(P) „Secretul Fericirii”, un film ce te poartă prin întreaga paletă de emoții de care dispune un om

0
1847
secretul fericirii

Realizat în spiritul unei comedii, „Secretul Fericirii” are, însă, un traseu psihologic solicitant, care ne determină să descoperim lucruri noi despre noi înșine și despre cei din jurul nostru.

Iar actorul Vlad Zamfirescu explică ce anume l-a atras la această poveste și de ce a ales să o regizeze: „Pentru că povestea are un conținut universal, care se putea întâmpla – și poate chiar se întâmplă – în orice colț de lume, în care oamenii gravitează printre iubiri, prietenii, trădări, orgolii, suferințe, adevăr și minciună. În timp real, într-o oră și jumătate, scenariul și filmul pe care l-am făcut, te poartă prin, aproape, întreaga paletă de emoții de care dispune un om. E un tur de forță în care – din ce am văzut în sălile de festival în care filmul a fost deja proiectat – se trece de la hohote de râs la sentimente profunde și intense, care rescriu premisele inițiale”.

Filmat timp de 3 săptămâni, „pe alt fus orar”, după cum glumește echipa, și anume doar noaptea, filmul prezintă povestea unui om adevărat aflat într-o situație limită, care trebuie să-și reseteze viața pentru a și-o păstra.

„Secretul Fericirii” va avea 2 proiecții în luna octombrie la Iași și Călărași.

Cinefilii din Călărași au șansa să descopere deznodământul acestei situații pe 5 octombrie, la Cinema 3d/2D, începând cu ora 18:00,  când va avea loc proiecția filmului. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, prin Centru Județean de Cultură și Creație Călărași, și face parte din cadrul Festivalului 7 Arte. Vor fi prezenți Vlad Zamfirescu și producătoarea filmului Cristina Dobrițoiu.

Iar în data de 8 octombrie 2018, când va avea loc proiecția filmului, la Cinema Ateneu. Actorul și regizorul Vlad Zamfirescu va fi prezent, iar biletele se pot achiziționa aici 

„Secretul Fericirii” a fost prezentat în premieră mondială la TIFF 2018 (Selecție oficială, secțiunea Zilele filmului românesc, clasat pe locul 2 în preferințele publicului, după „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, 2017) și a fost declarat câștigător la mai multe festivaluri internaționale de film, după cum urmează: Los Angeles Film Awards, SUA, 2018 (Best Duo: Vlad Zamfirescu & Theo Marton; Honorable Mention: Narrative Feature), Virgin Spring Cinefest, India, 2018 (Silver Award: Best Debut: Vlad Zamfirescu), Burgas International Film Festival, Bulgaria, 2018 (Selectat în competiția oficială, cu proiecție specială pe 23.07.2018), „Sose” 5th International Film Festival 2018, Yemen, Armenia (Selectat în competiția de lung metraj). „Secretul Fericirii” a fost selectat și în Competiția de Lungmetraj a Festivalului ANONIMUL IFF 2018.

Secretul fericirii” este o producție Movie Production Entertainment, iar producător este Cristina Dobrițoiu.

Mai multe detalii despre filmul „Secretul Fericirii” se găsesc și pe pagina de Facebook.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here