Când inima atacă

0
381

De Kevin Donahue. Adaptare de Luiza Gabriela Vîlsan. Foto: Eric Ogden.

Am 49 de ani, sunt redactor la ediția americană Men’s Health și respect propriile recomandări: îmi mențin greutatea la nivelul optim, fac periodic exerciții fizice, nu fumez și mănânc corect. Așa că am fost uimit să aflu că, în ciuda obiceiurilor mele sănătoase, sufăr de o boală cardiovasculară.

Boala cardiovasculară nu implică doar un lucru, precum o răceală sau o urticarie. Ea aduce în calcul o listă largă de posibile afecțiuni înfricoșătoare: boala arterială -coronariană, aritmii cardiace, angină -pectorală, ateroscleroză, malformații congenitale cardiace.

Eu sufăr de cardiopatie ischemică. În timp ce eram ocupat să fac jogging, să ridic greutăți și să-mi mănânc porția de broccoli, niște plăci albe lipicioase îmi îngustau arterele, reducând la un nivel critic fluxul sangvin. Dacă o singură arteră se înfunda complet, făceam un infarct miocardic.

În schimb, am avut noroc. Cardiologul meu mi-a spus că am fost la distanță de o lună-două de un infarct letal.

Semnalul de alarmă în cazul meu: am simțit ceva ciudat în zona pieptului, după un antrenament. Am crezut că mi s-a contractat un mușchi; a fost mai mult o senzație de disconfort, decât de durere, și nu am simțit o presiune așa cum relatează alte victime ale infarctului.

E greu de descris. A fost mai mult un act de conștientizare a faptului că s-a produs ceva diferit pe partea stângă a pieptului. Uneori se muta pe dreapta. Ciudat.

M-am gândit mult timp dacă poate fi altceva decât afecțiunea situată pe primul loc la cauze ale mortalității în lume (cu peste 1,9 milioane de decese anual în Europa). Nu aveam niciunul dintre factorii de risc frecvent asociați cu bolile cardiovasculare, precum diabetul, obezitatea, dieta nesănătoasă, sedentarismul ori consumul de alcool în exces. Dar o săptămână mai târziu, senzația încă persista și, într-un final, mi-am dat seama că nu era de vină un mușchi încordat.

Se spune că boala cardiovasculară te poate doborî fără avertismente. Adevărul este că eu ar fi trebuit să-mi dau seama de ceea ce urmează să mi se întâmple.

În 1985, când tatăl meu avea 44 de ani, a mers la doctor. Tatăl lui a murit subit la vârsta de 42 de ani, în timp ce conducea mașina de serviciu pe străzile din New York. Noi mereu am suspectat că a murit din cauza unui infarct miocardic, deși nu a fost realizată o autopsie. Așa că, atunci când tatăl meu a simțit ceva în piept, i-a spus doctorului despre decesul tatălui său. Medicul l-a examinat și l-a pus să facă de urgență o intervenție chirurgicală numită bypass cardiac cvintuplu.

Când s-a trezit după lunga și oribila procedură, tatăl meu a fost întrebat de chirurg când a avut primul său infarct miocardic.

Tatăl meu a insistat că nu a suferit niciodată vreunul, dar chirurgul i-a răspuns că țesutul lezat din jurul inimii sale susține contrariul. Asta a dus la o ședință de brainstorming printre membrii familiei: când a avut tata primul său infarct? Am ajuns la concluzia cea mai plauzibilă: s-a întâmplat într-o vacanță cu familia, în urmă cu câțiva ani, la grădina zoologică din San Diego. A crezut că are gripă și s-a întors la hotel, unde a adormit. A doua zi conducea spre Los Angeles. A murit după câteva decenii, la vârsta de 70 de ani.

După zece zile de când am început să am acea senzație ciudată în piept, mi-am sunat medicul de familie. El a crezut că e o problemă musculară și era posibil ca suspiciunea mea inițială să se confirme. Pentru a fi siguri, a decis să merg la cabinet pentru electrocardiogramă – un ECG, în termeni medicali – și apoi mă pot întoarce acasă.



1
2
3
4
5
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here