Cum să ieși din aproape orice situație

0
233

Editat de Ben Paynter. Adaptare de Oana Popa. Ilustrații: Christian Dellavedova

Câteodată, viaţa te lovește drept în testicule. Că tot a venit vorba despre asta, dacă într-adevăr încasezi o lovitură sub centură, știi cum să improvizezi un pansament de susţinere, ca să alini durerea?

E simplu: rulează un tricou și plasează-l sub testicule, sprijinind capetele ruloului pe coapse. Apoi, pune-ţi gheaţă pe scrot pentru a reduce inflamaţia și a-ţi amorţi durerea. (Dacă urinezi cu sânge, du-te la Urgenţă!)

Acesta este doar unul dintre sutele de sfaturi utile din The Big Book of Uncommon Knowledge, rezultată chiar din această rubrică Men’s Health. Citește mai departe pentru a afla ieșirea din numeroase situaţii dificile. Dacă totuși vrei și mai multe sfaturi, poţi comanda cartea de pe ­amazon.com.

Ai căzut din barcă în vâltoarea râului.

Soluția: Nu intra în panică. Plutește pe spate, cu fața spre cursul râului, și degetele de la picioare deasupra apei. Înoată pe spate pentru a păstra distanța de pietre și copaci răsturnați, în care te poți agăța. Încearcă să ajungi la mal.

Ai deranjat un roi de albine. Acum, albinele te urmăresc.

Soluția: Nu-ți agita mâinile în aer și nu alerga în zigzag. Trage-ți tricoul peste cap și fugi cât poți de repede drept înainte – împotriva vântului, pe cât posibil, pentru a le încetini. E foarte probabil să renunțe la urmărire până ajungi la adăpost. Dacă ai fost înțepat de mai mult de 15 ori sau te simți rău, mergi la Urgențe.

Ești afară, în mijlocul unei furtuni cu multe fulgere.

Soluția: Apropie-ți picioarele, apoi ghemuiește-te la pământ, cu brațele în jurul genunchilor, și lasă-te pe vârfurile picioarelor. Dacă un trăsnet lovește pământul, descărcarea electrică poate ricoșa de vârfurile picioarelor tale, înapoi în pământ, fără să te rănească.

Ești singur acasă și te‑ai înecat cu mâncare.

Soluția: Administrează-ți singur manevra Heimlich. Strânge pumnul și plasează degetul mare sub coaste, deasupra buricului. Cu cealaltă mână, mișcă pumnul în sus și în jos, rapid. Dacă nu merge, apleacă-te peste spătarul unui scaun, apăsând pe abdomenul superior, ca aerul să scoată bucata cu care te-ai înecat.

Ai o bere și n-ai desfăcător de sticle.

Soluția: Prinde gâtul sticlei cu mâna stângă. Plasează o cheie sub capac (cu marginea zimțată departe de sticlă). Vârful cheii ar trebui să stea pe jumătatea inferioară a degetului arătător de la mâna stângă. Ține bine de sticlă și folosește cheia pentru a scoate capacul cu o mișcare rapidă.

Ai ratat ridicarea și ești prins sub halteră.

Soluția: Lasă haltera spre piept, împingând ușor în sus, pentru a nu fi strivit. Rostogolește-o în josul corpului, peste șolduri. Ridică-te în șezut și cheamă ajutoare. Data viitoare, folosește o ramă de siguranță care să oprească haltera, în caz că nu-ți iese exercițiul.

Ai făcut o greșeală gravă la birou.

Soluția: Nu inventa scuze. Fii bărbat și asumă-ți responsabilitatea. Cere‑ți scuze pe un ton neutru, fără a evita contactul vizual: „Am greșit și îmi pare rău“. Apoi, vino cu un plan prin care te asiguri că nu vei repeta greșeala. Concizia ta va arăta respect și sinceritate. Să sperăm că va fi suficient.

Ai pierdut un șurub de la ochelari.

Soluția: Taie o bucată de gută, fă un nod la unul dintre capete, trece firul prin gaura ramei de ochelari. Fă un alt nod. Apoi, cu un chibrit, topește ambele noduri pentru a obține un nit. Acum, te poți întoarce la această rubrică, pentru a-ți îmbunătăți viața cu 1.000.000% (sau mai mult).

Articol preluat din ediția de martie 2016.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here