6 motive pentru care ar trebui să-ți înlocuiești perna

0
822

Vești din dormitor: perna ta e tristă. Și-a dat seama că ai ales-o la întâmplare.

Ți-ai petrecut 87 de zile în căutarea saltelei perfecte și încă te gândești dacă e cazul să încerci un model mai nou și mai fin la atingere, din spumă, cu memorie. Între timp, perna ta a trecut deja prin patru apartamente, trei relații și o pisică. Pur și simplu n-o bagi în seamă. Până când te trezești cu gâtul înțepenit.

Poate pentru că perna perfectă e greu de găsit sau poate pentru că pernele sunt suficient de mici încât le putem căra cu noi de câte ori ne mutăm – oricum ar fi, le păstrăm mult mai mult timp decât ar fi cazul. Și știi despre care perne vorbesc. Nici nu-ți mai vine să le dai fețele jos, pentru că știi că o să dai de pete maronii de salivă și peste cocoloașe vizibile.

Dar sunt mai mult decât motive suficiente pentru care e cazul să încetezi să mai amâni schimbul lor și să-ți faci rost de niște perne noi. Uite toate motivele pentru care perna pe care o folosești îți face somnul deprimant, plus câteva ponturi despre ce ai putea face să aduci fericirea înapoi la capul patului.

S-ar putea să-ți dea acnee

Cea mai nasoală acnee apare atunci când îți bagi fața în chestii murdare. Pentru că genul ăsta de acnee poate fi evitat. Nu vine de la tine. Vine de la telefon sau de la casca de bicicletă. Dar suspectul de serviciu e cel mai probabil perna, împreună cu fața de pernă, care adună grăsimi, praf și piele moartă. Crema de plajă de ieri. O cantitate substanțială de salivă. Probabil nu e cazul să-ți înlocuiești complet echipamentul de somn. Totuși, ai putea să începi prin a-l curăța. Experții recomandă să-ți speli fața de pernă de câteva ori pe săptămână – dar cu excepția cazului în care locuiești într-un hotel, probabil că asta nu se întâmplă. Dacă n-ai avut niciun episod mai urât de acnee, ignoră ce citești acum și vezi-ți de viață. Dar dacă te tot trezești cu coșuri, acum știi și de ce.

E bufet suedez pentru acarieni

Știi toată mizeria aia despre care vorbeam – grăsimi, piele moartă? Pentru acarieni, ăsta e prânzul. Artropodele alea mici, cu opt picioare, care sunt prea mici să le vezi cu ochiul liber și care se hrănesc cu pielea moartă pe care o eliminăm în fiecare zi. Conform Fundației pentru Astm și Alergii din America, în fiecare zi lăsăm în urmă suficientă piele pentru a hrăni un milion de acarieni. Ți-am zis că sunt cauza principală pentru alergiile de pe tot parcursul anului și pentru astm? Să te asiguri că nu-și fac cuib în perna ta, folosește o protecție anti-alergenică pentru pernă, care o să-i țină afară. (Pe care ține minte s-o speli măcar o dată pe lună.)

Nici măcar nu știi cum să ai grijă de ea

Pentru că, sincer, cine știe de fapt? E o pernă. Dar e un lucru important de care trebuie să ții cont. Am vorbit deja despre importanța curățării feței de pernă și despre protecția anti-alergenică. Dar perna în sine? Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil habar n-ai dacă perna ta poate fi spălată la mașină. Regula de bază: dacă e sintetică, da. Iar dacă e de puf, o poți și usca. Citește instrucțiunile de întreținere și dă-i un ciclu în plus de clătire să te asiguri că a ieșit tot detergentul din ea. Chiar n-ai timp de asta? Pune-ți perna în uscător pentru o jumătate de oră, fără să-l dai prea tare, pentru a o împrospăta.

Nu-ți mai ține capul ca lumea

Iată și dilema: dacă îți speli perna, în cele din urmă toată umplutura se strică. Spuma și vata fac cocoloașe. Iar variantele cu puf pur și sinplu… se pleoștesc. Fundația Națională pentru Somn sugerează un test pentru a afla dacă perna ta s-a cam dus: împăturește-o în două. Dacă rămâne împăturită, e timpul s-o trimiți la plimbare.

I-a trecut de mult termenul de expirare

Pernele expiră chiar și cu mult înainte de a pica testul împăturitului. Practic, din momentul în care începe să-ți fie rușine cu ea, să nu mai umple fața de pernă sau să-i facă pe prietenii tăi să nu vrea să mai doarmă la tine, i-a venit timpul. Dar momentul exact e discutabil. Unii experți îi dau trei ani. Alții spun că trebuie să-ți înlocuiești perna neapărat măcar odată pe an. După noi, când începi să te întrebi dacă e cazul s-o înlocuiești, atunci probabil că e cazul.

Ar putea fi mult mai bine

Serios, gândește-te cu cât ți s-ar îmbunătăți viața. Tehnologiile de producție a pernelor au evoluat. Azi există până și perne care te pot trezi ușurel dimineața. Materialele naturale respiră mai bine și absorb mai puține grăsimi, dar combină-le cu câteva elemente high-tech și perna o să se potrivească perfect cu programul tău de somn.

Adaptare: Casa de Traduceri



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here