Am fost nebun, dar nu mai sunt

0
747

De dr. Mark Vonnegut. Adaptare de Oana Popa. Foto: Benedict Evans.

Autorul, un medic pediatru educat la Harvard, a suferit patru căderi nervoase. Fiecare dintre acestea l-a ajutat să gândească mai limpede.

N-am putut mânca, nici dormi timp de câteva zile. Apoi, am început să aud voci. Nu voci din eter, ca cele create cu efecte speciale, ci voci reale, ce păreau să vină din afara capului meu. Nu poți trece cu vederea așa ceva. Când cineva te salută, e nepoliticos să nu-i răspunzi. Salut. Bună. Hei, e cineva acolo?

Treptat, ești prins într-o conversație cu tine însuți, doar că nu-ți dai seama. Ai impresia că discuți cu altcineva. Cineva din exterior.

La început, vocile erau destul de prietenoase, însă treptat au devenit insistente și critice. Din nefericire, au o grămadă de informații din casă, ce pot fi folosite împotriva ta. Tu nu-ți dai seama că ești bolnav și presupui că lucrurile s-au schimbat pentru toată lumea. Poate că să auzi voci fără chip este noua orânduire normală. Îmi amintesc că stăteam așezat lângă un prieten și l-am întrebat: „Ție ce-ți mai spun vocile?“ El s-a ridicat și s-a așezat în altă parte. Asta se întâmpla acum 45 de ani.

În cele din urmă, prietenii au ajuns să nu mă mai suporte, pentru că făceam tot felul de lucruri deplasate, ca atunci când am spart o fereastră mare. (Credeam că suntem în pericol să ne sufocăm.) Tot ceea ce făceam avea o explicație pentru mine, și majoritatea erau acte de eroism din punctul meu de vedere. Prietenii au luat legătura cu familia mea, care a luat singura decizie rațională când ai de-a face cu o persoană cu psihoză galopantă: m-au internat într-un spital psihiatric. Medicii mi-au administrat doze mari de antipsihotice și m-au izolat.

Tulburarea bipolară și multe alte boli mintale sunt puternic influențate de moștenirea genetică. Pe mine m-a ajutat faptul că mama avusese simptome similare. Când m-am plâns că aud voci, ea mi-a spus, din proprie experiență: „De ce nu le dai dreptate?“ Când i-am spus că pot să prevăd viitorul, ea a zis: „Păi, cine nu poate?“ Mi-am dat seama că nu sunt unic. Ea mi-a explicat că simptomele mele sunt normale și că problemele psihice nu sunt sfârșitul lumii. Nu m-am mai simțit atât de singur.

După primele simptome și ieșiri, mama a venit să locuiască cu mine. Printre multele greșeli din teoriile care blamează părinții pentru bolile mintale ale copiilor, se află și aceasta: cine altcineva ar putea avea grijă de tine/de mine/de noi?

Recuperarea după o boală mintală nu este un moft. Iată patru aspecte demne de luat în seamă:

Discuțiile cu un psihoterapeut sau psihiatru te pot ajuta sau nu. Merită să încerci.

Medicamentele te pot ajuta sau nu. Merită să încerci.

Ignorarea simptomelor unei afecțiuni psihice nu ajută la nimic.

Să mănânci sănătos și să faci mai mult sport sunt întotdeauna idei bune. Dacă suferi de o afecțiune psihică, ai un motiv în plus să mănânci sănătos, să alergi, să ridici greutăți și să mergi la sală.

umătate dintre noi vor avea o problemă de natură psihică, la un moment dat, în timpul vieții, însă doar 13% vor apela la ajutor de specialitate. Spre deosebire de vinul roșu și brânza puturoasă, problemele serioase, ca anxietatea, depresia și psihoza, nu devin mai bune odată cu vârsta. Dacă te trezești într-o dimineață și simți că ai nevoie de ajutor, atunci chiar ai nevoie de ajutor.

