Subiect tabu la iCEE.fest:Totul despre Marijuana Medicinală

0
516

iCEE.fest, cel mai important festival dedicat digitalului, care va avea loc pe 15 si 16 iunie la  București, aduce și în acest an speakeri și companii de top la nivel mondial.

Smart Homes și Fintech sunt cele două zone de conținut adăugate deja consacratelor VR & AR, eCommerce, Content, Creativity, Ad Tech sau Startups.

Pe lângă sesiunile de training oferite de Facebook & Google plus workshop-urile din zonele de Creativitate și Startups, festivalul continuă să dezvolte si evenimentul satelit dedicat eHealth.

Mai mult, în acest an 10% din încasările din bilete, vor susține proiectul Tech House Copăceni care înglobează sănătatea digitală pentru o îngrijirea copiilor cu probleme de sănătate foarte serioase.

iCEE.health se desfășoară în a doua zi a festivalului (16 iunie) și este singurul eveniment regional dedicat acestui fenomen care reunește toți participanții în sănătate.

Lista speakerilor invitați la a doua ediție cuprinde specialiști cu o valoare de necontestat, recunoscută pe plan mondial. Iar subiectele inedite nu lipstesc din agendă.

Totul despre Marijuana Medicinală

Datorită efectelor sale recreative, marijuana a fost tratată la fel ca orice alt drog pentru mulți ani. Însă, situația se schimbă radical.

Nu mai puțin de 29 de state din SUA permit acum folosirea marijuanei in scopuri medicale, totul începând în 1996, atunci când California a trecut peste această barieră.

În Uniunea Europeană, cânepa se poate cultiva și procesa fără probleme și e bine de știut că putem extrage chimicalele de care avem nevoie în mod legal”, spune Thomas Mershon, xMed21, încercând să aducă discuția mai aproape de regiunea noastră.

În România, deși marijuana medicinală e legală (în limita a 0,2% a THC – delta-9-tetrahydrocannabinol), pe piață nu există deocamdată produse autorizate [sursa].

Pentru o mai bună acoperire a subiectului, Thomas Mershon va vorbi la  iCEE.health despre Comunitățile Online și Marijuana Medicinală.

Prima operație transmisă în Realitatea Virtuală

Chirurg de clasă mondială și speaker internațional, Shafi Ahmed, primur chirurg care a folosit tehnologie VR în sala de operații, vine la iCEE.health pentru a ne spune povestea sa si cum tehnologia poate schimba sistemul medical actual.

Iar chirurgul care are 15 mii de urmăritori pe Twitter nu s-a oprit acolo, veștile despre inovațiile sale venind constant.

Start-up-ul sau, Medical Realities, urmărește atât să crească numărul de chirurgi, cât și să revitalizeze un sistem educațional care nu a fost inovat de mai bine de 100 de ani.

Studenții și rezidenții pot urma cateva module de training chirurgical în VR deja disponibile pentru Android și Gear VR, cele pentru iOS și Daydream vor fi lansate curând.

În cadrul iCEE.health, Shafi Ahmed va susține o prezentare specială:

Operațiile VR și Educația la nivel global.

Muzică și tehnologie pentru un sistem medical mai bun

Pasiunea lui Yoko K. Sen pentru muzica instrumentală s-a transformat într-o idee care ar putea revoluționa percepția pacienților despre locurile în care merg să se trateze.

Și care, din păcate, de cele mai multe ori aduc un plus de suferință celei deja prezente în organism.

Artistă premiată cu un background muzical solid, Yoko a creat Sen Sound, o companie care își propune să schimbe sunetul ambiental din spitale.

Ideea i-a venit chiar în timp ce se afla în recuperare după o intervenție chirurgicală, iar de atunci a simțit că există o întreagă industrie care așteaptă să beneficieze de creativitatea ei.

Din momentul în care asculți creațiile lui Yoko realizezi că nu doar în spitale ai nevoie de o astfel de atmosferă, ci și în viața de zi cu zi 🙂

O astfel de atmosferă va fi recreată de Yoko la București, în cadrul prezentării de la iCEE.health, pe 16 iunie.

Ca și anul trecut, iCEE.health are o sesiune specială dedicată sistemului de sănătate din România – în acest an, aceasta va fi o sesiune VIP cu titlul Cum (re)inventezi sistemul de sănătate în România? Agenda scenei iCEE.health este disponibilă aici.

iCEE.festInteractive Central and Eastern Europe Festival – va avea loc la București, în 15 și 16 iunie, în cadrul Grand Cinema & More din Mall Băneasa.

Festivalul oferă o gamă variată de bilete iar ultimele iCEE.health Tickets sunt disponibile la un preț special:

doar 75 de euro, iar studenții la medicină beneficiază de 50% discount.

 



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here