Cel mai optimist om din lume

0
622

De Oliver Broudy. Adaptare de Oana Popa. Foto: Konstantin Salomatin.

E un tip surprinzător de conservator pentru cineva care, recent, s-a oferit voluntar să îi fie tăiat capul. Are ochi de un albastru‑deschis, moșteniți de la tatăl său, un chip cu trăsături frumoase și o barbă spilcuită, ca un prinț slav dintr-un tablou vechi. Și, exact ca un prinț, are prezență și aplomb. Fricile sale, sau alte sentimente puternice, sunt înăbușite în interior.

Forța fizică îi lipsește cu desăvârșire. Mâinile sale sunt scheletice. E una dintre consecințele bolii care i-a măcinat toți mușchii din corp, până când n-a mai rămas decât piele și os. Un braț scheletic iese din hainele largi. Fără mușchi, corpul uman se prăbușește ca o ruină. Șira spinării se curbează la exterior, coborându-i capul, așa că ceea ce crezi că e un braț încrucișat e, de fapt, un picior. Zâmbește răbdător, lăsând să se vadă o dantură rusească. Are 31 de ani. Probabil că ar fi trebuit să moară acum 10 ani. Motivul pentru care este încă în viață e un mister.

„Te deranjează dacă fumez?“, întreabă el, înfigându-și între buze o țigară Richmond Cherry Gold.

Rușii ăștia! Toată lumea de aici fumează pe rupte. Îl iau la rost, e un obicei prost, face rău la plămâni. Îmi răspunde ridicând din umeri, folosindu-se doar de sprâncene. „Lasă că primesc alții noi, oricum.“

Valery Spiridonov e inginer software și trăiește în orașul Vladimir, din Rusia. De la gât în sus e complet normal. Însă Valery suferă de boala Werdnig-Hoffmann, o boală degenerativă rară, care duce la atrofia tuturor mușchilor de la gât în jos. Prognoza e sumbră. Știe că va muri. Bine, cu toții murim, dar blestemul lui Valery este că știe exact cum va muri. Pe măsură ce boala avansează, va veni momentul în care diafragma sa nu va mai funcționa. Apoi, când va contracta o infecție (cum se întâmplă deseori în spitale), Valery nu va fi în stare să tușească și se va îneca.

Nu-i niciun mister, lichidul se adună în plămâni, corpul slăbit convulsionează lent, iar creierul, privat de oxigen, încetează să mai funcționeze.

Te obișnuiești cu soarta. Adopți o mină stoică și te aștepți la ce e mai rău. Dar e greu. O parte din tine nu se poate abține să spere în continuare.



1
2
3
4
5
6
7
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here