Susține și tu Special Olympics România la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena!

0
68

Campioni olimpici și mondiali, împreună cu o serie de persoane publice din Romania, susțin participarea echipei Special Olympics România la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena, Grecia!

În perioada 25 iunie-4 iulie, o delegație de sportivi Special Olympics va participa la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Atena, Grecia.

Delegația Special Olympics România a plecat luni, 20 iunie, la ora 15.35, de pe Aeroportul Henri Coandă, către Salonic, pentru a-si începe marea aventură cu Programul de Host Town, din cadrul jocurilor Mondiale SO 2011! Timp de 10 zile, 50 de sportivi cu și fără dizabilități intelectuale, împreună cu antrenorii lor, vor participa la competiții de atletism, baschet unificat, bocce, gimnastică artistică și tenis de masă. Competițiile Special Olympics din cadrul Jocurilor Mondiale se vor  desfășura în aceleași locații în care s-au desfășurat și Jocurile Olimpice. Componenții lotului Special Olympics România provin din diferite zone ale țării: Târgoviște, Suceava, Bacău, Ilfov și București. 

Personalități din lumea sportului, precum Doina Melinte, Andreea Răducan, Otilia Bădescu, Helmuth Duckadam, Carmen Tocală și Cristian Țopescu, susțin participarea echipei Special Olympics România la acest eveniment internațional. Lor li s-au alăturat și alte persoane publice din România, care și-au arătat susținerea pentru sportivii Special Olympics: Horia Brenciu, Giulia Anghelescu, Guess Who, Cornel Ilie (VUNK), Cori Grămescu, Mihai Dragomir, Daniel Buzdugan, Eugene Al Pann. Aceștia își vor arăta susținerea donînd cîte un obiect personal pentru o strîngere de fonduri organizată pentru a sprijini participarea delegației României la Jocurile Mondiale de la Atena, precum și activitățile Fundației Special Olympics în România. 

În acest sens, pînă la sfîrșitul lunii august se va desfășura o campanie de strîngere de fonduri prin vînzarea de bilete la tombola care va avea ca premii obiecte oferite de persoanele publice implicate în campanie. Costul unui bilet de tombolă este 25 lei  și poate fi achiziționat de pe site-ul Special Olympics http://www.specialolympics.ro/.

„Mulțumim tuturor acestor personalități care prin gestul lor sprijină Fundația și sportivii Special Olympics! Prin intermediul antrenamentelor și competitiilor sportive, Special Olympics îmbunătățeste viețile persoanelor cu dizabilități intelectuale și, totodată, viețile celor care îi înconjoară. Bucuria sportivilor de a fi premiați și apreciați de comunitate reprezintă împlinirea misiunii noastre, iar noi sîntem onorați de întîlnirea cu campioni speciali la fiecare eveniment Special Olympics!”, spune Cristian Ispas, Directorul Național al Fundației Special Olympics din România.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here