Trăiește periculos

0
424

De Mark JenkinS. Adaptare de Irina Mereacre. Foto: Craig Cutler.

Nu lăsa frica să vorbească în numele tău

Am auzit un pocnet, apoi un glonţ a fluierat pe deasupra capetelor noastre. Ne-am uitat în spate şi am văzut un ofiţer tadjik cu un AK-47 alergând înspre noi. A ţintit şi a mai tras o dată. Am ridicat mâinile în aer.

Evident că a fost un şoc. Însă, după acest episod, mi-am petrecut toată viaţa de adult trăind tot felul de aventuri, aşa că am ajuns să apreciez asemenea întâlniri întâmplătoare. Dacă urmările sunt nesigure, mă bag. Pe bune, nu este acesta genul de surprize care fac ca viaţa să merite a fi trăită?

Era prin anul 2000 şi ceva, iar noi trei călătorisem timp de o lună prin coridorul Wakhan în nord-estul Afganistanului. Am continuat traseul prin Tadjikistan, urmând ceea ce păreau a fi urmele unui tanc. Acolo l-am întâlnit pe ofiţerul care acum îşi flutura arma şi ţipa: „Dokumentî! Dokumentî!“ Ceea ce, cred eu, în rusă înseamnă: „Bine aţi venit în Tadjikistan“.

Ofiţerul părea niţel sărit de pe fix, un lucru de înţeles dacă eşti nevoit să patrulezi într-o zonă pustie. I-am înmânat paşapoartele şi am mărşăluit spre baza militară. Toate clădirile, cu excepţia uneia, erau abandonate. Am intrat înăuntru, am trecut printr-o bucătărie mică într-un birou şi mai înghesuit; în spatele nostru s-a trântit uşa. Ofiţerul a pus arma pe masă, lăsând să se vadă că avea şi pistol. Poate că aştepta un pas greşit ca să ne zboare creierii. Oamenii speriaţi fac tot felul de tâmpenii.

Ne-a studiat paşapoartele: Mark Jenkins, Doug Chabot şi un bărbat căruia îi voi spune Adam Feig. Aveam viză de Tadjikistan, dar urmele de tanc nu duceau spre punctul de verificare a pașapoartelor. Doug era un ghid montan imperturbabil de la Exum, Wyoming, iar Adam un fotograf timid din New York. „Gazdele“ noastre ne-au servit cu ceai şi biscuiţi, după care ne-au supus unui interogatoriu.

Eram Al-Qaida? Eram talibani? Eram de la CIA? Făceam contrabandă cu opiu?

Am răspuns cu „nu“. „Doar turişti.“

Turişti care au traversat Wakhan?

„Exact.“

După ce am scăpat de interogatoriu, am încercat să-l calmăm pe Adam. Eu şi Doug eram obişnuiţi cu bagatelizarea riscurilor, întrucât îngrijorarea presupune consumarea energiei pe care o poţi folosi mai eficient în altă parte.

„Suntem arestaţi!“, a rostit el printre dinţi.

Le spusesem militarilor americani din Afganistan că dacă nu aveam să dăm vreun semn, trebuia să trimită după noi un vehicul blindat. „În curând vom scăpa de aici“, a zis Doug voios.

Peste câteva zile, am constatat că, atunci când era sub presiune, Adam era capabil să facă ceva extrem de stupid. Mişcarea lui prostească: a trimis un mesaj S.O.S. de pe telefonul lui prin satelit, împreună cu coordonatele geografice ale bazei militare în care ne aflam. Astfel, ne-a făcut să părem spioni. În acel moment Doug, de regulă cel mai relaxat dintre noi, s-a pierdut puţin cu firea: „Adam, suntem o echipă, iar asta trebuia să fie o decizie comună, nu una personală“.

MH010215_FEA_ADV_03

Mai târziu, la o altă bază militară, ne-au despărţit şi au reluat interogatoriile. I-am dat tipului care mă intervieva 20 de dolari şi a cumpărat o vodcă. Discuţia a decurs bine. Între timp, Adam cerea să fie pus în legătură cu Ambasada Statelor Unite.

Tipii care ne luaseră în captivitate deveneau tot mai suspicioşi, în special din cauză că Adam nu se putea controla. Au decis că vor să facă o percheziţie amănunţită: să ne verifice rucsacurile, hainele, orificiile, totul. Fix atunci, am auzit vuietul făcut de două autoturisme Land Cruiser de la Ambasada SUA. Ajunsese vehiculul nostru blindat.

Acele SUV-uri blindate reprezentau un teritoriu independent. Eram acasă. „Bine aţi venit în America“, ne-a spus un maior din armata americană, pornind CD-ul cu Van Morrison şi înmânându-ne câte o cola rece.



1
2
3
4
5
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here