Noul sandviș cu unt de arahide

16 septembrie 2014

Acest meniu conține proteinele și grăsimile sănătoase necesare oricărui bărbat. Cu câteva trucuri de la bucătari, poți obține o variantă care îți va cuceri papilele gustative.

MH0314_ADV_GUY_01
Previous1 din 3Next
Poți folosi tastele ← →

A Doza de amfetamină

John Currence, chef și autorul cărții Pickles, Pigs & Whiskey

Întinde trei linguri de unt de arahide peste o felie de pâine împletită. Așază și câteva rondele de banană și două felii de bacon prăjite, mărunțite; apoi stropește ingredientele cu o lingură și jumătate de melasă. Pe a doua felie de pâine întinde trei linguri de glazură din bezea. Presează bucățile de pâine. Topește într-o tigaie, la foc potrivit, două linguri de unt și rumenește sandvișul pe ambele părți. Taie-l în jumătate și mănâncă-l imediat.

„Secretul constă în rumenirea sandvișului. Va avea o cu totul altă textură și va fi mai aromat.“ —John Currence

 

B Puțină aromă

Spencer Rubin, proprietar al the Melt Shop, Nyc

Prăjește într-o tigaie jumătate de măr Granny Smith, feliat, cu o lingură de unt, scorțișoară și zahăr brun. După ce se topește zahărul, pune vasul deoparte. Unge cu unt două felii de pâine albă, întoarce-le și întinde câte trei linguri de unt de arahide pe celelalte părți. Pune 60 de grame de brânză cheddar feliată peste o bucată de pâine, iar pe cealaltă arahide și puțină miere. Asamblează sandvișul. Topește două linguri de unt într-o tigaie încălzită la foc mediu, apoi rumenește pâinea pe ambele părți.

„Nu e doar pentru prânz. Îl poți mânca și dimineața ori la cină.“ —Spencer Rubin

 

C Gemul dulce-picant

Marcus Samuelsson, chef, Red Rooster Harlem, Nyc

Amestecă două linguri de unt de arahide cu câte o jumătate de linguriță de cuișoare măcinate și nucșoară măcinată, o lingură de coajă rasă de portocală și un ardei iute tăiat mărunt. Întinde mixtura pe o bucată de pâine din făină integrală; pune gem de caise pe altă felie. Presează cele două felii și taie sandvișul în jumătate.

„Sandvișurile acestea sunt irezistibile datorită combinației de dulce și sărat. Secretul e să depășești limita: folosește condimente, sare de mare, bacon sau ghimbir zaharisit. Îi vor da puțin mai multă aromă.“ —Marcus Samuelsson

 

AMESTECĂ BINE
Untul de arahide „natural“, fără zaharuri adăugate sau uleiuri hidrogenate,  e mai bun. Însă uleiul de arahide poate să se separe. „Ține borcanul înclinat pe o parte“, spune Molly Wizenberg, autoarea cărții A Homemade Life. Înainte să mănânci din el, amestecă bine cu un cuțit.

  

Previous1 din 3Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Nutriție

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți