Asamblează-ți mâncarea ca un meșter

0
1259

Planul e simplu, sau cel puțin așa pare: ai nevoie de vreo 12 piulițe de ceapă, 8 dibluri de castravete, cîteva șuruburi de usturoi, după gust, și o bormașină de porc. Așa se apucă Ikea de gătit, cînd se apucă.

O poți face și tu, deși opțiunea „Vreau montajˮ nu e disponibilă, folosind cartea de gătit atipică gândită de cunoscutul chef suedez cînd vine vorba despre chifteluțe & hot dogs. The Ikea Easy Recipes Series se numește, a venit la ideea agenției Leo Burnett din Toronto și să zicem că face un upgrade la celebrul salam pe ziar al muncitorilor de pe șantier, în sensul că paginile ei sunt ilustrate cu ce, unde și cât trebuie să pui, iar apoi bagi totul la cuptor – în foaia respectivă, pentru că, evident, e hârtie pentru gătit. Treaba a fost experimentată de canadieni, care au găsit catalogul cu ocazia unui eveniment Ikea Kitchen.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here