(P) International Wine Contest Bucharest revine cu o nouă ediţie

0
146

Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) anunţă o nouă ediţie a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), ce se va desfăşura în perioada 26-29 mai la Focşani, judeţul Vrancea. Odată cu ediţia din 2016, IWCB devine primul concurs din lume sub egida Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) care nu mai percepe taxe de jurizare pentru vinurile înscrise.

În anul 2015, 27 de ţări producătoare de vin au participat la IWCB, probele producătorilor internaţionali reprezentând 56% din totalul înscrierilor. În anul 2016, organizatorii IWCB sunt optimişti, aşteptând în concurs un număr de peste 1.400 de probe, în creştere cu 55% faţă de anul precedent.

“Vinul este o resursă imensă. Economică şi identitară. Să îl privim din această perspectivă.”, afirmă Cătălin Păduraru, CEO IWCB. “IWCB este, fără îndoială, un câştig important pentru întreaga comunitate a celor care lucrează cu vinul, dar şi pentru publicul larg. Mai mult, datorită ratei anuale de creştere de aproximativ 40%, avem încredere că IWCB poate ajunge una din cele mai importante competiţii de profil din lume, atrăgând, astfel, atenţia asupra ţării noastre.”, completează Cătălin Păduraru.

Începând cu acest an, IWCB devine concurs itinerant, deplasându-se la fiecare ediţie într-o altă zonă viticolă, iar anul acesta se va desfăşura la Focşani, în mijlocul celui mai mare bazin viticol românesc – Vrancea, oferind astfel posibilitatea juraţilor şi jurnaliştilor străini să cunoască această importantă regiune viticolă a României.

Pentru a asigura conformitatea şi calitatea produselor înscrise în competiţie, organizatorii colaborează cu Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului din Valea Călugărească – filiala Focşani. Prin analizarea probelor înainte şi după concurs de către această instituţie, IWCB oferă o garanţie suplimentară asupra relevanţei rezultatelor obţinute în urma jurizărilor.

IWCB 2016 va avea 7 comisii de jurizare, fiecare având în componenţă 3 juraţi străini şi 2 juraţi români.Juraţii din străinătate sunt specialişti proveniţi din ţări cu pieţe mature sau în creştere, precum: SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia, Franţa, Moldova, Ungaria, Australia, Slovenia, Grecia, Brazilia, Elveţia, Austria, Danemarca, Spania, Rusia, Serbia, Croaţia. Mai mult, trei Masters of Wineşi patru deţinători WSET Diploma (Level 4) au răspuns invitaţiei IWCB de a face parte din panelul de jurizare şi vor adăuga expertiza şi performanţa lor activităţilor de evaluare ale probelor înscrise în concurs.

De asemenea, ediţia 2016 a IWCB va fi privilegiată şi de prezenţa în juriu a unui reprezentant oficial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Vin (FIJEV) şi de monitorizarea VINOFED (Federaţia Marilor Concursuri Internaţionale de Vinuri).

Anul acesta, pe lângă tradiţionalele distincţii –  Marea Medalie de Aur, Medalia de Aur şi Medalia de Argint – au fost create premii care să recompenseze pe cei implicaţi în acest domeniu: producători, vinificatori, presă, comunicatori, parteneri.

IWCB este cel mai important concurs internaţional de vinuri din Europa de Est, fiind organizat la iniţiativa ONVPV, de către ASER Wineconsulting, în parteneriat cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), sub patronajul OIV, fiind cea de a XIII-a ediţie recunoscută de acest for interguvernamental care grupează 45 de ţări producătoare şi consumatoare de vin din lume.

Parteneri media principali: Global Wine&Spirits, vinul.ro

Parteneri media: Europa FM, Food&Bar,  National Geographic, Men’s Health, Practic in Bucatarie, Casa si Gradina, Dilema Veche, Progresiv, Trends HRB, Revista Fermierului, Agerpres, Horeca Romania, Fine Wine, Profit.ro, business-review.ro, femei-in-afaceri.ro, manager.ro, agroRomania.ro, business24.ro, ziare.com, news.ro, life.ro,  vipstyle.re, pistoanefabricate.ro, vin2.ro, oenolog.ro, vinescu.ro, Savor TV, semenbune.ro



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here