Chiar te ajută oțetul de mere să slăbești?

0
1132
Răspunsul din partea experților este că da, oțetul de mere contribuie la scăderea în greutate. Dar atenție ce așteptări îți formezi, căci nu e deloc simplu și rapid, pe modelul „punct ochit, punct lovit”.
Răspunsul din partea experților este că da, oțetul de mere contribuie la scăderea în greutate. Dar atenție ce așteptări îți formezi, căci nu e deloc simplu și rapid, pe modelul „punct ochit, punct lovit”.

Dacă ai stat fie și numai câteva clipe pe net, trebuie să fi văzut măcar o postare pe Instagram sau un status update pe Facebook despre minunile pe care le face oțetul de mere pentru sănătatea ta. Remediu pentru acneemătreață sau arsuri solare sunt doar câteva dintre motivele care par să recomande utilizarea consecventă a oțetului de mere. Dar cel mai cunoscut mit, susținut inclusiv de date științifice, este legat de rolul său ca adjuvant în curele de slăbire. Tocmai de aceea, mulți adaugă oțet de mere în ceaiurismoothie-uri, sau chiar îl beau pur și simplu. Dar este ceva mai mult decât un mit în toată povestea asta?

Oțetul de mere este de fapt cidru de mereu cu adaos de drojdie menită să înceapă procesul de fermentație. Cel mai adesea este folosit prin adăugarea a  două lingurițe într-un pahar cu apă. Nu puțini sunt însă cei care îl consumă sub formă de shot.

Noi am întrebat experții pentru a elucida misterul dacă oțetul de mere ajută realmente la arderea grăsimilor.

Știința din spatele mitului

Carol Johnston, Ph.D., R.D., director asociat al programului de nutriție de la Arizona State University, om de știință care a studiat intensiv fenomenul, spune că sunt ceva dovezi cum că acidul acetic e util în curele de slăbire, întrucât acționează asupra grăsimii din organism. Consumul unor cantități mici de acid acetic din oțetul de mereu activează metabolismul și astfel corpul utilizează grăsimea pentru energie în loc să o stocheze.

Într-un studiu, șobolani obezi hrăniți cu diete bogate în grăsimi au pierdut totuși în greutate atunci când le-a fost adăugat oțetul de mere în alimentație. Într-un studiu pe oameni, publicat în jurnalul Bioscience, Biotechnology, and Biochemistry, adulții au slăbit în medie 2kg în 12 săptămâni de utilizare zilnică a două lingurițe de oțet de mere diluat în apă.

Oțetul de mere poate fi benefic și în alte moduri, datorită influenței asupra poftei de mâncare, spune Johnston. Este cel mai eficace atunci când este inclus în dietele bogate în produse ce conțin amidon, căci încetinește digestia amidonului și astfel extinde în timp senzația de sațietate. De aceea, ar putea fi de ajutor celor aflați la regim.

Mai sunt și alte dovezi cum că oțetul de mere înaintea meselor bogate în amidon ar avea efect pozitiv asupra menținerii unui nivel acceptabil de zahăr în sânge. Efectul constă în reducerea poftei de gustări între mese.

Dar chiar ajută oțetul de mere în curele de slăbire?

Johnston spune că merită încercat, mai ales dacă nu cauți rezultate rapide. „Oțetul nu e bagheta magică a pierderii în greutate. În cercetările mele, am obținut rezultate modeste, de genul 0.5 – 1 kg pierdut în 12 săptămâni”, explică el pentru Washington Post.

Dacă mănânci multe produse cu amidon, cum ar fi cartofi sau orez, poți folosi oțetul de mere pe post de „felul întâi” zi de zi. Nu există nicio doză oficială recomandată, dar Johnston recomandă diluarea a una – două lingurițe într-un pahar cu apă, înainte de masă. (Ai grijă să nu exagerezi! Datorită acidului acetic, oțetul de mere poate cauza arsuri esofagiene și poate eroda smalțul dinților.)

În concluzie, oțetul de mereu nu este o soluție magică pentru slăbit, iar experții sunt de acord că schimbarea dietei și a stilului de viață (inclusiv a programului de activitate fizică) e mai eficientă decât shot-urile de oțet.

SOURCEMen's Health
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here