De ce face marijuana ca mâncarea să aibă un gust așa de bun?

Oamenii de știință încearcă să îți răspundă.

0
635
Studiile pe șoareci arată că THC amplifică simțul mirosului, simț care e intim legat de cel al gustului. Cercetările pe oamenii arată că THC accentuează în primul rând plăcerea cauzată de alimente dulci și grase.
Studiile pe șoareci arată că THC amplifică simțul mirosului, simț care e intim legat de cel al gustului. Cercetările pe oamenii arată că THC accentuează în primul rând plăcerea cauzată de alimente dulci și grase.

Pentru cei mai mulți oameni, 20 aprilie 2018 a fost o zi de vineri ca toate celelalte. Dar pentru cei care sunt încântați (fie în teorie, fie în practică) de marijuana, a fost o zi sacră. Cel mai probabil că aceștia știu deja despre ceea ce americanii numesc „420” (de la formatul american al datei 20.04) – o zi dedicată cannabisului și manifestărilor legate de această plantă magică. La fel de probabil că cei care știu cam ce se întâmplă atunci când fumezi marijuana, știu și că momentul în care poftele de chipsuri, snacksuri, ciocolată, croissante, pizza pentru cuptorul cu microunde – de toate bunătățurile, practic – ajung la nivel maxim nu poate fi prea departe de momentul aprinderii unui joint.

Dar există oare date științifice care să susțină mitul foarte comun cum că marijuana face mâncare să aibă un gust mai bun? Cu alte cuvinte, sunt munchies pe bune? Ei bine, se pare că da! Deși până în momentul de față sunt destul de puține studii pe oameni, există totuși date care să indice că mâncarea atunci când ești high e cu adevărat delicioasă.

Ce efecte are marijuana asupra corpului tău?

În 2014, un studiu publicat în jurnalul Nature Neuroscience a concluzionat că activarea receptorilor canabinoizi din creierele șoarecilor le-a amplificat simțul mirosului. Dar gustul și mirosul sunt strâns legate iar o capacitate crescută de a detecta mirosul unei felii de bacon prăjite o va face să aibă și un gust mai bun.

Efectele marijuanei asupra corpului uman nu sunt încă foarte bine înțelese. Potrivit  lui Nicholas DiPatrizio, cercetător în domeniul neuroștiințelor de la Universitatea California, THC, substanța psihoactivă din planta de cannabis, activează receptorii canabinoizi din celulele întregului corp, inclusiv din creier, limbă și stomac. Acești receptori sunt factori implicați în dispoziție, memorie și în capacitatea de a resimți plăcerea.

DiPatrizio spune că atunci când receptorii de pe limbă și din stomac sunt activați, aceștia trimit creierului un mesaj care e resimțit ca o poftă intensă. Mintea este deci cea care îți spune că banalii biscuiți luați de pe raftul supermarketului sunt cel puțin la fel de buni ca prăjiturile preferate făcute de mama.

De ce te face marijuana să ai pofte de nestăpânit de junk food?

Când vine vorba de preferințele culinare, tot creierul este responsabil pentru evaluarea a ceea ce am putea mânca și formarea de ipoteze despre ce ar putea fi bun și ce ar putea fi doar „așa și-așa”, explică DiPatrizio. Atunci când fumezi marijuana, sunt activate câteva regiuni din așa-numitul centru al controlului din creier, inclusiv o zonă a sistemului de recompense, care face ca înfulecatul de tot soiul de bunătăți nu tocmai sănătoase (munchies) să fie extrem de plăcut.

„Striatul ventral e o parte a creierului care atribuie valoare mâncării din punct de vedere al plăcerii pe care aceasta o poate produce”, spune DiPatrizio. „Atunci când se consumă canabis, THC-ul activează celule din această zonă a creierului și de aceea crește semnificativ gradul de plăcere produs de mâncare”.

Cercetarea lui DiPatrizio a arătat că marijuana poate face anumite alimente și mai plăcute, în special dulciurile și grăsimile. Un studiu al său din 2008 demonstrează că activarea nucleului parabrahial din creierul șoarecilor i-a făcut să consume mai multe dulciuri și mâncăruri grase dar nu a afectat nicicum consumul de alte alimente. DiPatrizio crede că efectele THC în nucleul parabrahial se fac simțite în special în privința percepției acestor două categorii de gusturi.

Până la urmă, munchies sunt o realitate sau nu?

În principiu da, doar că e nevoie de încă multe studii pentru a avea o înțelegere definitivă asupra efectelor marijuana asupra apetitului. Astfel de studii nu sunt însă prea ușor de realizat atât timp cât marijuana rămâne o substanță incriminată de lege.

Cu siguranță însă DiPatrizio nu neagă ceea ce fumătorii știu deja. „E foarte probabil ca marijuana să crească pofta de mâncare, de anumite mâncăruri, de fapt, dacă e să fim mai specifici”.

 

SOURCEMen's Health
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here