Un pui la rotisor, patru gustări sănătoase

0
906

Adaptare de Luiza Gabriela Vîlsan. Foto: Sam Kaplan. Food styling: Brett Kurzweil/Art Department.

Informație nutrițională

Adevărul despre pasăre

O jumătate de kilogram de pui la rotisor conține 50 de grame de proteine și 28 de grame de grăsime. Crezi că are prea multă grăsime? Nu-ți face griji: studiile arată că grăsimile dietetice și colesterolul nu sunt sabotorii inimii, așa cum credeam.

1. Sandviș cu pui în sos barbeque

0316_Food_Nutrition

Ia o jumătate de piept și mărunțește carnea cu o furculiță. Într-o tigaie, la foc mediu, pune puiul cu puțin sos de grătar și amestecă până se prăjește, unul-două minute. Pune totul într-o chiflă din grâu integral și ornează cu rondele de ceapă roșie și salată de varză. Îți place gustul picant? Adaugă o palmă de ardei jalapeño marinați.

Timp de preparare 9 minute

Porții 1

Per porție 364 calorii, 31g proteine, 35 g carbohidrați (3 g fibre), 11 g grăsimi

2. Salată Caesar cu pui

0316_Food_Nutrition

Rupe o salată Romaine în bucăți mici. Adaugă câteva crutoane din pâine integrală și o ceașcă de pui mărunțit. Într-un blender, mixează o mână de parmezan ras, un sfert de ceașcă de ulei de măsline ­extravirgin, sucul de la o lămâie, doi căței de usturoi și vreo șase picături de sos Worcestershire. ­Toarnă câte puțin din sosul obținut peste salată și ames­tecă bine. Ornează cu brânză rasă și amestecă.

Timp de preparare 13 minute

Porții 2

Per porție 547 calorii, 30 g proteine, 6 g carbohidrați (1g fibre), 46 g grăsimi

3. Supă thailandeză cu curry

0316_Food_Nutrition

Într-o tigaie, combină o lingură mare de pastă de curry roșu thailandez cu două cești de supă de pui (cu puțin sodiu), puțin sos de pește, puțin lapte de cocos și sucul de la un lime. Dă în clocot ingredientele, apoi redu intensitatea focului. Adaugă o mână plină de pui, asezonează cu sare și piper și îndepărtează tigaia de pe flacără. Servește cu ardei Serrano feliați, frunze de mentă și puțin sos Sriracha.

Timp de preparare 11 minute

Porții 1

Per porție 341 calorii, 42 g proteine, 9 g carbohidrați (0 g fibre), 15 g grăsimi

4. Quesadilla verde

0316_Food_Nutrition

Sotează o mână de pui mărunțit și o roșie pruni­șoară tocată într-o cantitate de sos salsa verde cât să acopere ingredientele. După ce fierbi mixul, toarnă-l într-o tortilla integrală; presară brânză Monterey Jack rasă, pune deasupra altă lipie și încălzește quesadilla într-o tigaie uscată, până se topește puțin brânza. Feliaz-o și ornează cu smântână, cubulețe de avocado, coriandru tocat și sos iute.

Timp de preparare 8 minute

Porții 2

Per porție 380 calorii, 33 g proteine, 39 g carbohidrați (7g fibre), 12 g grăsimi

Articol preluat din ediția de aprilie 2016.



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here