Salvează planeta și-ți vei salva pielea

3 octombrie 2013

Companiile farmaceutice n-ar trebui să culeagă toți laurii pentru medicamentele lor „miraculoase“. De multe ori, miracolul e posibil datorită unor plante cum ar fi trandafirul de Madagascar sau Podophyllum hexandrum. Dacă acestea dispar, s-ar putea să mori odată cu ele.

Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →

De Richard Connif  •Fotografii de Kenji Toma

 

DAVID HAHN IEȘISE DE CÂȚIVA ANI DE PE BĂNCILE FACULTĂȚII, cânta la pian într-un local și visa să ajungă pe Broadway, când a observat că linia taliei se subțiase vizibil după ce slăbise 13 kilograme. „Făceam sport și deodată am avut sentimentul că fac lucrurile ca la carte.“ Însă schimbările erau totuși prea bruște. „Când slăbești 13 kilograme fără să depui efort începi să îţi faci griji.“

Doctorii i-au pus diverse diagnostice – de la alergii la o boală tropicală. Apoi, o tomografie computerizată a pus totul într-o lumină alarmantă: „În centrul pieptului aveam o tumoare imensă care învelea aorta, inima, coloana și plămânii. Mi-am zis: «Nimeni nu face cancer la 24 de ani»“.

Deși nu știa lucrul ăsta la momentul respectiv, abilitatea lui David de a supraviețui limfomului depindea de „o floare mică și roz“ care crește în altă parte a globului. Medicii au început ședințele de chimioterapie, procedură care nu l-a făcut să se simtă deloc în armonie cu natura.

Chimioterapia se numea ABVD. A și B sunt două medicamente obținute din bacteriile din lumea naturală; o bacterie dezvoltată dintr-o mostră de sol luată din temelia unui castel italian din secolul XIII. V-ul este vinblastin, parte din floarea aia mică și roz. Prin 1950, cercetătorii de la compania farmaceutică Eli Lilly au început să studieze Vinca Rosea (sau trandafirul de Madagascar); acea cercetare a dus la conceperea a două medicamente, vincristin și vinblastin – acestea au vindecat o parte din bolnavii care, în acele vremuri, erau răpuși zilnic de leucemie și limfom.

David Hahn era ca mulți alți bărbați cu care am stat de vorbă în timp ce mă documentam pentru acest articol. Toți aveau o dietă sănătoasă, făceau sport, gândeau pozitiv. Apoi, la un moment dat, s-au trezit transpirați în noapte ori au identificat un nodul, ori poate s-au trezit cu o tuse care nu i-a mai lăsat în pace. Dacă au fost suficient de norocoși să supraviețuiască, ei s-au grăbit să le mulțumească medicilor sau companiilor farmaceutice. Aproape niciunul dintre ei nu s-a gândit: „Tocmai am fost salvat de natură!“.

Poate că nimeni nu se gândește la asta, pentru că luăm tot ce ne înconjoară ca pe ceva ce ni se cuvine. Plantele și animalele fac mereu lucruri extraordinare pentru noi, chiar și atunci când suntem perfect sănătoși. Până și aerul pe care-l respirăm depinde de biodiversitate: se estimează că Prochlorococcus, o bacterie oceanică descoperită abia în anii ’80, produce circa 20% din oxigen. Plantele și microorganismele se ocupă de restul.

Ce se întâmplă când suntem bolnavi? Floarea aia nu a salvat doar viața lui David. Ea l-a ajutat să ia o hotărâre și în legătură cu cariera lui: „Înainte să fiu diagnosticat cu cancer, vroiam să-mi încerc norocul pe Broadway, dar n-am avut curajul“, spune el. Apoi, în timpul chimioterapiei, „mi-am zis că dacă tot trebuie să trec prin toate astea ca să mă salvez, voi trăi viața la adevărata ei valoare“. Acum a ajuns pe scena Broadway-ului, unde cântă la pian pentru Harry Connick Jr. în On a Clear Day You Can See Forever.

 

Previous1 din 4Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Adventure

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!