Fă din pasiune un business

0
631

De Cătălin Heson. Foto: Greenmind Studio.

Interesul pentru motociclete și dorința de a consolida în România cultura custom îi unește pe acești bărbați.

Hai că nu prea vezi zilnic așa ceva. Dar se poate. Se întâmplă sub numele de Ace Custom. A fost de ajuns ca doi tipi – Andrei Szelleki și Al Bitar Walid –, dorind să-și modifice motocicletele proprii, să-l întâlnească pe Andi Ceucă. De aici până la o afacere împreună nu a mai fost decât un pas.

O simplă discuție pe o terasă despre cum motorul lui, un Intruder M1800 stock, ar putea arăta la fel ca hard-core-ul parcat în față (al lui Andi) l-a adus pe Andrei Szelleki în postura de om care pune umărul la clădirea fenomenului custom din România. Pentru el, Ace Custom înseamnă pasiune pentru motociclete – de orice fel – și dorința de a face ceva diferit. „Din păcate, nu mă pot lăuda cu o participare prea activă în proiecte, mai mult din cauza naturii jobului meu, care presupune să fiu destul de mult timp plecat. Așa că, în afară de suportul moral permanent, pot spune că îmi place să contribui mai ales la partea de design, în alegerea temei sau a direcției vreunui proiect de-al nostru. Motocicletele clienților sunt în cea mai mare parte conform dorinței sau propriei lor viziuni, unde Andi are grijă de ei atât cât îi stă în putință“, explică Andrei. Spune că o muncă bine făcută trebuie să ofere garanția siguranței depline pe drum și asta este dată și de piesele folosite de ei. „Acest lucru ne-a atras oarecum oprobriul unor colegi de breaslă care nu concep ideea ca un custom să nu fie în totalitate handmade. Noi nu deținem tehnologiile necesare pentru a crea aceste piese handmade de care să fim 100% siguri că sunt fiabile și nu pun în pericol viața clienților noștri“, spune Andrei Szelleki.

„Romance“-ul între Al Bitar Walid și lumea moto are o vechime de mai bine de 20 de ani, de pe vremea când își cumpăra o Honda de 125. Într-o simetrie a întâmplărilor, o vizită la garajul lui Andi care trebuia să dureze o jumătate de oră pentru a vorbi despre cum ar putea transforma V-Rod-ul său s-a lungit la câteva ore și apoi a evoluat într-un parteneriat. Ceea ce pentru el înseamnă să poată „lucra cu oameni excepționali și să poată face lucruri excepționale. Ace Custom e un loc unde cuvintele se transformă în proiecte finalizate, iar fericirea este tradusă prin mulțumirea clienților. Pe scurt, este un loc unde visele devin realitate“, spune Walid. Despre afacere spune că „învăț despre această zonă și încerc să ajut în partea care ține de legătura cu clienții. Un talent deosebit al lui Andi este că știe să vadă cum va arăta un proiect finalizat chiar înainte să-l  înceapă. Pot doar să sper că voi ajunge la acest nivel de înțelegere a lumii custom.“

Ace Custom este centrat pe Andi. Iar Andi este categoric un personaj. Oarecum rece și distant la prima vedere, dar de o subtilă complexitate sub această aparență, dublată de seriozitatea și franchețea pe care, trebuie să o spunem, nu le întâlnești atât de des cât ar fi normal în mediul de afaceri din țara asta. Crescut într-o familie de motocicliști, cu poveștile aferente, de pe vremea când echipamentul nu era ce e astăzi, cum spune Andi, „când erau nevoiți să se învelească în cartoane ca să poată merge iarna, deoarece nu exista alt mijloc de transport“, nu a fost greu ca pasiunea să se moștenească. În jurul vârstei de 10 ani a descoperit plăcerea de a șurubăi, tăind și modificând biciclete. Pe la 14 ani își cumpără prima motocicletă cu banii strânși fără știrea părinților, un cross de 50 în acte, dar cu un motor de 125. După cum spune, face parte din generația celor care au crescut cu filme gen Harley Davidson și Marlboro Man, deci idealul ar fi fost o Harley, în mod evident. Însă era prea puști, posibilitățile financiare limitate, iar pe de altă parte, pe vremea aceea (vorbim de începutul anilor ’90), e posibil să fi fost vreo trei Harley-uri în toată România.

Primul pas serios către zona custom l-a făcut în 2000, în Germania, unde a construit o motocicletă de la zero, pornind de la desen. În reprezentanța HD a lucrat cu cele mai mari nume din industrie și a beneficiat de sprijin tehnic. „Am avut șansa să-i cunosc pe Marcus Walz, Thomas Habermann, legendele customului, suficient de mult ca să pot fura meserie. Pentru că nu te învață nimeni. După ce am construit motocicleta Hot’n’Icy, lansată în 2003 în România, am încercat să fac o afacere din customizarea de motociclete“, spune Andi Ceucă. În acel moment, piața nu era pregătită însă pentru acest gen de business. A fost nevoit să se ocupe o vreme de altfel de afaceri. Între timp, modifica motocicletele personale ori ale prietenilor. După o vreme, a realizat că, totuși, asta vrea să facă. La un nivel de profesionist. În 2014, Andi înființează Ace Custom, care vine de la inițialele numelui său.

