Viitorul sportului este dopajul?

0
473

De Dan Masoliver. Adaptare de Luiza Gabriela Vîlsan. Foto: Guliver/GettyImages.

Folosirea substanțelor interzise în sport a fost privită întotdeauna drept o încălcare incontestabilă a reglementărilor mondiale. Însă, în ultimii ani, medicamentele pentru îmbunătățirea performanței sportive (PED) au câștigat tot mai mult teren, iar mulți experți consideră dopajul drept următorul pas firesc.

Rămâne una dintre cele mai spectaculoase curse din istoria Turului Franței. Tyler Hamilton, în vârstă de 32 de ani, aflat la cea de-a șaptea ediție, strânge din dinți în timp ce își croiește drum printre cei 12 cicliști din grupul fruntaș.

Timp de două săptămâni, el a pedalat cu o fractură dublă la clavicula dreaptă, produsă în urma unei coliziuni neplăcute. Totuși, după cinci ore de chinuri groaznice, pe drumul de 198 de kilometri de la Pau la Bayonne, Hamilton conduce cursa cu un avans de patru minute. Răvășit de durere și cu lacrimile curgându-i pe obraji, el reușește să se claseze pe primul loc. Din postura de spectator, este aproape imposibil să nu te cuprindă emoția momentului.

Un an mai târziu, în 2004, Hamilton este depistat pozitiv la testele de sânge antidopaj. După o suspendare de doi ani și o scurtă revenire, se retrage din ciclism în dizgrație. Mult mai târziu, recunoaște că, în noaptea de dinaintea efortului eroic de la Bayonne, și-a injectat propriul sânge cu celule roșii îmbunătățite.

După litera legii, Hamilton era un trișor. Coechipierul său, Armstrong, care se declara câștigător absolut, era de asemenea un trișor. Și în aceeași situație se afla și ciclistul care a terminat pe al doilea loc. De fapt, dintre primii zece care au terminat Turul din 2003, doar doi bărbați nu au primit niciodată suspendări pentru dopaj. În autobiografia The Secret Race, Hamilton mărturisește: „Mă poți numi trișor și drogat cât vrei. Dar realitatea este că, într-o cursă unde toată lumea are șanse egale, eu mi-am jucat rolul și l-am jucat bine.“

El nu este singurul care a jucat murdar. Asupra ciclismului au planat suspiciuni de dopaj încă din 1999, cu 90% din sângele colectat înainte ca relatările din acel an de Tur să fie clasificate drept „suspecte“. După vestea că Nike și Porsche, principalii sponsori ai tenismenei Maria Sharapova, au întrerupt legăturile cu ea fiindcă a fost depistată pozitiv pentru meldonium, o substanță interzisă, la Australian Open 2016, precum și acuzațiile împotriva antrenorului american Alberto Salazar — fără să ignorăm excluderea atleților ruși de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din cauza dopajului —, e clar că, în prezent, fenomenul dopajului în sport e mai pre ca niciodată.

Totuși, există unii susținători care se îndoiesc de faptul că atleți precum Sharapova și Hamilton sunt personajele negative. Până la urmă, când majoritatea rivalilor tăi se injectează cu EPO — eritropoietină, un hormon care stimulează producția de celule roșii în sânge, crescând cantitatea de oxigen disponibilă pentru mușchi, îmbunătățind rezistența și performanța —, se poate afirma că o cursă curată îți garantează înfrângerea. Este argumentul folosit de Lance Armstrong când i-au fost retrase toate titlurile și demnitatea în 2012: dacă toți practică dopajul, administrarea de medicamente care îmbunătățesc performanța nu mai e trișare; este singura cale de a-ți asigura accesul în condiții echitabile la activitățile sportive.

Campionul mondial de box la categoria grea, britanicul Tyson Fury, nu a fost niciodată depistat pozitiv oficial la testele antidopaj. Însă, de-a lungul timpului, a observat la colegii săi din pugilism schimbări ale condiției fizice și este conștient că decizia de a nu se dopa îi reduce șansele de câștigare a meciurilor. „De ce nu legalizează aceste medicamente? Atunci toată lumea ar lua și ar fi totul echitabil“, a declarat el înainte de lupta pentru titlu împotriva lui Wladimir Klitschko, în noiembrie 2015. „Există atâtea persoane care iau droguri, iar când se confruntă cu un bărbat care nu apelează la substanțe interzise, acesta pornește cu un dezavantaj.“

Este un punct de vedere controversat, mai ales că îi aparține unui atlet de top care are un parcurs imaculat în sport. Dar oare nu merită a fi luat în considerare? În loc să încercăm să eliminăm contravenienții, de ce să nu permitem pur și simplu accesul la dopaj pentru toată lumea? Dacă toți ar concura folosind aceleași substanțe, nu s-ar crea condiții echitabile?



1
2
3
4
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here