Un pas înainte pentru mușchi

0
1883

De BJ Gaddour, director de fitness Men’s Health SUA. Adaptare de Oana Popa. Foto: Amy Lombard (deschidere), Steve Sanford (exerciții). 

O pereche de gambe puternice te fac mai bun la sprint, alergare și sărituri. În plus, sunt un atu când porți pantaloni scurți. Fie că ai două bețe pe post de picioare și vrei să le faci mai puternice sau ai gambele ca două trunchiuri de copac ce trebuie sculptate, aceste exerciții te pot ajuta să-ți atingi scopul.

Ridicări pe vârfuri, pe stepper

mh0616_use_stu_36 mh0616_use_stu_37

Acest exercițiu îți sporește mobilitatea și îți lucrează mușchii picioarelor. Fă seturi a câte cel puțin 20 de repetări, numărând când ești pe vârfuri și când călcâiele ating podeaua. Continuă exercițiul într-un singur picior. Pentru mai multă stabilitate, ține-te de o bară sau de perete.

Ridicări din șezut

mh0616_use_stu_38

Acest exercițiu îți lucrează mușchii gleznei. Fă-l de 100 de ori (cinci seturi a câte 20 de repetări), de fiecare dată când faci antrenamentul pentru gambe. Nu ai niciun aparat la îndemână? Poți face exercițiul fără greutăți, executând mai multe repetări, cu pauze izometrice lungi: oprește-te când ajungi sus și îndreaptă degetele de la picioare spre tibie.

Sărituri cu coarda

mh0616_use_stu_40

Săritul corzii îți va tonifia gambele, va întări gleznele și îți va spori agilitatea și forța, în partea de jos a corpului. Alternează 30 de secunde de sărituri cu 30 de secunde de pauză. Fă 10-20 astfel de runde. Încearcă diverse variante, cum ar fi alergatul pe loc sau săritul de pe un picior pe altul.

 

Alte sfaturi utile…

19 %

Cu atât crește riscul de diabet de tip 2, în cazul persoanelor care consumă trei porții de cartofi prăjiți pe săptămână, timp de patru ani. Amidonul din cartofi crește rapid nivelul glicemiei; prăjeala accelerează asimilarea zaharurilor.

Sursa: Diabetes Care

 

Vindecare sexuală, în cifre

1 din 7 bărbați va fi diagnosticat cu cancer de prostată.

1 din 39 va muri din această cauză… Stai! Există o soluție plăcută.

5 orgasme pe săptămână pot reduce riscul cu 20%.

Intră în calcul și cele pe cont propriu. (Tocmai ți‑ai dat o mână de ajutor.)

 

Contează felul în care reîncarci bateria mașinii?

Da. Când cablurile sunt încrucișate, bateria poate face un scurt, avariind sistemele electronice. Iată ce ai de făcut: oprește vehiculele. Atașează capătul firului roșu la borna pozitivă a bateriei donatoare și celălalt capăt la bateria mașinii pe care vrei s-o repornești. Fă la fel cu cablul negru, la bornele negative. Pornește mașina care funcționează. După câteva minute, repornește cealaltă mașină. Lasă motorul să meargă timp de 15 minute.
Sursa: Joe’s Expert Auto, Chicago

Articol preluat din ediția de iulie-august 2016.



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here