Cei patru călăreţi (Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Dave Franco şi noua adiţie Lizzy Caplan) se întorc, din 17 iunie, în „New You See Me: Jaful perfect 2” cu o aventură formidabilă, ridicând iluzionismul la un cu totul alt nivel care va cuprinde întreaga planetă.
La doar un an după ce au păcălit FBI-ul şi au câştigat admiraţia publicului cu cele mai spectaculoase trucuri de magie, echipa se pregăteşte de o nouă performanţă inegalabilă cu scopul de a demonstra cruzimea unui periculos magnat din industria tehnologică.
Inamicul lor, Walter Mabry (Daniel Radcliffe), ameninţă să le distrugă renumele, iar singura lor şansă este să rămână cu un pas înaintea tuturor şi să pună în scenă cea mai mare iluzie a tuturor timpurilor. Aflaţi în continuă competiţie şi opoziţie, Mark Ruffalo şi Morgan Freeman vor ridica ştafeta încercând să se încurce reciproc.
Titlul original: Now You See Me: Second Act
Gen: Acţiune, Comedie, Thriller
Regia: John Chu
Scenariul: Pete Chiarelli, Ed Solomon
Producători: Bobby Cohen, Alex Kurtzman, Roberto Orci
Distribuţia: Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Jessie Eisenberg, Dave Franco, Lizzy Caplan, Daniel Radcliffe
Casa de producţie: Lionsgate
Limba: Engleză
Lansare în România: 17.06.2016