Vocile, halucinațiile și paranoia, caracteristicile binecunoscute ale nebuniei, sunt tulburări cognitive. Tulburările emoționale – cum ar fi fericirea exuberantă, tristețea care te paralizează sau indiferența totală – pot fi la fel de devastatoare. Bonus: cele două categorii nu se exclud.

A suferi de o boală mintală nu înseamnă că ai gânduri bizare și te simți neobișnuit de entuziast sau mai deprimat decât de obicei. Bolile mintale te împiedică să mai ai grijă de propria persoană. Halucinațiile, închipuirile și comportamentul ciudat – în special cel violent – atrag cel mai mult atenția, dar adevăratele probleme sunt de obicei cele care nu se văd. De exemplu, incapacitatea de a te ridica din pat, de a merge la muncă, de a face parte din familie. Bolile mintale afectează mai mulți oameni decât diabetul și afecțiunile cardiovasculare laolaltă. Dacă pui la socoteală și greul dus de cei apropiați, toată lumea este afectată.

Totuși, singurătatea este cea mai grea. Când am avut cea de-a doua cădere nervoasă, am fost din nou izolat. Îmi aruncasem medicamentele, pentru că aveam impresia că mă încetinesc. Nici nu credeam că sufăr de vreo boală. Mă gândeam că pur și simplu trec printr-o perioadă mai ciudată. Așa că, atunci când simptomele au revenit, singurul medicament la îndemâna mea era marijuana – o idee nu tocmai bună. N-a făcut decât să înrăutățească situația. Al doilea „medicament“ la care am apelat, ca un prost, era recomandat de „medicul“ Jack Daniel.

În funcție de punctul tău de vedere, a apela la droguri, alcool sau alte substanțe pot fi alegeri acceptabile moral. Însă, acestea nu pot fi tratamente optime pentru anxietate și depresie. Problema este că alcoolul funcționează bine pe termen scurt. Dacă ești anxios sau deprimat, alcoolul te ajută să nu mai simți durerea. Poate diminua și vocile sau agitația, însă simptomele vor reveni în forță. Abuzul de droguri și alcool îți consumă timpul, îți distruge relațiile și te va face și mai bolnav. Dependențele te pot ajuta să treci cu bine peste o zi grea, însă nu îți vor face viața mai ușoară.

Un stil de viață sănătos – antrenamentele cu greutăți și alergatul – îți va fi cu siguranță de folos. Conștientizarea acestui aspect îți poate salva viața și te poate scuti de cheltuieli importante. Dacă îți iei viața și pe tine în serios, te transformi într-un prieten adevărat, empatic – o realizarea mai importantă decât orice standard de normalitate, dacă mă întrebi pe mine. Dacă un medicament sau un tratament nu te face capabil să susții o prietenie adevărată, atunci este o pierdere de timp.

u trecut 45 de ani de la prima mea psihoză. Am suferit patru asemenea episoade. Timp de aproape jumătate de secol, viața mea a fost plină de psihiatri și de medicamente.

Dar viața mea a căpătat sens prin eforturile mele de a demistifica boala mintală de care sufăr și de a-i ajuta pe alții să nu se teamă de afecțiunile lor. E adevărat că aceste boli sunt înspăimântătoare, însă frica nu-i este nimănui de folos. Când ești singur, să lupți împotriva bolii este și mai greu. Eu sunt recunoscător pentru îngrijirile primite. Vreau să mă revanșez față de cei care m-au ajutat și să-i ajut pe alții să înțeleagă ce funcționează și ce nu.

Ce s-a schimbat, 45 de ani mai târziu? În prezent, știm mai multe despre bolile mintale. Avem acces la medicamente mai bune. Știm că aceste afecțiuni țin de neurochimie și nu trebuie puse pe seama individului. Rușinea și sentimentul de vină provoacă deseori la fel de multă suferință precum bolile aflate la originea acestor sentimente.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here