De ce să alegi berea fără alcool

29 iulie 2015

Te ferești de probleme la volan? Există o variantă care nu te va ține departe de băutura ta preferată, dar te va feri de probleme. Berea fără alcool.

Deși pare o invenție a lumii moderne, berea fără alcool e aproape la fel de veche ca berea însăși. S-a „lansat“ în Evul Mediu, pe vremea aceea era preferată în locul apei, de multe ori prea poluată pentru a fi băută. Astăzi, poate fi vorba doar de simpla plăcere de a bea o bere rece fără a risca să fii tras pe dreapta când pleci acasă de la întâlnirea cu prietenii. Dar, conform Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție sunt câteva motive suplimentare pentru a o alege.

Te hidratează

Spre bucuria amatorilor de bere, numeroase studii internaționale arată că berea fără alcool are efect hidratant, fiind ideală în zilele călduroase de vară. Mai mult, ca și în cazul berii cu alcool, poate fi consumată și după activități sportive. Pe lângă efectul său de rehidratare, datorat conținutului mare de apă (93% din volum), berea furnizează organismului și substanțe nutritive folositoare, precum vitamine, sodiu, potasiu și magneziu.

Are antioxidanți 

Datorită cerealelor din care este produsă, berea fără alcool este o sursă extrem de importantă de fibre, cu rol în procesul de digestie, în timp ce hameiul este o sursă de antioxidanți. În plus, este o băutură diuretică, iar studii pe această temă au indicat efectele pozitive ale consumului de bere fără alcool în cazul persoanelor diagnosticate cu afecțiuni renale, prevenind astfel apariția pietrelor la rinichi.

Conține puține calorii

Pentru cei care își fac griji legate de kilo-gramele în plus, consumul de bere fără alcool vine cu încă un beneficiu: nu influențează creșterea în greutate, pentru că nu are grăsimi sau colesterol în compoziție, iar conținutul caloric este mic, de doar 17 kilocalorii la 100 de mililitri.

Te ajută să dormi bine

Studiile științifice au mai arătat și faptul că o bere, cu sau fără alcool, consumată la sfârșitul unei zile de muncă, reduce și chiar elimină stresul acumulat peste zi și, astfel, vei beneficia de un somn mai odihnitor în timpul nopții.

Cum se face berea fără alcool

Berea e o băutură creată prin fer­­­­­men­­­­tare, deci cum poți obține una fără alcool? E simplu, urmezi aceiași pași ca la cea obișnuită, dar elimini alcoolul. Acest lucru e facilitat de faptul că punctul de fierbere al alco­olului e semnificativ mai scăzut decât cel al apei: 78,3 °C. O variantă care nu presupune fierberea (are avantajul rapi­dității și, în plus, păstrează aroma berii) este utilizarea vidului. Aceasta facilitează trecerea moleculelor de alcool în stare gazoasă – și, deci, evaporarea acestuia.

Foto: Guliver/Getty Images.



Categorii: Nutriție

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!