boala Guillain Barré. Iar peste un an, cand s-a prezentat din nou la cabinet pentru imunizare, radea pe seama panicii de altadata.
Radeam si eu, dar nu era rasul meu. Povestea asta are si o latura mai intunecata. Stiu ca „valurile“ create in legatura cu efectele secundare ale vaccinarii sunt adesea exagerate. Cu toate acestea, in cazul vaccinului antigripal (ca si in cazul oricarui tratament medical) sunt puse in balanta binele si raul. Iar cand rezultatele sunt suficient de bune, medicii vor recomanda un anumit tratament, chiar daca stiu ca in cazuri rare, in loc sa salveze o viata, tratamentul respectiv va ucide. Acceptam sacrificiul unei vieti ca sa ne convingem ca celelalte vor supravietui.
Problema e ca nu stii niciodata din ce grup vei face parte. Desigur, in acest caz, sansele sunt 50 la unu in favoarea ta. Este un pronostic bun, dar nu reprezinta o garantie. De fapt, nu exista garantii. Ai de ales: risti sa faci gripa sau Guillain Barré. O a treia optiune sigura nu exista.

ORICAT AR INCERCA OAMENII DE STIINTA sa faca lumina in anumite cazuri medicale, s-ar putea sa nu gaseasca o solutie pentru ele.
Asadar, ce ne facem? Cum decidem ce este bine sau rau, pe cine ascultam, ce riscuri evitam si pe care le acceptam? O varianta ar fi sa recunoastem ca riscul nu depinde in totalitate de statistici. Este si o stare de spirit.
Psihologia perceptiei riscului a fost studiata intens, iar conform investigatiilor, cateva aspecte din reactiile noastre la risc ne pot ajuta sa recunoastem cand trebuie sa fim cu ochii in patru si cand ne sperie propriile incertitudini.
Exista o serie de factori care ne ajuta sa intelegem riscul. Lipsa controlului este unul foarte important: ne simtim mai vulnerabili cand nu putem sa conducem.
Un alt factor care ne intensifica simtul primejdiei: nu avem incredere in lucrurile pe care nu le intelegem si ne inspaimanta cele pe care nu le percepem vizual. (Radiatii provenite de la telefon, boala vacii nebune care afecteaza gustul sandvisului de dimineata.)
Si stirile joaca un rol important pentru imaginatia noastra si perceptia pe care o avem asupra fricii. Unele studii sugereaza ca expunerea crescuta la vestile care transmit un sentiment de teama constituie motivul pentru care majoritatea dintre noi au tendinta sa supraestimeze propriul risc de a sfarsi in postura unei victime intr-o situatie de altfel rara, asa cum este prabusirea unei aeronave sau un atac terorist. De dragul audientei, editorii aleg intentionat asemenea stiri, care devin o prezenta constanta (si exagerata) in imaginatia noastra.
Un alt aspect important al acestor frici este prezenta unei tendinte de a subestima riscul. Tot ce percepem a fi „firesc“ ne scapa adesea din vedere. Asa se intampla ca anul trecut, dupa dezastrul provocat de tsunamiul din Japonia – care a dus si la inundarea instalatiei nucleare de la Fukushima –, multa lume era mai concentrata asupra starii reactoarelor nucleare (unde radiatiile nu au facut nicio victima) decat pe numarul victimelor (care s-a ridicat la cateva mii).
De asemenea, e mai putin probabil ca ne vor ingrijora situatii care ne sunt familiare – motiv pentru care condusul pe autostrazi pare o chestie extrem de sigura (total fals, desigur). Cercetarile despre perceptia riscului arata ca anumite situatii ne fac sa nu recunoastem prezenta unui risc. Acestea sunt pericole pe care simtim ca nu avem cum sa le schimbam sau fata de care stam la distanta. Asta poate sa explice de ce, in unele cazuri, organizatiile nonguvernamentale care lupta impotriva incalzirii globale intampina greutati in promovarea cauzei lor.

