Costumul de vară: cum să fii cool întregul sezon

0
380
costumul

De Elisabeta Gedö. Foto: Manole Sava.

Când vine vorba despre costumul de vară, e bine să iei lecții de la veterani ca Alain Delon, în rolul lui Tom Ripley, sau scriitorul Tom Wolfe. Investește într-un costum alb și fii sigur că vara asta vei ieși în evidență din mulțimile nedumerite care poartă flip-flops. Crede-ne, funcționează!

Adoptă imprimeuri și țesături clasice

Inul, bumbacul de tip seersucker și tartanul sunt din nou pe val, iar asta e o veste tare bună. Înseamnă că designerii folosesc materiale care au trecut testul timpului și imprimeuri în stilul celor de pe vremea bunicului, dar cu niște croiuri ultramoderne.

Simplifică

Cu cât e mai spectaculos sacoul, cu atât mai „liniștită“ ar trebui să fie cămașa. Materialul sacoului transmite suficient de mult, așa că poartă-l cu o cămașă albă și o cravată simplă.

Alege cămăși și cravate răcoroase

Nu te atinge de materiale ca bumbacul gros, lâna sau mătasea. O cămașă ușoară din in sau bumbac subțire ori amestecuri din cele două fibre te va feri de pete și sudoare. Același lucru e valabil și pentru cravată.

Variază texturile
Pentru un costum cu aspect mai moale, cel mai bine se potrivește o cravată cu textura aspră. Teoria e valabilă și invers: la costumele texturate dau bine cravatele netede.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here