„Un custom trebuie să fie o motocicletă de zi cu zi, să fie safe, atât cât se poate de comodă în limita designului, dar cu anumite limitări. Nu poți să ai pretenții de la o șa minimalistă să-ți ofere confortul uneia Heritage, care e cât fotoliul.“ Chiar dacă Andi preferă să lucreze pe Harley – care s-a pretat din start la modificări și pentru care există o întreagă industrie aftermarket –, la Ace Custom poți găsi piese și accesorii omologate pentru toate brandurile. Orice motocicletă poate fi customizată. Unele dintre piese sunt unicat, construite de ei, dar cele mai multe sunt aduse de la producători recunoscuți, cu certificare TÜV, care pot trece de RAR și care oferă siguranță în exploatare. „Nu poți, de exemplu, să faci o frână în garaj. Să faci o aripă ori un rezervor e una, dar să faci improvizații și modificări neautorizate, cu asta nu sunt de acord. Modificări ale cadrului, ale sistemului de frânare, ale curselor amortizoarelor le realizez doar cu piese omologate. Din respect pentru clienți, nu vreau să pun în pericol viața nimănui.“

„Sunt un fel de consultant… Dacă omul vrea ca motocicleta să fie într-un anumit fel, eu sunt obligat să-i explic de ce unele lucruri merg bine împreună, de ce altele nu, încercând să obțin ca rezultat final ce vrea el. Încerc să-mi impun ideile doar pe partea tehnică. Și asta pentru siguranță. În orice caz, trebuie să existe o chimie între mine și client ca să iasă un lucru bun. Dacă cere unul o motocicletă de ‹haur›, probabil că nu o s-o fac. E delicat, totuși, când vrei să conduci o afacere. Ai niște costuri și nu cred că își permite careva, în momentul acesta, să refuze un client. Încercând să creez o cultură custom, a trebuit să îmi asum riscul de a cumpăra motociclete, să le modific și apoi să încerc să le vând. Din punctul de vedere al afacerii, nu-i cea mai bună soluție. Dar oamenii trebuie să vadă și să creadă că pot face așa ceva.“

Pentru unul dintre cele mai spectaculoase proiecte realizate vreodată la noi, „The Snake“,  s-a folosit o motocicletă nouă, un Breakout Pro Street 2016, din -care au rămas doar cadrul și motorul. A fost refăcută toată instalația electrică, iar conceptul de bord, toate prinderile comenzilor, aripa spate, rezervorul, bascula sunt făcute de Ace Custom. Jantele sunt Thunderbike. Roata din față are 26 de inci, cea din spate 23, cu o lățime de 260. Este echipată cu un computer ThunderMax care se remapează în timp real și configurează comportamentul motocicletei, în funcție de stilul de pilotaj. „În momentul în care a fost comandată, era a șasea din lume cu aceste roți: mai erau una în Rusia, două în Dubai și două prin Germania… Față de celelalte, designul și ascunderea părții electrice sunt marca Ace Custom“, spune Andi.

Pentru bobber, Ace dezvoltă o serie care să reprezinte brandul. Sunt realizate deja patru motociclete și urmează să producă un kit „bolt on“ care să fie dat mai departe: aripa față, șaua, suportul de șa, aripa spate. La bobberul expus acum în noua locație din Otopeni, de pe strada Horia, Cloșca și Crișan (lângă Automobile Bavaria), se poate vedea acest aport propriu.

Un proiect aflat în lucru, care promite să fie „ușor spre chopper, ca linie, dar tot minimalist și foarte sexy“, are la bază un Night Train 2009. S-au păstrat cadrul, furca, roțile și motorul – pus pe steroizi: powercomander, filtru sport, eșapament sport. Jantele cromate sunt de la Harley, aripa  față făcută de Ace, ghidonul schimbat, rezervorul este nou și modificat, aripa spate și electrica refăcute, tot bordul restrâns la un ceas de 5 cm, iar șaua modificată „in house“.

O altă lucrare pe care nu ai cum s-o ratezi plimbându-ți privirea printre zecile de motoare puse la iernat este un Sportster, unicat în România. Despre care Andi spune că este chiar „unul dintre cele mai accesorizate din Europa. Pentru că, în afară de buget, nu prea există limite în a face o transformare. Ace Custom înseamnă și un service multimarcă, dar și branduri de piese ori de echipament moto și lifestyle reprezentate exclusiv în România, cum sunt Thunderbike, Biltwell, C-Racer, Dikies sau John Doe. Din vara anului viitor, probabil, vor oferi și servicii de închiriere.

Piață și cultură custom în România 

Andi Ceucă ajută la răspândirea acestui fenomen.

„În România, piața este în creștere. Cultura se dobândește. Asta este o parte din lupta mea. Să-i învăț pe oameni ce înseamnă custom. Este meritul meu și al tuturor acelora care fac custom. Nu e ușor. Însă vin cu experiența acumulată în Germania și vreau să duc lucrurile la un standard de calitate profesional, demn de un brand de renume.“ Despre customizare spune că vine din dorința de a avea ceva care să te reprezinte. „Nu vrei ca la un semafor să vină încă trei cu aceeași motocicletă ca a ta, luată din fabrică, mirosind a nou. Vrei ca motocicleta ta să fie doar a ta. Custom e atunci când construiești după niște dimensiuni, urmărind o anumită imagine. Apoi urmează accesorizarea, când o transformi în funcție de necesitățile tale“, spune Andi.



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here