„Cele mai bune sfaturi pe care le-am auzit despre bani“

0
201

De Joe Kita. Adaptare de Oana Popa. Foto: Nigel Cox.

E multimilionar și unul dintre investitorii-vedetă din emisiunea americană de succes Shark Tank. Cu toate acestea, Robert -Herjavec recunoaște: „Nu sunt un tip foarte inteligent“. Familia sa a emigrat din Croația în Canada când el avea opt ani și n-a apucat să meargă la școli de prestigiu. „În schimb, am învățat câte ceva de la toți cei din preajma mea“, spune el. „Când eram chelner, am învățat de la debarasator cum să curăț repede mesele. La prânz, eram atent la conversațiile oamenilor de afaceri. Am fost mereu dornic să învăț.“ Ulterior, Herjavec a acumulat o avere estimată la 100 de milioane de dolari, ca antreprenor în industria tehnologică, și e dovada vie că nu trebuie să fii cu nasul în cărți ca să ai succes. În cuvintele sale: „Lumea în care trăim e plină de oportunități de educație dacă alegi să deschizi ochii și urechile la ce se întâmplă în jurul tău“. Vei face cunoștință cu cinci tipi care chiar asta au făcut. La urechi le-au ajuns frânturi de înțelepciune, pe care le-au folosit pentru a-și spori succesul. Această stra-tegie simplă poate fi soluția și în cazul tău. Ești pregătit să asculți?

Auzită la frizerie

Investește regulat în acțiuni

Anthony Full, de 57 de ani, are Rock Barbers, o frizerie cu lame brici și bere gratis. Bărbații nu vin aici doar să se tundă, vin să socializeze. Și, pentru că frizeria e situată în apropierea înstăritului oraș Boulder, Colorado, bărbaților care o frecventează le dă mâna să plătească 35 de dolari pentru un bărbierit.

Într-o zi, acum nouă ani, unul dintre clienții săi fideli, fost președinte al unei companii de top, a venit la frizerie și, printre altele, a spus: „Dacă vrei să afli cum să faci avere, citește fabula lui Esop, Iepurele și broasca țestoasă“, își amintește Full.

Când bărbatul a luat loc pe scaunul lui Full, frizerul l-a întrebat ce a vrut să spună. „Fii atent la firmele ale căror produse le folosești și îți plac și cumpără acțiuni în aceste companii în mod regulat“, a răspuns afaceristul. Cu alte cuvinte: averea se face investind câte puțin, dar constant.

La scurt timp după aceea, Full și-a luat angajamentul să investească lunar câte 100 de dolari în acțiuni. „Companiile în care investesc sunt cele despre care îi aud pe clienții mei vorbind“, spune el. „E plăcut să vezi cum, treptat, câștigurile se adună.“

Ce să faci: Cumpără puțin câte puțin

Tunurile bursiere sunt rareori la fel de profitabile precum par. Fă investiții mici, regulate, în acțiuni sigure. „Strategia cea mai bună de investiții e eșalonarea investiției, în mai multe tranșe egale, la intervale regulate de timp, care te protejează împotriva fluctuațiilor pieței“, spune Bruce Galloway, consultant financiar. Când piața e în creștere, investiția ta fixă valorează doar câteva acțiuni. Dar când piața e în scădere și prețurile sunt jos, de aceeași sumă poți cumpăra mult mai mult, ceea ce va duce la profit.

Auzită la Universitate

Ca să ai succes, fă-ți propria afacere

Jacob Cohen se afla la târgul anual de cariere de la Stanford, împreună cu fiul său, doctorand. Era un eveniment de proporții: toate marile companii din Silicon Valley aveau reprezentanți aici, împreună cu headhunteri, avocați și investitori.

„La momentul respectiv, eram partener într-o firmă de contabilitate“, își amintește Cohen. „Ne plimbam pe acolo și am auzit, din întâmplare, un tânăr spunând: «Prietenii mei au râs de mine pentru că am renunțat la școală, dar dacă mă luam după ei, aș fi lucrat pentru o companie în loc să dețin una».“

Această remarcă i-a rămas în minte lui Cohen și s-a tot gândit la asta în anii ce au urmat, incluzând‑o în propria strategie profesională.

„Ideea este că, dacă nu-ți asumi riscuri, nu vei ajunge să ai succes cu adevărat“, spune Cohen, în vârstă de 76 de ani, care a ajuns să-și extindă firma de mai multe ori, iar în cele din urmă, a vândut-o către American Express. „Străduiește-te să ai propria afacere în loc să fii un simplu angajat, doar așa vei putea să-ți controlezi destinul și să te bucuri de roadele muncii tale.“

Ce să faci: Fii „intraprenor”

Nu ești pregătit să îți pui casa gaj pentru ideea ta originală de startup? Atunci poți deveni intraprenor. „Dacă lucrezi pentru o companie mai mare și ai o idee pentru dezvoltarea afacerii, du-te la șeful tău cu un plan“, sugerează Jeff Motske de la Trilogy Financial. Firma te-ar putea sprijini în demersul tău. Asigură-te că ați semnat un acord prin care îți păstrezi acțiunile, în caz că ideea ta devine noul iPhone. În caz de eșec, nu îți vei pierde toți banii. Probabil că învățăturile îți vor fi de folos data viitoare când mai faci o încercare.



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here