Slăbește cu ajutorul gastrofizicii

0
534

De Sushma Subramanian. Adaptare de Oana Popa. Foto: Maurizio Di Iorio.

O singură masă poate schimba tot ce crezi că știi despre mâncare – și despre mâncatul în exces.

Stai la o masă dintr-un fast food care vinde pui prăjit. Poate că ești acolo din cauza unei reclame amuzante văzute la TV sau mânat de o poftă nostalgică sau pur și simplu pentru că localul ți-e în drum atunci când mori de foame. Desfaci ambalajul unsuros, scoțând la iveală o chiflă pufoasă care are la mijloc o bucată fierbinte de piept de pui prăjit. Sfârâiala din bucătărie se aude peste hiturile pop care răzbat din difuzoare. Mirosul de prăjeală este din ce în ce mai puternic. Începi să mănânci.

Hmm. N-are un gust prea bun. Nu e nici pe departe atât de suculent cum promitea reclama, nici la fel de savuros ca puiul prăjit de pe vremuri. Cu toate acestea, îl mănânci cu o poftă exagerată, de parcă ești mânat de forțe oculte.

De fapt, aceste forțe – de la textura ambalajului la moliciunea chiflei și muzica pop ­dată la maximum – au un rol prestabilit.

Oamenii de știință au ajuns de mult la concluzia că majoritatea gusturilor pe care le simți nu țin de vălul palatin. Cercetările recente dovedesc faptul că toate simțurile tale sunt în alertă când mănânci.

Pentru a verifica aceste descoperiri, i-am făcut o vizită lui Charles Spence, director al Laboratorului de cercetare polisenzorială din Londra, din cadrul Universității Oxford. Spence, un tip cu fața rotundă, căruia îi plac pantalonii colorați, a popularizat termenul de „gastrofizică“, adică știința din spatele comunicării dintre creier și stomac.

Spence a fost ghidul meu la o cină cu mai multe feluri de mâncare, elaborată de Kitchen -Theory – un pop-up restaurant și laborator alimentar care îi testează descoperirile. Fiecare fel de mâncare preparat de chef Jozef Youssef era menit să‑mi manipuleze simțurile.

Cum te îngrașă ce vezi

Primul fel de mâncare era alb. Pe o farfurie de porțelan alb, erau patru aperitive: o bilă albă ca zăpada, vată de zahăr ca un norișor, globule incolore de consistența gălbenușului de ou și un chips triunghiular cu topping în formă de cub. Cu Spence observându-mă îndeaproape, mi s-a spus să le mănânc în ordine, acrișor, sărat, apoi amărui și dulce. Am luat chipsul. Spence m-a întrebat de ce.

I-am spus că toppingul părea murat, așa că era cel mai probabil să fie acrișor. Spence a sugerat că poate e altceva la mijloc. Gustul dulce e de obicei asociat cu formele rotunde (biscuiții cu ciocolată). Marginile drepte sau unghiulare (feliile de castraveți murați) transmit acreală sau amăreală.

Apoi, am luat o gură de chips. Era într-adevăr acrișor, însă nici când mi-a spus că toppingul conține inimă de palmier, ceapă albă, lime și ulei de măsline n‑am fost în stare să le simt gustul.

Spence mi-a zis că zicala „mâncăm cu ochii“ e parțial adevărată. Când mâncarea nu are culoare, creierul uman e scos din context.



1
2
3
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here