Bacăul găzduiește finala Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011!

12 octombrie 2011

Men’s Health te invită în perioada 14-15 octombrie la Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011, întrecere derulată sub egida FRAS.

Men’s Health te invită în perioada 14-15 octombrie la Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011, întrecere derulată sub egida FRAS.

”Bacăul va decide campionul absolut, configurația la vârf în ierarhia FIA, dar și numele celor care vor urca pe prima poziție la clasele 3, 5, 6, 9, 11, la două roți motrice, ca și în Cupa Dacia., spune organizatorul evenimentului, Adrian Răspopa. În plus, organizatorul și-a propus ca ediția din acest an să reprezinte doar primul pas pe un drum a cărui finalitate să fie prezența constantă în calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop și chiar în cel internațional pentru că, spune Răspopa, ”ne propunem să izbutim să găzduim în câțiva ani o etapă a Cupei Europei de Est”.

Raliul Moldovei- Comfert este și o competiție croită pentru public, probele speciale aflându-se în imediata apropiere a orașului Bacău, astfel că permit accesul facil al fanilor, atât datorită distanțelor mici de parcurs, cît și a posibilităților de a ”înțepa” traseul în mai multe puncte. De asemenea, există locuri de parcare în imediata apropiere a secțiunilor competitive, lucru care, de asemenea, va permite prezența unui număr mare de fani la această întrecere. 

Întrecerea nu va avea o probă ”regină”, ci mai multe, spune Adrian Răspopa: ”Din punctul de vedere al publicului, principalul punct de atracție va fi reprezentat, bineînțeles, de Superspeciala de sâmbătă, care este organizată în primul rînd pentru fani. În rest, cum din punct de vedere tehnic probele sunt asemănătoare ca și lungime, grad de dificultate și suprafață, este dificil de ales o secțiune competitivă care să poarte apelativul de probă regină”. Secțiunilor competitive sunt foarte înguste, extrem de tehnice, cu ruperi de ritm și cu o suprafață de rulare foarte bună.

Pagina web oficială: www.raliul-moldovei.ro
 

 



Categorii: Noutăți

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!