EL E ONCOLOG – UNUL DINTRE ACEI TIPI care se trezeste in fiecare dimineata ca sa lupte cu Moartea in cele mai oribile forme ale ei. Tocmai i-a murit un pacient si, desi intotdeauna este dificil sa treci peste o chestie ca asta, il macina altceva.
„I-am spus care sunt sansele lui de supravietuire“, imi spune, privind ceasca de cafea. „I-am zis ca sansele lui scad cu fiecare tratament esuat. Dar n-a vrut sa ma creada. Era convins ca va fi unul dintre supravietuitori.“
Prietenul meu isi ridica privirea, dar nu se uita la mine. „Chiar daca l-am avertizat ca are o sansa din 20 sa reuseasca“, imi sopteste.

CAND SE FAC CERCETARI MEDICALE, se strang multe date. La final, se fac estimari; se vorbeste despre sanse de supravietuire si mai putin despre fapte sigure. In fata complexitatii incredibile pe care le prezinta fiziologia si bolile umane, nu dispunem de niciun alt instrument care sa ne dirijeze deciziile. Insa aceste cifre ascund la fel de multe lucruri pe cat divulga. Pentru pacienti si specialisti deopotriva, aceste cifre pot fi reduse la realitati esentiale, limitand cunostintele din domeniul medical.
Daca, potrivit buletinului meteorologic, intr-o zi sunt 40% sanse sa ploua, asta nu inseamna ca te va prinde ploaia. La fel stau lucrurile si cu riscul de deces dintr-un anumit motiv. Cand ti se spune ca exista o probabilitate de 30% sa nu supravietuiesti unei boli, ai totusi 70% sanse sa traiesti.
Pana la urma, cifrele nu sunt atat de importante. Iar viata e o serie de situatii in care trebuie sa-ti asumi riscuri. Sau poate vrei sa mizezi pe siguranta si sa faci tot ce-ti spune medicul. Orice ai alege, nu exista garantii. Esti deja prins in joc: de fiecare data cand rasucesti cheia masinii in contact, cand investesti intr-o afacere, cand te indragostesti iti asumi un risc. Esti bagat pana peste cap, asa ca nu te mai ingrijora in legatura cu nesansele tale. Sau te crezi un ghinionist innascut?
In acest caz, da, mai bine te ascunzi in pat. Dar tine minte ca cei mai multi oameni mor in pat. Poti sa verifici statisticile.

Trasaturile de identificare ale pacientilor descrisi au fost modificate pentru a le pastra confidentialitatea.


4 RISCURI DE LUAT IN SEAMA
Dr. T.E. Holt a facut o lista scurta cu adevaratele pericole care iti ameninta sanatatea

1 OBEZITATEA
Persoanele care sufera de obezitate prezinta un risc crescut de moarte prematura. Cei mai buni aliati pentru tine: o dieta saraca in carbohidrati, un program echilibrat de exercitii fizice si un doctor foarte bun.

2 STAFILOCOCUL AURIU METICILINO-REZISTENT
Bacteria rezistenta la antibiotice e foarte incapatanata. Ce poti sa faci? Spala-te pe maini, ia antibioticele urmand indicatiile medicului si evita sa consumi produse lactate si carne provenite de la animale hranite cu antibiotice (in masura in care poti sa controlezi acest lucru).

3 DEMENTA
Unul din trei oameni sufera de probleme psihice. Cum sa previi tragedia? Invata mereu lucruri noi, evita consumul excesiv de alcool, ai grija sa nu te lovesti la cap, mentine sub control valorile tensiunii arteriale, ale glucozei si ale colesterolului.

4 NEATENTIA DE LA VOLAN
Daca te uiti la ceilalti conducatori auto, vei observa ca multi dintre ei nu sunt foarte atenti la drum. Asa ca macar tu fii cu ochii in patru.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here