Facebook, Instagram sau somn?

0
262

De Ali Eaves. Foto: 123RF. Adaptare: Casa de Traduceri

Cu cât derulezi mai mult, cu atât mai puține șanse ai să începi să picotești. Un studiu recent al Facultății de Medicină din cadrul Universității din Pittsburgh a constatat că există o legătură între utilizarea rețelelor de socializare și calitatea proastă a somnului.

Cercetătorii au întrebat oamenii despre obiceiurile lor când vine vorba de rețelele de socializare și calitatea somnului. Aceștia au constatat că, cu cât verifici mai des noile postări și cu cât petreci mai mult timp asupra lor, cu atât mai mici sunt șansele să adormi ușor și să ai un somn neîntrerupt.

Cum îți afectează rețelele de socializare somnul

Cauza poate fi un grad de dependență atât de ridicat al unora de rețelele de socializare, încât ajung să stea până foarte târziu pe Instagram sau Facebook, spune unul dintre coautorii studiului, Prof. Dr. Brian Primack, medic.

Platformele de socializare sunt concepute pentru a da dependență, continuă Dr. Primack. Fiecare noutate interesantă sau fiecare „deget mare ridicat” sau „inimioară” trimite o doză de endorfină către creier și creează, astfel, o senzație asemănătoare cu cea creată de droguri, dar la o scară mai redusă.

În plus, îți poți actualiza feed-ul mereu și poți naviga prin el la nesfârșit. Devine astfel foarte greu să lași telefonul din mână și să te duci în pat. Iar dacă nu adormi imediat, tentația verificării telefonului la fiecare cinci minute pentru a vedea câte „like-uri” a mai primit ultima fotografie cu câinele tău este foarte mare.

Apoi, mai e și problema luminii albastre. Dispozitivele electronice, cum ar fi telefoanele mobile, emit o lumină albastră care stopează producția hormonului melatonină, care ne face să ne fie somn.

Așadar, cât de mult e prea mult?

Studiul aprofundează. Oamenii care petrec mai mult de două ore pe zi pe rețelele de socializare au șanse (sau neșanse) de două ori mai mari de a avea probleme cu somnul decât cei are petrec jumătate de oră sau mai puțin pe rețelele de socializare.

Iar dacă verifici noile postări de 60 de ori sau mai mult pe săptămână, ai șanse de trei ori mai mari să ai probleme majore cu somnul decât cei care își verifică feed-ul de 8 ori sau mai puțin într-o săptămână.

Deși probabil nu ai stat niciodată să îți contabilizezi timpul petrecut navigând pe rețelele de socializare, sunt șanse mari să știi cam pe unde te situezi în acest spectru. Iar dacă ești în cadranul „prea mult”, e probabil timpul să lucrezi la obiceiurile tale.

Începe prin a ține socoteala timpului pe care îl petreci pe rețelele de socializare și încearcă să te limitezi la 30 de minute pe zi. Apoi, nu mai lua telefonul în pat – acolo se doarme și se face sex, nimic altceva. Lasă-ți telefonul în cealaltă parte a camerei pentru a nu fi tentat să întinzi mâna după el după ce te-ai așezat în așternuturi.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here