Cum devii un actor de top

0
689

De Valentina Nicolae. Foto: Alex Gâlmeanu.

Valea mută este o adaptare după un serial norvegian și va avea doar patru episoade a câte 55 de minute.  Emilian spune că serialul este un thriller și că i-a plăcut mult scenariul. „La filmări m-am simțit foarte relaxat. Au fost 45 de zile cu totul, din care eu am lucrat vreo 20. Bine, e și foarte drăguț să te duci la muncă în Poiana Brașov sau prin împrejurimi. Numai prin munți am filmat“, spune el.  Personajul lui Emilian este un „ofițer DIICOT cu un trecut destul de incert“, un tip care trezește admirație prin hotărârea lui.  „Este destul de greu de înțeles de ce anumite calități ale lui i se întorc împotrivă. Probabil din prea mult orgoliu și vanitate. Dar e un tip determinat, care știe să fenteze sistemul, pentru că sistemul nu-l ajută absolut de loc. Și atunci, își asumă anumite lucruri. Este foarte inteligent și tenace, dar destul de blurat așa, ca moralitate“, explică el.

Emilian Oprea a jucat în ultimii ani în filme remarcate la nivel național și internațional, ca De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, Autoportretul unei fete cuminți, de Ana Lungu, și Câini, de Bogdan Mirică. Dar actoria a apărut în viața lui acum mai bine de 20 de ani, într-un moment de derută.

„Eu am vrut să mă fac inginer silvic“, spune Emilian și privește în zare, peste mesele cu beri și cafele din jur. „Mi-a plăcut foarte mult să stau în natură și, în clasa a opta, i-am zis lui taică-miu că vreau să mă duc la Câmpulung să lucrez în păduri.“ Așa că s-a mutat departe de Bârlad și de părinți și a învățat de mic ce înseamnă să te descurci singur.

În timpul liceului s-a înscris la un curs de alpinism-escaladă, a hălăduit prin păduri, s-a dat cu săniile, patinele și toate lucrurile la care aveau acces elevii de la silvicultură. Mai puțin cu schiurile: „Am fost speriat de un coleg de-al meu care era câmpulungean și care m-a chemat pe pârtie. Mi-a spus: «Uite, faci așa, așa, te lași puțin pe stânga, puțin pe dreapta…» și apoi a plecat. Am pornit și m-am dus până în plasa de siguranță, m-am făcut praf, îmi sărise schiul. M‑am calmat cu asta.“

Prin clasa a zecea, Emilian a început să se calmeze și cu păduritul. „M-am prins că nu e de mine.“ Era „anti-talent la matematică“ și și-a dat seama că nu ar putea să facă față în acest domeniu. „Acum toată lumea știe, de când avem acces masiv la informație. Sistemul e unul profund corupt, mafiot în adevăratul sens al cuvântului. Anul ăsta am avut întâlnirea de 20 de ani și ne-am întâlnit cu o parte dintre colegii care au rămas în silvicultură. Toți au fugit din sistem, lucrează la ocoale silvice private.“

Îndoiala a început să-l hărțuiască atunci când a realizat că nu o să ajungă inginer silvicultor. Nu voia să-și jignească părinții, care investiseră mult în pregătirea lui. Se gândea la toți anii petrecuți departe de casă. Dacă i-ar fi spus cineva din timp că treaba cu pădurile nu o să meargă așa cum a plănuit, ar fi putut să studieze altceva. Dar cine ar fi putut ști?

„Emilian, eu mi-am dat seama, te simt“, i-a spus diriginta și i-a așezat pe masă un teanc cu pliante de la toate universitățile din țară. A început căutarea și saltul de la o opțiune la alta: istorie, litere, geografie, ceva – orice! – la Iași, ca să fie mai aproape de casă.

„Și tot răsfoind eu pe acolo am văzut Universitatea de Arte George Enescu din Iași, Facultatea de Teatru, secția Actorie.“ Emilian spune deschis că nu a avut o copilărie „cu zile pierdute în teatru“, ca-n poveștile clasice despre actori. Nu a avut pe nimeni din familie în lumea teatrului și nici nu mergea foarte des la spectacole. Ieșea mai mult la cinema. „Niciodată nu m-am pus în postura de a mă vedea pe mine pe ecran sau pe scenă. Dar îmi plăcea să privesc. Și acum cred că sunt un foarte bun spectator.“

A crezut că va fi ușor să intre la facultate după ce s-a uitat pe probe: poezie, monolog, fabulă. Era nerăbdător să continue școala, pentru că altfel nu ar fi putut evita încorporarea în armată. „Ce puteam să fac, să fug? Nu, n-aș fi făcut asta niciodată.“

Din fericire, nici nu a fost cazul să facă gesturi extreme. A stat un an pe bară, s-a pregătit vreo șase luni cu actrița Geta Cacevschi la Bârlad și și-a pus la punct un repertoriu solid cu 15 poezii diferite ca gen, două fabule, două povestiri și două monoloage. „Am luat primul pe listă la băieți. Eram foarte speriat. Noi am început cursurile pe 4 octombrie și pe 2 mi-a venit ordinul de încorporare. M-am dus frumos la secretariat, am luat adeverința, i-am dus-o lui taică-miu și i-am zis: «Trimite‑le-o! Patru ani să mă lase.“

La facultate, spune că a avut noroc de colegi foarte talentați, care i-au devenit prieteni apropiați. „Nouă ni se spunea Cei Unșpe’ Frați. Eram șase băieți, cinci fete. Am făcut parte dintr-o grupă mișto cu Marius Manole, starul teatrului românesc, Liviu Pintileasa, Florentina Țilea, Cristi Popa, George Gâdei, vocalul de la Travka.“ Când a venit timpul să se angajeze, au vrut să rămână împreună, așa că au migrat la un teatru din Focșani. Apoi, pentru că lucrurile nu au mers acolo, s-au mutat, pe rând, în Brăila. Emilian joacă și astăzi la același teatru.



1
2
3
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here