Povestea bancherului care aleargă

5 august 2013

Cum un președinte de bancă își găsește timp să alerge și investește timp și bani ca să îi convingă și pe alții că trebuie să i se alăture

steven1

De Steven Van Groningen • Fotografie de Marian Mocanu/Maratonul Internațional București

 

Primii pași spre sănătate
Am început să alerg în școală, când făceam hochei pe iarbă și era parte din antrenamente. Apoi, la universitate, m-am înscris în echipa de canotaj, așa că alergam mai ales iarna, când vremea nu ne permitea să lucrăm pe apă. Dar abia în 1985, când am renunțat la sportul de performanță, am început să alerg doar de plăcere. Pe atunci, tocmai mă angajasem și, pentru cineva cu un program încărcat, alergatul este cea mai simplă (și ieftină) modalitate de a te menține în formă.

Iar de când m-am căsătorit prefer să alerg cu soția mea. Ne place să facem asta împreună, ne motivăm reciproc. Dar la un concurs (fie maraton sau Ironman) te lupți mai mult cu tine însuți decât cu competitorii. Și, trebuie să recunosc, de obicei soția mea obține rezultate mai bune în categoria ei, decât eu în a mea.

 

Atmosfera de concurs motivează
Acest sport a devenit un lucru atât de firesc în viața mea, încât acum, nu rezist mai mult de două-trei zile fără să mă antrenez. Sunt întrebat des cum de am timp să alerg, dar pentru mine e foarte simplu: nu mă uit niciodată la televizor. Iar când am perioade foarte aglomerate, mă antrenez noaptea, apoi recuperez în weekend cu antrenamente mai intense și somn mai mult.

Datorită alergatului, pe lângă kilogramele în plus de care am reușit să scap, și sănătatea s-a îmbunătățit simțitor.

Deși acum alerg de plăcere, îmi place să am întotdeauna un concurs pentru care să mă pregătesc. Astfel motivația devine mai puternică. Nu particip ca să câștig, nu am nimic de dovedit, dar iubesc atmosfera de concurs. Am fost de mai multe ori campion național la diverse probe la canotaj în Olanda. Am câștigat și concursuri internaționale, dar nimic nu se compară cu rezultatele soției mele, Valeria Răcilă van Groningen, campioană olimpică și una dintre cele mai bune sportive din generația ei. Până la urmă nu contează doar să câștigi. Există și alte realizări. Au fost cazuri în care am câștigat un concurs, dar nu am fost mulțumit de execuție. Așa cum au fost cazuri în care am pierdut, dar am fost fericit pentru că știam că am făcut tot ce am putut.

 

Un antrenament de un an
Dacă vreau să particip la un Ironman, atunci încep antrenamentele cu cel puțin un an înainte. Și mă pregătesc pentru trei probe: înot, bicicletă și alergare. Asta înseamnă că înot, de două-trei ori pe săptămână, dimineața, înainte de birou. Cu aceeași frecvență alerg și merg cu bicicleta. Iar în weekend, completez cu sesiuni de antrenamente lungi, de mai multe ore. Așa că pentru un Ironman, ajung să mă pregătesc cam 14 ore pe săptămână.

În cazul unui maraton lucrurile sunt mai simple. Pot să particip la o astfel de competiție fără prea mult antrenament în plus. Dar dacă vreau să mă pregătesc mai serios, așa cum am făcut pentru maratonul din Londra din 21 aprilie, am nevoie de câteva luni în care cresc volumul de antrenament până când alerg distanțe de 30-35 de kilometri într-o singură sesiune de pregătiri.

 

Pregătit pentru orice
Pe lângă antrenamentele fizice, pentru astfel de competiții, la fel de importantă este și pregătirea psihică. Îmi amintesc că acum doi ani, când am participat la Ironman în Frankfurt era vremea proastă, neașteptat de frig și ploua mult. Așa că e important să fii gata să accepți că există mulți factori pe care nu îi poți controla tu. Nu poți fii pregătit pentru toate situațiile posibile. Important este să nu cedezi niciodată și să te adaptezi la circumstanțe. Face parte din sport.

Probabil cel mai dureros pentru mine a fost un maraton în București, de acum 15 ani. Avea loc la mai puțin de două săptămâni de la unul din Berlin, la care participasem. Inițial mi-am propus să alerg doar jumătate. Dar, după 21 de kilometri, pentru că încă mă simțeam bine, am continuat. Odată trecut de kilometrul 30, am lovit zidul și am suferit din greu până la linia de sosire. De data asta era greșeala mea.

În sporturile de anduranță, experiența își spune cuvântul. În timp, devii din ce în ce mai bun. De exemplu, la un maraton este foarte important să nu iei startul prea repede și să încerci să mergi constant. De obicei, pentru mine problemele încep după 30 de kilometri, dar știu că pot să alerg până la finish. Am voință și știu ce se va întâmpla.

La fel de important este și să faci recunoaștere de traseu înainte, ca să știi unde va fi cel mai greu: pot fi zone fără spectatori sau mai puțin atrăgătoare ori cu o suprafață mai dură.

 

Schimbări de mentalitate
În România, lucrurile încă sunt la început, dar în schimbare. Dacă la început Maratonul Bucureștiului obținea cu greu aprobări pentru închiderea unor străzi din Capitală, anul trecut au reușit să facă un traseu de 21 de kilometri, ceea ce este o mare realizare. Și la capitolul „public“ se îmbunătățește situația. Ies tot mai mulți oameni să îi încurajeze pe alergători, dar încă nu este ca în străinătate.

De exemplu, acum doi ani am fost la Londra, unde a alergat Valeria. Am fost extrem de impresionat de organizare și de public. Nu era niciun loc fără spectatori care să îi aplaude pe participanți. În centru erau chiar mai multe rânduri și cu greu obțineai un loc bun. Maratonul era ca un festival. Aveai acces la Downing Street, Buckingham Palace și o mare parte din centru era blocată.

Și la Ironmanul din Frankfurt, în frig și ploaie, era un număr foarte mare de voluntari care făceau tot posibilul să îi ajute pe participanți să termine cursa. Atunci nu m-am simțit ca un nebun care participă la un eveniment sportiv considerat extrem. Eram parte dintr-un eveniment important nu doar pentru niște sportivi, ci pentru un oraș întreg.

 

Terapie prin sport
Pe mine sportul m-a ajutat foarte mult în viață. Îți aduce un echilibru, pe care altfel îl capeți cu greu. Și în această direcție, sportul de masă este un pilon important. De aceea trebuie să investim în evenimente și inițiative care ajută, cum sunt Maratonul Internațional București și proiectul I’Velo. Împreună cu soția mea încercăm să transformăm sportul într-un stil de viață mai sănătos și mai acceptabil și în România. Ne vedem cu siguranță pe Maratonul Internațional București. 



Categorii: Lifestyle

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți