Prietenul tău cel mai bun ar putea fi la doar o bere depărtare!

0
394
prieteni

Adaptare: Casa de Traduceri; Foto: Pixabay

Mersul la o bere cu gașca este o activitate ritualică pentru toți bărbații, atât cei tineri, cât și cei trecuți prin viață.

Și, conform unui studiu recent efectuat de Universitatea din Pittsburgh, cel mai probabil nu e o coincidență că locul unde mergi mereu cu băieții este barul local, scrie Daily Mail.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 720 de persoane, bărbați și femei, și a înregistrat interacțiunile între ei în timp ce consumau alcool.

Concluzia cercetătorilor este că, deși ambele sexe s-au relaxat după ce au început să simtă efectele alcoolului, bărbații și-au zâmbit mai des unul altuia și au avut parte de mai puține momente de liniște stânjenitoare după ce au băut puțin. Pe de altă parte, femeile au fost mai capabile să experimenteze interacțiuni pozitive fără vreo influență externă.

Dar cel mai interesant lucru și, sincer, puțin cam trist, este că bărbații vor să aibă interacțiuni sănătoase cu alți bărbați chiar și fără alcool, exact așa cum o fac femeile între ele. Dr. Catharine Fairbairn descrie problema în detaliu în Behavior Research and Therapy: „Deși există puține dovezi că bărbații își doresc mai puțin decât femeile intimitate și relații sociale strânse, avem multe dovezi care sugerează că ideile societale despre masculinitate și normele masculine de gen tind să inhibe expresiile de căldură și apartenență în rândul bărbaților în contexte sociale.”

Drept urmare, deși vrem să fim prieteni, nu simțim că putem fi până când nu renunțăm la inhibiții.

Concluzia care reiese e că nu ar trebui să începi să-ți petreci toată ziua în barul din cartier. De fapt, băieți, e momentul să începem să lăsăm garda jos mai des atunci când petrecem timp împreună, fără să mai apelăm la alcool sau alți lubrifianți sociali. Pe termen lung, dezvoltarea unor comportamente sociale sănătoase are efecte benefice care ne pot ajuta pentru tot restul vieților noastre.

Da, chiar avem de câștigat din punct de vedere al sănătății dacă bem o bere sau două după muncă, dar asta nu înseamnă că toată viața ta socială ar trebui să se învârtă în jurul acestui fapt.

Până la urmă, mai bine economisești 5 lei (10, 20…) pe care i-ai da pe alcool și înveți cum să zâmbești și să vorbești cu un alt bărbat fără să bei sau să te simți dubios.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here