De ce bărbații eleganți și inteligenți poartă ceasuri de mână

0
510

În urmă că mai bine de 100 de ani, ceasurile atașate de o brățară erau considerate un accesoriu exclusiv feminin. Primul Război Mondial a schimbat, însă, percepția oamenilor cu privire la ceea ce urma să devină, cu timpul, cea mai apreciată bijuterie masculină.

Soldații care nu aveau timp să caute în buzunare ceasurile pe câmpul de luptă, pentru a sincroniza manevrele militare, s-au gândit să le lege la încheietură cu o curea, așa cum femeile din înalta societate făceau deja de foarte mulți ani.

Obiceiul din tranșee s-a păstrat, apoi, și pe timp de pace. După ce au fost considerate o modă stupidă, ceasurile de mână au devenit un trend, iar cele de buzunar nu au mai fost folosite decât de bătrâni sau de tinerii rezistenți la schimbare, conform boingboing.net.

În prezent, un ceas de mână este obligatoriu pentru orice bărbat pentru care eleganța este foarte importantă. Un astfel de accesoriu este, însă, puternic concurat de telefoanele mobile, însă bărbații care iubesc stilul vestimentar rafinat nu se lasă păcăliți de ecranul unui smartphone.

Fiecare bărbat care poartă un ceas de mână știe foarte bine de ce nu ar renunța vreodată la el, iar noi am făcut o listă cu cele mai întâlnite motivele pe care le invocă bărbații care refuză să înlocuiască funcțiile unui ceas cu o banală aplicație pentru telefonul mobil:

  1. Ceasurile reprezintă șansa bărbaților de a arăta cu adevărat bine

Ceasurile au fost și vor fi privite în continuare ca niște bijuterii. Unele dintre ele par să ne arate, într-adevăr, care este definiția rafinamentului masculin, precum aceste modele de ceasuri bărbătești. În plus, diferența de preț dintre un ceas din aur și un model identic fabricat din oțel inoxidabil este mult mai mare decât ar costa acea cantitate de aur vândută separat. Ceasurile sunt cele mai practice bijuterii pe care un bărbat le poate purta.

  1. Ceasurile sunt o garanție a punctualității

Punctualitatea reprezintă una dintre definițiile principale ale masculinității. Spre deosebire de ceasuri, telefoanele mobile nu te ajută să fii punctual, iar gestul de a scoate mereu din buzunar un smartphone pentru a afla cât e ora te va îndepărta întotdeauna de ideea de eleganță. O privire scurtă la încheietura mâinii te va salva, însă, din situațiile neplăcute în care timpul contează pentru tine, iar aspectul elegant nu are de suferit.

  1. Ceasurile sunt o dovadă că eleganța nu și-a pierdut sensul

Ceasurile sunt una dintre dovezile concrete că eleganța nu și-a pierdut sensul în secolul XXI. Dintre toate accesoriile pe care le-ar putea purta un bărbat, ceasul său este singurul care va atrage cu adevărat privirile celor din jur. Ceasurile de mână fac, astfel, diferența dintre bărbații care poartă orice haină și orice accesoriu și cei care își aleg cu grijă vestimentația.

  1. Ceasurile nu își pierd valoarea în timp

Ceasurile sunt întotdeauna recomandate de specialiști ca obiecte ce nu își pierd valoarea de-a lungul timpului. Simpla funcționare a unui ceas reprezintă o garanție a valorii sale inițiale. În plus, prețul unor modele rare ar putea crește în timp, datorită caracterului aparte al ceasurilor respective.

  1. Ceasurile de mână sunt funcționale, iar bărbații adoră funcționalitatea

Spre deosebire de un telefon mobil, un ceas de mână îți oferă un avantaj incontestabil: durata foarte lungă de viață a bateriei sau a mecanismului de funcționare. Acest avantaj face diferența în anumite situații unde este foarte important să știi cât este ora și unde nu ai la dispoziție curent electric pentru a încărca bateria telefonului mobil, cum ar fi într-o drumeție pe munte.

 

Articol realizat împreună cu ora10.ro.

Foto: pexels.com



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here