Men’s Health – Decembrie 2014

29 noiembrie 2014

Ediția de decembrie a revistei Men’s Health îți propune o copertă exclusivă cu Felix Baumgartner, prima persoană care s-a parașutat din stratosferă și care a depășit viteza sunetului cu ocazia acestui salt.

Cover MHRO December 2014

Fotografiile au fost realizate cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o în România.

În același număr, vei găsi o secțiune specială dedicată durerii, o senzațiw de care ne ferim cu toții, dar care este principalul mod în care suntem avertizați de organism că i se întâmplă un lucru periculos. Vei afla de ce te doare, care e mecanismul prin care se propagă durerea, dar vei găsi și soluții pentru a face ca aceasta să lucreze în favoarea ta – să înveți să te folosești de durere pentru a-ți atinge obiectivele.

Ca în fiecare decembrie, Men’s Health Adventure, secțiunea dedicată sporturilor de iarnă nu avea cum să lipsească. Anul acesta îți propunem materiale despre patinaj, schi, alpinism, dar și despre sporturi mai exotice – de la „fat bike“ până la airboarding.
Fiindcă se apropie Sărbătorile și (probabil) n-o să fie cea mai sobră perioadă a anului pentru tine (deși, evident, nu încurajăm un astfel de comportament), am găsit soluții care să te scape de mahmureală: nu pastile, ci mâncare. Ai șase rețete mai bune decât ciorba de burtă și mult mai ușor de preparat.

Bun pentru Sărbători este și articolul în care șapte femei îți vor povesti cele mai excitante partide de sex pe care le-au avut: ai acolo idei ca să-ți impresionezi iubita și să faci astfel încât vacanța din acest an să fie una pe care nu o va uita vreodată.

Și dacă tot pleci în vacanță, citește și materialul nostru de sănătate: vei afla cum să te ferești de gripă iarna aceasta. Sunt informații utile nu doar pe pârtiile de schi sau la cabană, ci și când e vei întoarce la birou – frigul abia acum începe.



Categorii: Noutăți

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți